Summit-ul de la Varșovia și fragilitatea forței NATO

Mult așteptatul summit de la Varșovia al NATO, care va dura mâine și poimâine, mi-a adus aminte de spusele lui Wiston Churchill, referitoare la Rusia, care par a fi de mare actualitate:„Rusia este o ghicitoare înfășurată într-o enigmă, înlăuntrul unui mister”.

Mediul internațional de securitate, ca efect al proceselor globalizante haotice ale noilor conchistadori economici susținute de complexul militar-industrial american ( fostul președinte al SUA, Delano Roosvelt atrăgea atenția asupra acestui pericol intern al națiunii americane), este caracterizat prin impredictibilitate și instabilitate multidimensională.

Din nou, după războiul rece, Rusia este considerată o amenințare la granițele de est ale NATO, valurile de emigranți au „măturat” Europa, iar unda de șoc nu s-a disipat pe deplin în condițiile în care comunitățile Europei privesc terorismul ca pe o amenințare omniprezentă și omnipotentă. UE este confruntată cu o paletă tot mai diversificată de probleme, iar votul recent al britanicilor a augmentat gradientul de turbulență decizională la Bruxelles.

Derek Chollet, fost consilier principal la Departamentul Apărării al SUA și la ora actuală expert în cadrul German Found of the United States, afirma recent că „în aceste zile, la Kremlin curg râuri de votcă”. El susține că președintele Vladimir Putin „a făcut totul pentru a diviza Occidentul, dar nu a reușit. Brexit-ul da, fără ca el să facă nimic”.

După dispariția URSS-ului, mai ales după anul 1991, NATO a trecut la evaluarea stării de securitate după neașteptata dispariție a inamicului. Generalul Colin Powell, văzând cum se destramă toate structurile militare ale inamicului, a exclamat „Dumnezeule, am rămas practic fără inamic. Nu-i mai avem adversari decât pe Fidel Castro și pe Kim Ir Sen!”. Practic, NATO a câștigat războiul rece fără a se trage un singur cartuș…Dar istoria are modalitățile ei subtile de a se răzbuna.

Inițial, NATO s-a constituit ca un „Plan Marshall” al procesului de reconstrucție a securității europene, având ca finalitate consolidarea stabilității continentale, promovarea valorilor democrației și realizarea unei legături între SUA și Europa. În ce măsură liderii americani au proiectat o soluție viabilă se poate sesiza, relativ ușor, astăzi, când marele învins din ultimul război mondial este azi marele câștigător: Germania. Alături de Franța, Germania încearcă să focalizeze eforturile europenilor pentru a se realiza un sistem de securitate exclusiv format din europeni și condus doar de aceștia.

În anul 1993, Arthur Schlesinger, o fostă înaltă oficialitate a administrației americane, aprecia că „instituționalizarea războiului rece a constituit o mare eroare în perioada postbelică a SUA”. În opinia sa, acest proces a deformat instituția guvernamentală americană și, cu precădere, pe cele răspunzătoare cu securitatea națională, acestea dovedindu-se în timp tot mai puțin performante în promovarea politicii externe a SUA.

Care este agenda și orizontul de așteptare la summit-ului de la Varșovia care începe astăzi? Vom analiza două abordări, dar și posibilele soluții oferite de organizatorii acestei reuniuni.

O perspectivă britanică

Din analiza lui Daniel KOCHIS și a lui Luke COFFEY[1], la Varșovia, NATO va dezvolta angajamentele agreate la reuniunea din anul 2014 privind alocările bugetare pentru apărare a statelor membre și augmentarea capabilităților operaționale.

Acțiunile din istoria recentă a NATO au adus în prim plan prevederile art.5 din Tratatul Alianței care stipulează că atacarea unui membru este considerată a fi un atac la adresa întregii Alianțe. Din perspectiva acestui articol arealul de responsabilitate al NATO este definit exclusiv de teritorialitatea însumată a tuturor statelor membre.[2] Summitul de acum se va centra pe implementarea prevederilor art.3 din Tratat care face referire la „menținerea și dezvoltarea capabilităților individuale și colective de a rezista la un atac”. La ora actuală doar un număr restrâns dintre membrii NATO îndeplinesc angajamentele asumate din perspectiva acestui articol.

La nivelul anului 2015, conform datelor oficiale furnizate de Alianță, doar cinci state ( din cele 28 de state-membre) alocă 2% din PIB pentru apărare, respectiv Estonia, Grecia, Polonia, Marea Britanie și SUA. În anul 2015, 19 membri ai NATO au stopat procesul de reducere a alocărilor bugetare pentru apărare, iar 16 dintre ei au crescut, în termeni reali, sumele destinate apărării. Tot la nivelul anului 2015 doar SUA au susținut 72,2% din totalul costurilor de dezvoltare a NATO.

Generalul Philip Breedlove, fostul șef al Comandamentului Suprem Aliat al NATO, afirma în luna februarie 2016, referitor la art.3 din Tratatul NATO că el „ne reamintește tuturor că apărarea începe de-acasă, ca atare toți membrii Alianței trebuie să contribuie la apărarea colectivă și fiecare națiune are responsabilitatea de a-și menține propria-i capabilitate de a se apăra”. La ora actuală, statele Alianței din Europa au 2 milioane de militari din care doar 100.000 ( aprox.5%) au capabilitatea de a acționa în teatre de operații în afara teritoriului național.

