Actual

Măștile lui Dincă. Ce fac anchetatorii ca să i le dea jos

Au trecut două săptămâni de când toții ochii sunt ațintiți spre Caracal. Ministerul de Interne a anunțat că cei mai buni anchetatori sunt la fața locului pentru a desluși crimele de acolo, dar Gheorghe Dincă se joacă cu ei, crede psihologul criminalist Liviu Chesnoiu. Chiar și așa, oamenii legii au reușit să afle indicii importante.

Gheorghe Dincă a fost scos din nou din arestul IPJ Olt pentru a-i va ghida pe anchetatori. Ieri, bărbatul i-a dus pe aceștia într-o pădure în care aruncase resturile unei victime, incinerate la fel cum ar fi făcut și în cazul Alexandrei Măceșanu.

În același timp, astăzi ar urma să fie făcută și expertiza telefoanelor folosite de Gheorghe Dincă în zilele în care a răpit-o și a ucis-o pe Alexandra. Pe lângă cele trei telefoane ale suspectului principal, astăzi va fi expertizat și cel al Alexandrei Măceșanu, pe care anchetatorii l-au găsit într-un parc din oraș, la câțiva kilometri distanță de locuința lui Dincă.

„Am văzut la Gheorghe Dincă mai multe măşti. Într-o primă fază am văzut-o pe cea de animal prins, încolţit, avea pe faţă frică, teamă că a fost prins. A doua mască este cea când îşi dădea seama că ancheta trenează, avea un zâmbet mefistofelic, de superioritate. Apoi, a apărut acel poliţist cu har care a intrat în sufletul lui, în mintea lui şi în dialog cu el, Dincă a început să recunoască. Le-a dat telefonul anchetatorilor, indicaţii despre unde ar mai fi nişte rămăşiţe de la penultima victimă. Așa am văzut şi a treia mască, un Gheorghe Dincă gârbovit şi alta de om irascibil, care a dat cu pumnul în masă, a spus că e obosit, ca şi cum a fost dus la sanatoriu şi ar trebui să se odihnească.

Omul acesta are multe sub căciulă. Maşina lui era pregătită, avea geamurile fumurii, în spate se deschide doar din afară, nu şi dinăuntru. El când vedea o doamnă care căra o butelie, o chema în faţă şi baga butelia în portbagaj. Dacă vedea o fată cu părul lung, instinctul lui de prădător începea să ticăie şi punea pe scaunul de lângă el un bagaj, ca să nu se aşeze victima acolo, o punea în spate, acolo unde el avea capcana pregătită. Fetele acestea nu aveau nicio şansă.”, este de părere psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.

Între timp, sacul cu rămășite umane pe care anchetatorii l-au găsit ieri în pădure și despre care avocatul familiei crede că i-ar aparține Luizei Melencu a ajuns la INML. Oasele vor fi supuse analizelor ADN, pentru a se stabili dacă aparțin Luizei Măceșanu, fata dispărută în luna aprilie.

Vor fi făcute probe ADN pentru a se afla dacă osemintele îi aparțin tinerei dispărute în luna aprilie. Crima ar fi avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată. Inițial, Dincă a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre.

„Un om care premeditează tot merită pedeapsa maximă. Dar, până nu o să ne spună un judecător, noi îl privim ca fiind suspectul numărul unu şi trebuie să aducem dovezi în sensul ăsta, pentru ca o instanţă să aibă un dosar cu greutate în faţă şi să dea pedepsa cuvenită. Până atunci, Gheorghe Dincă se joacă cu noi, ne mai plimbă.

El a vrut să-i testeze pe anchetatori. După ce se va analiza fiecare centimetru din curtea aceea, după ce se vor sparge acele dale de beton, când se va demonta casa şi vom găsi poate probe directe sau indirecte, Dincă va începe să mai vorbească.

Lui i s-a pus din start în faţă că sunt două victime şi a recunoscut. Dacă o să-i mai ducă anchetatorii şi alte probe privind alte victime, el o să înceapă să mai zică. Omul acesta recunoaşte ce i se prezintă. Dacă mai are şi alte fapte, nu o să se apuce el să se spovedească şi să ne spună tot. Este un om viclean.

Un criminal în serie este, de obicei, un lup singuratic. Poate o fi făcut şi alte lucruri prin Italia, dar, acum când s-a retras la vatră, se pare că acţiona de capul lui. E important să vedem ce se va găsi în telefoanele lui. Dacă nu se probează că el ar face parte dintr-o reţea, nu avem cum să-i punem în cârcă şi asta.

Se pare că avem parte de un lup singuratic, cel puţin în ultima parte a vieţii lui, dar să vedem dacă sunt şi alte victime. Trebuie să luăm compasul şi să-l punem în vârful Caracalului şi să facem un cerc de vreo câteva sute de kilometri şi să analizăm ce dispariţii sunt din zona aceasta. De asemenea, trebuie să punem fotografiile fetelor cu părul lung în faţa lui Dincă şi să-l întrebăm ce ştie de ele. Infractorii recunosc doar când li se pun în faţă probe clare.susține pentru Q Magazine Liviu Chesnoiu.

Gheorghe Dincă a reușit să-i inducă în eroare pe anchetatori, dar tot ei au reușit să scoată de la el mărturii importante.

Dincă este un fochist amator, aţi văzut ce avea acasă, un crematoriu impovizat şi a reuşit să dea peste cap toţi experţii în furnale şi oţelărie. Să vedem acum pe unde mai găsim saci cu cenuşă şi oseminte. Anchetatorii caută telefonul penultimei victime în lanul acela de floarea soarelui, practic caută acul în carul cu fân.

Nu se poate discuta cu Dincă în forţă, pentru că se închide în el. Probabil că acel poliţist care l-a făcut să vorbească seamănă cu vreo cunoştinţă şi are şi duhul blândeţii. De cele mai multe ori, aşa recunosc infractori, cu vorba bună. Trebuie să existe o neutralitate binevoitoare.

Din fericire, a apărut Alexandra, eroina noastră, care a oprit acest şir de crime, nu ştim câte la număr, şi curajul ei a dus la prinderea lui Gheorghe Dincă.

Dar, dacă ne uităm cu atenţie, el a făcut nişte greşeli impardonabile. Ce căuta buletinul soţiei acolo, telefonul de ce nu îl ascundea? Acești criminali, în subconștientul lor, fac greșeli ca în „Crimă și pedeapsă” tocmai pentru a fi prinși. El realizează în anumite clipe de luciditate că nu mai poate continua așa, nu mai rezistă psihic.

Chiar și acești criminali au nevoie să-și elibereze sufletul, să se spovedească și atunci intervine anchetatorul care poate afla toate detaliile. E nevoie de răbdare, însă. Trebuie, cumva, să ne lăsăm la mâna lui ca să descoperim toate probele, pe unde sunt împrăștiate. Dincă trebuie să plătească pentru ce a făcut. ” , conchide pentru Q Magazine psihologul criminalist Liviu Chesnoiu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top