Actual

Ministrul Agriculturii transferă în conturile fermierilor o sumă record: peste un miliard de euro

Până la finele lunii noiembrie vor fi transferate în conturile fermierilor peste un miliard de euro, ceea ce reprezintă o sumă record, de trei ori mai mare decât s-a plătit vreodată ca avans în România, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la dezbaterea cu agricultorii, la care participă și șeful statului.

Chiar dacă în primă instanță subvențiile au ajuns cu întârziere la fermieri (…), din fericire s-au rezolvat problemele și aproape jumătate de miliard de euro s-a transferat către fermieri din plățile în avans în contul anului 2016 și sperăm ca, până la sfârșitul lunii noiembrie, să depășim miliardul de euro, o sumă record, de trei ori mai mare decât s-a plătit vreodată ca avans în România. Angajamentul nostru este ca de la 1 decembrie să reușim să plătim plățile normale și ar fi pentru prima dată în istoria României”, a spus Irimescu.


Acesta a precizat că agricultura are o „importanță capitală” nu doar în România, ci și la nivel european, deși aportul la PIB-ul național nu reprezintă mai mult de 5-6%.


„Chiar dacă agricultura României nu reprezintă mai mult de 5-6% din PIB, totuși importanța ei este capitală, pentru că știm foarte bine că fără alimente nu se poate trăi multe zile, iar un stat care nu este în măsura să își asigure hrana are o mare problemă de viitor. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă la nivel european, cea mai mare parte din cele 140 miliarde de euro buget european alocat anual, 35% se duc către agricultură. Înțelegem atenția pe care o dă domnul președinte acestui sector de bază, pentru că și în alte state membre se acordă o atenție la cel mai înalt nivel”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Am reușit cu mari eforturi să simplificăm procedurile, birocrația și deschiderea piețelor. Am deschis piața externă pentru ovine, bovine și porcine, unele dintre aceste specii nici măcar nu au fost scoase din perimetrul țării. Porcul nu a fost exportat practic de 70 de ani. În acest context, putem menționa că am deschis piața din Turcia, care anterior nu ne lăsa nici măcar în tranzit cu carcase de animale. Am făcut eforturi foarte mari, am reușit să promovăm actele legislative necesare și sperăm să trimitem în curând atașați agricoli în 10 state importante pentru exporturile României“, a menționat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Nu în ultimul rând, Irimescu a subliniat că fermierii români au nevoie de susținere, nu doar financiară ci și tehnică, și de aceea mai sunt zone cu probleme care trebuie rezolvate.

„La capitolul consultanță ar mai fi multe de făcut, și, dacă ar fi să enumerăm problemele, sigur, pornind de la cadastru, care este baza agriculturii, terenul, până la problemele de piață sunt încă foarte multe de rezolvat în agricultură”, a afirmat ministrul Agriculturii.

Iohannis: INDAGRA – șansă de promovare a produselor autohtone

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top