Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de avansare în grad a doi înalţi ofiţeri ai Forţelor Navale, printre care şi şeful Statului Major al Forţelor Navale, Alexandru Mîrşu. A fost fost avansat și Colonelul Eduard Simion, care conduce Centrul de Excelență NATO de la Oradea.
Prin decret semnat de președintele României, Klaus Iohannis și contrasemnate de primul ministru al României, Dacian Julien Cioloș, începând cu 15 august generalul cu două stele Adrian Tonea se înaintează în gradul de general-locotenent cu trei stele.
Totodată colonelul Eduard Simion se avansează de la gradul de colonel la cel de general de brigadă cu o stea.
Ultimul pe această listă este comandorul Cornel Rogozan care se avansează la gradul de contraamiral de flotilă cu o stea.
Toate propunerile de înaintare în grad s-au efectuat la propunerea ministrului Apărării Naționale și în baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării numărul 126/2016.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat și decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Brigăzii 18 Infanterie „Banat”.
“Astfel, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice încredinţate, pe timpul desfăşurării activităţilor de instruire pentru luptă, precum şi pe timpul executării misiunii în Teatrul de Operaţii Afganistan, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război, pentru militari, Drapelului de Luptă al Brigăzii 18 Infanterie „Banat”.













































