Constituția României este sărbătorită astăzi, 8 decembrie, fiind legea de bază a statului, în care sunt enumerate și detaliate principiile de bază ale funcționării sale, împreună cu drepturile și obligațiile cetățenești.
În istoria nu foarte lungă, dar nici scurtă a statului român, țara noastră a beneficiat de șapte Constituții oficiale și 16 procese de revizuire ale acestora.
Prima variantă neoficială
Totul a început în anul 1864 cu „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”. România, un stat tânăr la acea vreme, s-a folosit de acest act cu caracter constituțional, numit și „Statutul lui Cuza” pentru o perioadă scurtă de timp. Există istorici care susțin că acest act poate fi considerat prima Constituție a României, iar alții care sunt în tabăra adversă argumentează insuficiența reglementărilor referitoare la funcționarea unui sistem bazat pe o lege-cadru.
„Constituția” lui Cuza a fost adoptată în urma unui referendum (n.r. numit „plebiscit” la acea vreme), în urma căruia 682.621 de cetățeni s-au pronunțat cu DA, 1.307 au fost împotrivă, iar 70.220 s-au abținut. Votul a avut loc între 10/22 – 14/26 mai 1864.
Sursă foto: Europa FM (Domnitorul Alexandru Ioan Cuza)
În ciuda numelui de „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”, actul nu mai urmărea prevederile Convenției, ci schimba sensul „în mod radical”. Cele mai importante prevederi pentru conducerea țării se refereau la puterile sporite ale domnitorului Cuza și la faptul că România beneficia de un „Corp legiuitor” bicameral.
Totuși, ceea ce a reprezentat o lovitură pentru unii și o salvare pentru alții a fost faptul că noua Constituție a ajutat la înfăptuirea Reformei Agrare, pe 14 august 1864, în urma căreia țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ.
Istoricii spun că această măsură a rupt legătura României cu economia și societatea de tip feudal.
Statutul Constituției a fost publicat în Monitorul oficial cu nr. 146, în data de 3 iulie 1864.
Prima constituție oficială a României
Oficial, așa cum arată documentele istorice, prima Constituție a României, adoptată după Unirea Principatelor Române, a fost promulgată de noul domnitor Carol la 1 iulie 1866.
După abdicarea lui Cuza din 11 februarie 1866, țara avea nevoie de un nou conducător, iar atât liberații, cât și conservatorii, au înclinat către aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul țării.
Oamenii politici s-au decis asupra lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul Rege Carol I, care a fost atât iubit, cât și blamat de popor, fiind criticat pentru originile sale străine. Totuși, grație lui Carol I, țara și-a obținut independența și a dus la formarea României Mari, unite.
Revenind la începuturile lui Carol I, el acceptă propunerea de a fi domnitor la 25 aprilie 1866, după ce obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei, precum și al cancelarului Bismarck pentru plecarea spre România.
Sursă foto: Adevărul (Domnitorul/ Regele Carol I)
La 10 mai 1866, Carol I ajunge la București, ocazie cu care se ocupă de noua Constituție, alături de Adunarea Constituantă (n.r. fostă Adunare Legislativă). Noua lege fundamentală este promulgată de domnitor la data de 1 iulie 1866.
Constituția din 1866 este privită ca prima Constituție oficială a României, adoptată după modelul Belgiei din 1831. Este și cea mai longevivă Constituție din istoria României (1866-1923) și cea mai importantă realizare a lui Carol I.
Constituția transforma țara în monarhie constituțională ereditară și prevedea principii democratice, moderne, precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, menținând totodată votul cenzitar (n.r. votul contra unei sume de bani). Actul mai proclama și suveranitatea națională a țării, fiind și prima Constituție realizată fără ajutor și aprobare din străinătate, una dintre cele mai democratice Constituții ale Europei.
Guvernul devine putere executivă, condus de prim-ministru, care împarte puterea cu monarhul, iar Parlamentul este legislativ și format din Senat și Camera Deputaților.
Constituția suferă trei modificări: se modifică art. 7 (anul 1878), care condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine; numărul colegiilor electorale se reduce de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaților si de la 3 la 2 pentru Senat (1884); iar în 1917 se formează cadrul legal pentru reforma electorală din 1918 și la cea agrară (1918-1921) privind împroprietărirea soldaților pe baza promisiunilor din 1917. Se renunță la articolul care declara proprietatea sacră și inviolabilă.
