Extern

NATO: Avancronica unui summit istoric

În zilele de 8-9 iulie va avea loc cel de-al 27-lea summit NATO, în Varșovia. Cei mai înalți reprezentanți ai celor  28 de state membre și ai numeroșilor parteneri – Georgia, Suedia, Finlanda, Ucraina, Irlanda – sunt așteptați să ajungă în capitala Poloniei.

Paradoxul Varșoviei

În 1955, la Varșovia s-a născut o organizație politico-militară, cu scopul de a contrabalansa NATO, în contextul Războiului Rece. Pactul de la Varșovia a fost răspunsul Moscovei pentru alianța celor din Vest. În final, nu a ridicat mari probleme, dar s-a remarcat prin numeroase exerciții militare și printr-o intervenție armată îndreptată împotriva unei țări membre, Cehoslovacia, în 1968. Pactul s-a dizolvat în 1991 odată cu URSS-ul, iar marea majoritate a semnatarilor s-a alăturat NATO. Acum, Varșovia găzduiește summitul Alianței Nord Atlantice, un paradox demn de menționat.

Contextul actual

În est, Rusia și-a etalat tendințele de reemergență geopolitică prin invaziile clandestine din Crimeea și Ucraina, ori prin agresiuni vizibile ce au cauzat secesiunea unor republici „fantomă”: Abkhazia, Transnistria, Oseția de Nord și de Sud.

În acest context, agenda NATO este puternic conturată în jurul conceptelor de descurajare și reziliență. Această schimbare de paradigmă s-a majorat o dată cu Summitul din anul 2014 organizat în Țara Galilor, rezultând fondarea Forței de Reacție Rapidă (VJTF)- un batalion gata să fie desfășurat în orice loc, într-un timp scurt, de 48-72 ore. Frecvența și numărul exercițiilor militare, din zona estică a aliaților se datorează în egală măsură contextului și deciziilor luate în Țara Galilor. Pentru a susține aceste costuri, și pentru a crește rolul țărilor europene, tot în 2014 s-a decis majorarea cheltuielilor pentru Apărare.

„Am produs o alianță mai rapidă, puternică și pregătită”, a spus secretarul general Jens Stoltenberg asupra perioadei 2014-2016.” „Trebuie să facem pașii următori. La Summitul din Varșovia, ne vom înțelege cu privire la sporirea prezenței militare în partea estică a Alianței.”

La ce să ne așteptăm?

NATO se concentrează pe trei chestiuni majore: cooperarea cu Uniunea Europeană, descurajarea Rusiei și combaterea terorismului prin cooperare cu aliați regionali. Astfel, propunerile sunt următoarele:

Formarea unor noi brigăzi multinaționale în est: Letonia, Estonia, Lituania, Polonia și România.

  • Păstrarea deciziei de majorare a bugetelor militare.
  • Alocarea avioanelor de supraveghere NATO AWACS, în sprijinul Coaliției anti-ISIS „Inherent Resolve”.
  • Prelungirea misiunii „Resolute Support” de asistență și sprijin pentru guvernul de la Kabul până în 2017, dar și finanțarea forțelor armate afghane până în 2020.
  • Implementarea unei misiuni noi de asistență pentru forțele de securitate din Irak.
  • Participarea la operațiunea „Sophia” a Uniunii Europene, care are ca scop proiectarea stabilității în Marea Mediteraneană.
  • Acord pentru o întâlnire în formatul NATO-Rusia, ca urmare a Summitului de la Varșovia.
  • Întărirea cooperării cu Georgia, Ucraina și Moldova.
  • Ratificarea formalităților rămase pentru integrarea Muntenegrului în Alianță.

Pe această listă nu se află propunerea României de a înființa un cadru de cooperare în stilul unei „flote” NATO în Marea Neagră. Inițiativa a fost susținută de Turcia și Ucraina, dar refuzată cu vehemență de Bulgaria.

Locația acestui summit transmite atât un semnal de triumf în evoluția Alianței, cât și unul de descurajare pentru Rusia.

NATO caută metode de a participa colectiv, la războiul împotriva terorii  și de a-și păstra suportul pentru partenerii îndepărtați, precum Irak și Afghanistan. Iar colaborarea mai strânsă cu Uniunea Europeană, un fapt din ce în ce mai important, își găsește, din nou, locul pe agenda obiectivelor.

Dat fiind mediul de insecuritate în care ne aflăm, această întâlnire ar putea fi una din cele mai importante din istoria Alianței.

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top