Legea selecţiei naturale

Surpriza nu vine neapărat din faptul că Nabucco a pierdut – de-a lungul anilor fiind luată de multe ori în discuţie această posibilitate –, ci că a pierdut în faţa celui mai neaşteptat dintre contracandidaţi.

Întrebările nepuse despre Nabucco

Nabucco şi-a căpătat notorietate ca fiind proiectul prin care Uniunea Europeană ar fi reuşit să îşi deschidă drum către resursele de gaze naturale de la Marea Caspică (şi, într-o perspectivă mai largă, ale Asiei Centrale şi Orientului Mijlociu) pe o rută care să ocolească Rusia. În acest discurs, „inamicul natural” al lui Nabucco nu ar fi putut fi niciodată un proiect european – competiţia imaginată de toţi, ca un fel de replică în domeniul energetic a cursei către Lună, era una între Nabucco şi South Stream.

În această goană entuziastă, câteva întrebări au fost lăsate fără de răspuns: în primul rând ce ar însemna pentru azeri un traseu care să lege Europa de Marea Caspică ocolind Rusia şi, în al doilea rând, dacă pentru toţi europenii miza strategică şi utilitatea economică a traseului Nabucco erau aceleaşi.

Calcule, calcule, calcule

Pentru azeri, alegerea variantei sud-euxine, anatoliene, care să lege Marea Caspică de Europa ocolind Rusia ţine de un calcul strategic având ca miză reducerea dependenţei de Moscova şi creşterea puterii de negociere în regiune prin multiplicarea opţiunilor. Chiar dacă Nabucco, însă, reprezintă o soluţie pentru materializarea acestui deziderat, nu înseamnă că era şi cea mai fericită dintre soluţii pentru azeri.

Azerii îşi doreau un proiect european cu cât mai puţine complicaţii – cu un traseu cât mai scurt (aceasta presupunând şi un timp mai redus de realizare şi o sumă mai mică, deci mai uşor de mobilizat pentru realizarea lui), operat de un grup în care deciziile să fie luate cât mai repede. Aceasta, pentru că variabila timp este foarte importantă pentru azeri, fiecare an întârziere în aşteptarea deschiderii robinetelor înseamnă pentru ei pierderi, care se așază peste investiţiile realizate.

Pentru europeni, valoarea strategică şi utilitatea economică a proiectului Nabucco nu a fost niciodată aceeaşi. Dacă toţi europenii erau de acord cu ideea că Europa are nevoie şi de o rută care să ocolească Rusia pentru a ajunge la resursele energetice ale Mării Caspice şi, de ce nu, şi ale Asiei Centrale, existau multe nuanţe în evaluarea utilităţii economice a fiecărui proiect care conţinea această idee.

Pentru vest-europeni, o conductă mai scurtă care să unească Anatolia de Europa Centrală legând Peninsula Balcanică de cea Italică printr-un scurt coridor sub-adriatic pentru a fi conectată prin sistemul european deja funcţional şi foarte ramificat însemna o alegere mai bună decât o conductă mai lungă, care să unească aceleaşi puncte prin Balcani.

Pentru central-est-europeni, o conductă de importanţă strategică pentru întreaga Europă, care să treacă prin ţările lor, le-ar fi permis să îşi atingă mizele strategice de securitate energetică şi obiectivele economice cu un cost mai uşor de suportat pentru ele pe spezele unei contribuţii „europene” mai mari.

Europeni cu interese diferite

Cele două proiecte europene intrate în competiţie poartă întipărită în structura şi filosofia lor aceste calcule: Nabucco este un proiect central-est-european – BOTAŞ (Turcia), BEH (Bulgaria), Transgaz (România), Mol (Ungaria), OMV (Austria), pe când Trans Adriatic Pipeline este un proiect vest-european Axpo (Elveţia), E.ON Ruhrgas (Germania), Statoil (Norvegia).

Din analiza componenţei celor două grupuri europene concurente este scos în evidenţă şi un fapt care poate avea însemnătatea lui, acela că proiectul câştigător al Trans Adriatic Pipleline avea în comun cu consorţiul internaţional care administrează Shah Deniz o companie – Statoil (Norvegia) –, un lucru care poate să nu fie chiar o coincidenţă, însă nu cu nuanţa unui dublu-rol imoral economic de jucător-arbitru, ci a unui avantaj creat prin accesul la modul de gândire al azerilor şi obţinerea unor informaţii referitoare la algoritmul pe care trebuia să îl înglobeze proiectul câştigător.

Regula selecţiei naturale – câștigă cel mai adaptat

Dincolo de această realitate, există multe date care explică eşecul suferit de Nabucco în faţa TAP prin regulile simple ale selecţiei naturale. Nabucco propunea realizarea unui gazoduct mult mai lung, mult mai costisitor, cu o capacitate iniţială mult mai redusă de transport, condus de un grup stufos, şi aşa cum a arătat-o „istoria” proiectului, mult mai greu de adus la un numitor comun, mult mai încet în mişcare, format din membrii cu o capacitate redusă de a mobiliza resurse financiare. TAP, dimpotrivă, venea cu un gazoduct un pic mai lung decât jumătate din Nabucco, de patru ori mai ieftin, cu o capacitate iniţială dublă, format dintr-un grup restrâns în cadrul căruia decizia se lua foarte uşor, ai cărui membri dispuneau de resurse şi puteau mobiliza uşor resurse financiare.

Aceste „date” explică de ce azerii au ales în cele din urmă proiectul TAP în dauna lui Nabucco, regăsind în ele atingerea obiectivelor imediate de recuperare rapidă a cheltuielilor realizate cu dezvoltarea proiectului Shah Deniz, începerea valorificării resurselor naţionale cu impact asupra creşterii economice a ţării, dar şi în alegerea unui partener cu care eventualele probleme apărute pe parcurs să poată fi rezolvate din mers, fără teama că lucrurile vor trena.

Azerbaidjan – exporturi de petrol şi gaze

90%, din totalul exporturilor

33% din PIB

22, 25 mld USD

Surse: siturile Nabucco, TAP, FMI