Noua lege fundamentală a statului din 1923
Următoarea Constituție a statului român a fost actul fundamental adoptat de Parlament după Marea Unire și promulgat de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923. Constituția păstrează mare parte din articolele vechi (n.r. 78 din cele 138), recunoscând România după Marea Unire drept monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil.
Sunt enumerate prerogativele Regelui, ale Parlamentului și ale Guvernului. Regele, de exemplu, exercita puterea executivă, sancționa și promulga legile, numea și revoca miniștrii, era șeful Armatei, putea bate monedă, avea drept de veto, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul și încheia tratate.
Sursă foto: Stelian Tănase (Regele Ferdinand I cu soția)
Și această Constituție legifera principiul separării puterilor în stat.
Forma oficială din 1923 a funcționat și o perioadă după evenimentele de la 23 august 1944, dar fiind confruntată cu multe restricții și încălcări din cauza ocupației sovietice.
Constituția făcută în contextul Europei naziste
Un al treilea act oficial a fost pus în vigoare în anul 1938, în timpul dictaturii Regelui Carol al II-lea. La bază stăteau critica regimului de partide și doctrina corporatismului.
Carol al II-lea, preluând puterea de la fiul său minor, Mihai, la începutul anilor 30, a dus la schimbări drastice în cadrul partidelor politice. În data de 20 februarie 1938 a fost aprobată noua Constituție de Consiliul de Miniștri, după ce în prealabil, în noaptea de 10/11 februarie, Regele l-a demis pe Octavin Goga din fruntea Guvernului și a numit un Executiv condus de Patriarhul Miron Cristea. Așa a început oficial dictatura lui Carol al II-lea.
Constituția a fost aprobată prin referendumul din data de 24 februarie, după ce numai 0,13% din cei peste 4 milioane de cetățeni prezenți la urne s-au opus. Noua Constituție a fost, astfel, promulgată la data de 27 februarie 1938.
Noua formă a actului a fost mai puțin democratică decât cea din 1923, fiind elaborată sub presiunea politică a epocii (n.r. nazismul, fascismul și comunismul sovietic începeau să domine Europa).
Sursă foto: Ziarul Metropolis (Regele Carol al II-lea)
Constituția interzicea, printre altele, propaganda politică din partea preoților, legaliza pedeapsa cu moartea pe timp de război, iar puterea legislativă se exercita de Rege, prin Reprezentațiunea Națională (n.r. Senat și Adunarea Deputaților).
A fost în vigoare până la 23 august 1944, când Regele Mihai I a readus vechiul text din 1923 la putere.
Prima Constituție a statului comunist român
După abdicarea, spun surse istorice, „forțată” a Regelui Mihai I, în data de 30 decembrie 1947, țara avea nevoie de o nouă Constituție care să reflecte valorile comuniste ale noii orânduiri politice, care făcea toate eforturile să se distanțeze de monarhie și de valorile trecutului.
În primă instanță, partidele politice istorice sunt dizolvate, monarhia este abolită și se proclamă Republica Populară România. Ulterior, Prezidiul Provizoriu al Republicii Populare Române își determină atribuțiile, precum și noua stemă și culorile steagului. Decretele sunt promulgate de Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri.
Este dizolvată Adunarea Deputaților și se formează Marea Adunare Națională, iar puterea legislativă este conferită Guvernului (n.r. 24 februarie 1948). Marea Adunare Națională urma să elaboreze noua Constituție. La 13 aprilie 1948, noua constituție este adoptată în unanimitate de cei 401 deputați prezenți, conduși de Președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale, Dr. Constantin Ion Parhon, și promulgată prin Decretul nr. 729.
Sursă foto: YouTube (Dr. C.I. Parhon)
Având 10 titluri principale și 105 articole, Constituția introducea idei „revoluționare”, precum: suveranitatea populară, unicitatea puterilor în stat, reprezentarea poporului printr-un singur organ ales, centralismul democratic și legalitatea populară. Drepturile fundamentale cetățenești erau, de asemenea, garantate, dar, în realitate, arestările politice, crimele și tortura au demonstrat că aceste noțiuni umane elementare au fost foarte puțin respectate.
