Actual

A fost odată… ELVIS PRESLEY

 

Într-o zi de 16 august (1977) înceta din viaţă Elvis Presley, sex-simbol, legendă vie a muzicii, Regele Rock and Roll-ului şi unul dintre cei mai iubiţi artişti ai tuturor timpurilor. Q Magazine vă prezintă o galerie cu cele mai rare fotografii ale starului, dar şi 10 lucruri inedite despre artist.

 1. Este considerat cel mai bine vândut artist individual din toate timpurile, cu peste 500 de milioane de discuri vândute.


2. Nu a scris niciunul dintre cântecele sale.


3. În liceu, Elvis Presley a rămas corigent la muzică.


4. Elvis avea părul blond natural, dar şi l-a vopsit negru.


5. Îl ura pe John Lennon şi chiar voia să-l bată pentru atitudinea să anti-război.


6. În 2012 a fost scoasă la licitaţie lenjeria să intimă, dar nu a cumpărat-o nimeni.


7. A avut un frate geamăn care a murit la naştere.


8. Oprah Winfrey şi Elvis Presley sunt veri îndepărtaţi.


9. Elvis l-a întrebat odată pe şoferul sau: „Această limuzină este a ta sau lucrezi pentru companie?” Acesta a răspuns: „Lucrez pentru companie„. Elvis a spus: „Ei bine, acum e a ta!”. Limuzina a fost bacşişul lui Elvis pentru şofer.


10. Avea centură neagră la karate.

 

Deși adorat de fanii din lumea întreagă, Elvis a susținut numai 5 concerte oficiale în afara Statelor Unite: în 1957, în 3 orașe din Canada. Extrem de popular în Europa, starul nu a fost însă niciodată în turneu peste Ocean. În 1968, când cariera lui deja stagna, și s-a difuzat primul lui concert televizat, Elvis a reușit să doboare recordurile de audiență pentru tot anul și și-a asigurat revenirea și o categorie nouă de fani, tinerii.


În 1970, în timpul președinției lui Richard Nixon, a luat cu el un pistol pentru vizita la Casa Albă.

Sperând să fie numit agent special, Elvis i-a scris președintelui și i-a cerut un post în cadrul Biroului de narcotice și droguri periculoase. Și-a încheiat cererea cu o fraza deloc protocolară: „Mi-ar plăcea să ne întâlnim doar ca să vă salut, dacă nu sunteți prea ocupat.” Iar în aceeași zi a fost anunțat că președintele îl va primi a doua zi, așa că a luat un pistol vintage din al Doilea Război Mondial, cadou pentru Nixon. Cadoul a fost acceptat de echipa de securitate a liderului american, dar nu i-a fost arătat în timpul vizitei, din motive de securitate.


Despre râs… există un episod înregistrat în care Elvis a început să râdă nestăpânit în timpul unei înregistrări live pentru un album. Melodia, deloc una veselă, era „Are You Lonesome Tonight?”, iar interpretarea este una care n-are cum să nu vă smulgă măcar un zâmbet.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top