Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a participat la ceremonia de deschidere a anului universitar la Facultatea de Drept din București.
Citește și: MCV pentru statele exportatoare de corupție
Așa cum ne-a obișnuit, Klemm nu s-a putut abține în a face considerații de tot felul asupra legilor Justiției care vor intra în vigoare în scurt timp. Din punctul de vedere al diplomatului american, justiția română „amenință să întoarcă timpul la începutul anilor 2000”, când justiția era marcată de corupție și influențe politică.
Klemm a vorbit și despre Codul penal și Codul de procedură penală, despre protestele magistraților români
„Pentru magistraţii care nu au fost intimidaţi, noua legislaţie judiciară oferă mai multe oportunităţi pentru constrângere şi pedepsire a magistraţilor ce creează agitaţie, prin intermediul unei Inspecţii Judiciare mai puternice şi a unui nou creat birou realizat doar pentru a pedepsi judecători şi procurori”, a spus Klemm.
Analiza lui Klemm asupra modificărilor legilor Justiției nu s-a oprit aici, ci a reluat aceeași suită de dezinformări care s-au tot vehiculat în perioada în care legile s-au aflat în discuție.
„Deghizate în preocupare faţă de procesul echitabil şi drepturile omului, aceste schimbări sunt o încercare clară de a proteja anumite interese de o Justiţie independentă. Promulgate în forma actuală, aceste amendamente vor face ca investigarea şi pedepsirea unei crime, de la omucidere la crimă organizată, să fie greoaie sau imposibilă“, a susţinut ambasadorul SUA.
Și, așa cum nu ar trebui să facă un diplomat, ambasadorul Hans Klemm a făcut aprecieri politice în fața studenților de la Drept.
„Urmărind să facă aceste schimbări, Parlamentul s-a închis. Motivând o nevoie de a acţiona rapid şi faptul că o consultare cu toţi actorii implicaţi s-ar fi întâmplat, Parlamentul român a ignorat, printre altele, opiniile Consiliului Superior al Magistraturii, o petiţie semnată de majoritatea magistraţilor şi indicaţiile scrise ale unor experţi ai Comisiei de la Veneţia, Comisiei Europene şi al Group of States Against Corruption (GRECO)“, a mai spus Hans Klemm.
Totuşi, a afirmat el, există în Justiţia română „semne de speranţă”.
„Cel mai important, magistraţii români par să fi ajuns la un nivel al maturităţii, încrederii şi independenţei de la care nu vor permite cu uşurinţă o regresie a sistemului judiciar. Magistraţii au protestat faţă de schimbările din legislaţie ce priveau profesia lor într-o manieră care, în urmă cu un deceniu, ar fi fost de neimaginat“, a declarat Klemm.
Diplomatul a adăugat că magistraţii au fost „atacaţi” pentru acest gest al lor, uitând să spună faptul că prin statut magistrații nu pot avea astfel de manifestări:
„Li s-a spus că acest comportament al lor este o activitate politică nepermisă, au fost ameninţaţi că vor fi penalizaţi, dar au continuat să îşi facă cunoscute punctele de vedere”.
Ambasadorul a vorbit despre momentul prezent din Justiţia română, subliniind faptul că sistemul judiciar română nu s-a mai confruntat cu o dezbatere atât de intensă. Declarația lui Klemm vine în contradicție cu opiniile Opoziției din România care este de părere că nu a existat dezbatere serioasă privind legile Justiției.
„De la intrarea României în Uniunea Europeană, în urmă cu peste un deceniu, nu s-a mai confruntat sistemul judiciar român cu o dezbatere atât de intensă şi cu un potenţial de schimbare atât de mare“, a evidenţiat el.
La ceremonia de deschidere a anului universitar a mai participat și ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis.













