Constituția a omis să menționeze că teritoriul țării ere indivizibil, lăsând loc pentru ajustări teritoriale comandate de URSS.
Constituția a pus bazele și fenomenului de colectivizare, un proces prin care se elimina proprietatea țărănească individuală, în favoarea unei cooperativizări socialiste. Un alt element nou este cel al planurilor pentru unul sau cinci ani, parte din principiul planificării economiei. Se introduce termenul de „unitate deplină a puterii de stat”, Marea Adunare Națională (n.r. parlament unicameral) fiind cea față de care răspund toate celelalte organe ale statului.
Așa cum era de așteptat, nici organizarea administrativ teritorială nu a scăpat, țara fiind astfel împărțită în regiuni și raioane, după model sovietic.
A doua Constituție comunistă
Cea de-a doua formă a Constituției comuniste s-a concretizat în anul 1952 și reprezintă voința liderilor de a se afla sub controlul total al Uniunii Sovietice.
Se pun bazele dictaturii proletariatului, prin regimul democrației populare, adică conducerea care reprezenta interesele „celor care muncesc”.
Unicul organ legiuitor rămâne Marea Adunare Națională, aleasă o dată la patru ani, iar organul executiv suprem este reprezentat prin Consiliul de Miniștri.
Sursă foto: Adevărul (Dr. Petru Groza)
Ceea ce este interesant de remarcat, capitolul „Drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor” face mai mult referire la obligații, decât la drepturi, iar libertatea de exprimare a cetățenilor și a presei, precum și demonstrațiile de masă, se exercitau „în conformitate cu interesele celor ce muncesc și în vederea întăririi regimului democrației populare”.
- Citește și: 8 decembrie, Ziua Constituţiei
Partidul Muncitoresc Român este menționat ca „forța conducătoare” în organizații și instituții și apare pentru prima dată „proprietatea socialistă” și „rolul conducător al partidului”.
Constituția Republicii Socialiste România
Prin această nouă Constituție, adoptată la data de 21 august 1965, este întărit procesul de destalinizare al statului și al instituțiilor, astfel încât reapare termenul de teritoriu „inalienabil și indivizibil”.
Forța conducătoare a întregii societăți devine Partidul Comunist Român, se trece la forma veche de organizare teritorială pe județe, apare calitatea de municipiu pentru orașele mari și se întărește caracterul socialist și cooperatist al proprietății și al economiei.
Sursă foto: Sputnik.md (Nicolae Ceaușescu)
Guvernul își păstrează denumirea de Consiliu de Miniștri, tribunalele și procurorii rămân subordonate Partidului Comunist Român, iar din 28 martie 1974 apare funcția de președinte al statului.
Prima Constituție post-decembristă
Noua Constituție apărută după prăbușirea regimului comunist a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, fiind formulată după model francez, și validată prin referendumul național din 8 decembrie.
- Citește și: Uneori trebuie să forțezi la limită Constituția
Așa cum era de așteptat, noua formă legislativă se dezice de principiile comuniste. Statul român devine republică semiprezidențială, iar „suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum”. Puterea executivă este reprezentată de președinte și de Guvern, Parlamentul redevine bicameral, sunt garantate drepturile și libertățile cetățenești.
Sursă foto: Știrile Pro TV (Ion Iliescu)
Se abrogă, de asemenea, legea pedepsei cu moartea (n.r. Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, înlocuit cu pedeapsa închisorii pe viață).
Revizuirea din 2003
Constituția României în forma actuală a rezultat dintr-o revizuire, aprobată prin referendumul național din data de 18-19 octombrie 2003, intrând în vigoare la data de 29 octombrie.
Există câteva modificări care sunt mai aproape de principiile europene decât erau articolele din 1991.
Noi, românii, sărbătorim Ziua Constituției în data de 8 decembrie, în fiecare an, deoarece în 1991 Constituția țării a fost adoptată la acea dată prin referendum național. Începând din 1995, ziua de 8 decembrie este „Ziua Constituției României”.
Articole Similare
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
