Internaționalul portughez al echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a primit, joi, pentru a cincea oară în carieră trofeul Balonul de Aur, a anunţat France Football.
„Sunt fără cuvinte. Această experienţă vorbeşte de la sine, e un moment foarte emoţionant. Vreau să le mulţumesc colegilor de la Real Madrid şi de la naţionala Portugaliei. A fost un an fantastic la nivel personal! Nu aş fi ajuns niciodată aici fără coechipierii mei“, au fost primele cuvinte ale lui Ronaldo, după ce a primit al 5-lea Balon de Aur al carierei.
Cristiano Ronaldo Winning Ballon D'or 2017
Posted by Cristiano Ronaldo Lovers on Thursday, December 7, 2017
Cristiano Ronaldo a mai câştigat Balonul de Aur în 2008, 2013, 2014 şi 2016. Astfel, fotbalistul l-a egalat la număr de trofee Balonul de Aur pe Lionel Messi, câştigător în 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015.
Cristiano Ronaldo a sărbătorit cucerirea trofeului acordat de France Football alături de familia sa.














































