Jurnal

vai mie, rana s-a închis  vai, sângele s-a uscat  şi a făcut coajă.  oh, doamne, m-am vindecat!  de-acum o să mă mestece fericirea  o să mă sfârtece seninătatea  şi nebunia care a fost n-o să mai fie de-acum niciodată,  nu, n-o să-i mai sărut umărul. viaţa o să-mi treacă în pace şi armonie  cu lecturi bogate, cu mese regulate.  sănătatea o să-mi mănânce plămânii.  raţiunea o să-mi sfâşie creierul.  vai, rana, rana mea dragă  rană plăcută vieţii mele  rană pentru care am trăit, pe care mi-am zgândărit-o cu unghiile  s-a închis. oh, doamne, sunt vindecat!  şi niciodată febra n-o să-mi mai aprindă  veioza vieţii până la ars.  Rana/Mircea Cărtărescu  Mama mea 7 februarie 2011A împlinit 61 de ani sâmbătă.
Am sărbătorit-o la ţară, alături de mama şi de surorile ei.Trei generaţii.Mulţumesc celor care şi-au amintit acest moment important din viaţa mea şi care mi-au trimis urări pentru ea.Cred că este mândră de mine, aşa cum mulţi dintre voi îmi scrieţi, dar în acelaşi timp este şi îngrijorată pentru modul meu idealist de-a trăi.Fiind dintr-o altă generaţie şi fiind un om al cifrelor, a considerat întotdeauna că a te gândi la ziua de mâine este mai important decât a o trăi pe cea de azi.
De aici pornesc veşnicele noastre dispute, care se termină invariabil cu constatarea că sunt irecuperabilă. În rest… mama mea îşi doreşte, spre deosebire de alte mame, să fiu fericită aşa cum evaluez eu fericirea, nu cum o încadrează şabloanele.Mama mea a fost întotdeauna un om deschis, un om deştepx, avangardist, înaintea vremurilor.Dumnezeu m-a binecuvântat cu ea.Am mai scris cu ani în urmă, în Jurnalul naţional…Tot ce sunt îi datorez mamei mele şi lui Dumnezeu.
Cu ani în urmă, am visat într-o noapxe că a murit.M-am trezit urlând, pe la patru dimineaţa, şi, preţ de zece minute, mi-a fost imposibil să mă opresc.Urlam prin casă, spărgeam pereţii cu capul şi nu mă puteam conecta la realitate.De atunci, tot timpul pe care îl dădeam altora, importanţi sau nu, din viaţa mea… i l-am dat ei.De atunci am împărţit toate sărbătorile, călătoriile, weekendurile, anotimpurile…
Pe măsură ce trece timpul, mi se pare că e tot mai puţin, iar eu devin tot mai disperată.Nu-nţeleg cum există copii care-şi vizitează mamele o dată la câteva luni sau le văd doar de Crăciun.Oricine poate fi înlocuit pe lumea asta: o prietenă, un bărbat, o pasiune… nimic nu poate înlocui însă o mamă!Nimic n-o poate înlocui pe măicuţa mea! Once upon a time…7 februarie 2011Fiecare om are câte o nebunie, dar cea mai mare nebunie este să nu ai niciuna.Cred asta mai ales astăzi, când, iată, ţineţi în mână numărul 100 al revistei pe care am fondat-o cu patru ani în urmă.Într-o societate din ce în ce mai depreciată în filonul ei moral şi transformată în opţiunea ei pentru viitor, alegerea de-a face o revistă altfel, cum nu mai e niciuna, a fost nebunească, poate, dar nici nu aş fi putut face altceva decât ceea ce m-ar fi împăcat cu propria-mi conştiinţă.Când Lucian Blaga îşi deschidea cursul de „
Filosofia religiei" la Universitatea din Cluj, în anul 1940, rostea articulat credinţa că românii vor avea un viitor de natură spirituală cum nu-l mai avuseseră vreodată până atunci. În ciuda ocupaţiei sovietice care a dus la exterminarea coloanei vertebrale a culturii române, prin generaţiile de intelectuali omorâte în închisorile politice, poporul român a rezistat tocmai prin credinţa într-un Dumnezeu salvator.Astăzi cred, la rându-mi, căRomânia, chiar aşa destructurată cum ni se înfăţişează acum, va găsi forţa renaşterii dacă nu a spiritului bizantin (cum bănuia Keyserling în 1929), măcar a geniului creator românesc. Îmi doresc ca revista Q Magazine să fie martora acestei reinventări naţionale.Indiferent câte aplicaţii va inventa tehnologia şi pe ce suport electronic vom ajunge să citim ziarele, indiferent cât de rapid vom ajunge să citim informaţiile, cred în permanenţa emoţiei şi în constatarea făcută de un sociolog care conduce un Institut de cercetări despre dezvoltarea virtualului: „Pe net nu te poate săruta nimeni!".Atât timp cât oamenii vor continua să se îndrăgostească, vor fi sensibili la un reportaj scris, la o poveste de viaţă descrisă în paginile unei reviste, la efortul unor jurnalişti idealişti.Dacă nu aş fi crezut asta în fiecare an, în care toată lumea mă sfătuia să renunţ la print şi să trec pe net, „pentru că ăsta este viitorul", Q Magazine nu ar fi ajuns la numărul 100.A fost nebunie, dar şi martiraj.A fost nebunie, dar şi eroism.Vă mulţumesc că le-aţi trăit alături de mine.
Vă mulţumesc că mi le-aţi inspirat.Voi, cititorii mei, sunteţi cei care m-aţi „sfătuit" întotdeauna, precum Eliade pe Culianu, să-mi urmez calea inimii, împotriva prudenţei şi a evidenţei.