La nivelul anului 2015 doar SUA au susținut 72,2% din totalul costurilor de dezvoltare a NATO

NATO va solicita statelor membre alocarea a 2% din PIB pentru apărare, iar din acest buget un cuantum de 20% va fi alocat pentru înzestrare și cercetare/dezvoltare.

Polonia, gazda reuniunii, a alocat la nivelul anului 2015, pentru apărare, 2,18% din PIB și 31% din acest buget pentru înzestrare.

NATO, conform liderilor Alianței, va putea să-și asume obligațiile față de  membrii săi doar dacă statele  își vor prioritiza alocările bugetare care să susțină apărarea colectivă. Trebuie să remarcăm faptul că bugetul alocat poliției metropolitane din New York, 4,756 milioane de dolari la nivelul anului 2014, este mai mare decât bugetul a 13 state din NATO ( România a alocat 2,692 milioane de dolari la nivelul anului 2014).

Pentru a determina membrii Alianței să se achite de obligațiile asumate prin art.3 din Tratatul NATO delegația SUA va avansa un set de propuneri menite să impulsioneze acest demers, astfel:

• SUA se va constitui într-un exemplu -în ultimii 5 ani bugetul alocat pentru apărare de administrația americană a fost redus cu 25% ca efect al devalorizării dolarului american- pentru partenerii din Alianță prin alocări bugetare semnificative.
• Implicarea miniștrilor de finanțe -aceștia trebuie conștientizați, prin educație, referitor la importanța investițiilor în domeniul apărării.
• Reiterarea propriei angajări a SUA în Europa – SUA vor rămâne deplin angajate în activitatea NATO. Liderii de la Washington trebuie să reafirme, fără echivoc, că America rămâne în Europa și își va menține rolul de lider în cadrul Alianței întrucât acestea constituie deziderate de interes strategic național.[3]
• Punerea presiunii pe aliați referitor la alocările bugetare pentru apărare.
• Încurajarea statelor membre să se implice mai mult în conștientizarea propriilor cetățeni referitor la importanța NATO, deoarece începând cu anul 2009 susținerea NATO de către europeni a urmat o pantă descendentă, inclusiv în Franța, Germania, Spania și Marea Britanie. Acest proces, susțin americanii, trebuie stopat.
• Definirea unui calendar foarte clar privind realizarea obiectivelor NATO – promisiunile unor state privind alocarea de 2% din PIB pentru apărare sunt încă foarte vagi. Angajamentele asumate trebuie să se regăsească în legislațiile naționale în domeniul apărării.
  

  ---

Bugetul alocat poliției metropolitane din New York, 4,756 milioane de dolari la nivelul anului 2014, este mai mare decât bugetul a 13 state din NATO

Reuniunea miniștrilor Apărării din țările NATO,18 mai 2016.Bruxelles        Generalul Constantin Popov șeful Apărării din Bulgaria împreună cu Generalul Jonathan Vance șeful Apărării din Canada

Summit-ul de la Varșovia va fi realmente o piatră de încercare pentru liderii politico-militari americani de a-i determina pe europeni să aloce mai multe resurse pentru apărare în condițiile în care SUA reduc propriile alocări bugetare.

Reuniunea devine crucială pentru întărirea, sau fragilizarea, potențialului NATO de a respecta Tratatul de la Washington. Din perspectiva mea, presiunea americană și exacerbarea posibilei amenințări a Federației Ruse nu vor avea rezultatul  scontat.

Astăzi, când UE importă 68% din necesarul de resurse energetice iar din acestea peste 70% sunt asigurate de Federația Rusă, este evident pentru orice analist responsabil că hidrocarburile lui Vladimir Putin sunt mai importante decât trotilul (TNT) al Unchiului Sam.[4]

O perspectivă americană

Ivo Daadler[5] apreciază că această reuniune a NATO va încerca să ofere răspunsuri la următorul set de probleme:

• Potențarea capabilităților de descurajare a „agresiunilor” Rusiei prin relocarea a patru batalioane de luptă, fiecare având 1.000 de militari, în zona cuprinsă între statele baltice și Polonia. Această propunere, în conformitate cu actualul Secretar General al NATO, constituie „cea mai mare întărire a apărării colective după războiul rece”.
• NATO se va pronunța asupra provocărilor la adresa securității venite din sud, inclusiv cele generate de acțiunile Statului Islamic. NATO nu-și propune, în această etapă, să devină vârful de lance al contracarării acțiunilor diverselor grupări teroriste sau a celor asumate explicit de ISIS. Cea mai importantă activitate, în viitorul apropiat, va fi valorificarea performantă a produselor de intelligence, mai ales a celor care vizează acțiunile militare. Teoretic, dar într-o perspectivă indefinită, NATO va putea să-și asume comanda operațiunilor anti-ISIS din Siria, așa cum a făcut-o în Afganistan cu un deceniu în urmă. La ora actuală nu există la nivelul decidenților NATO vreo intenție-sau apetitul-declarată în acest sens!
• Brexit-ul a developat, neașteptat și dureros, relevanța relațiilor NATO-UE în sfera cooperării pentru asigurarea securității, prosperității și stabilității în aria de responsabilitate a Alianței. La nivelul liderilor UE există un curent foarte puternic privind asigurarea securității UE de propriile state-membre. O „armată europeană” ar potența capabilitățile operaționale ale NATO.

Reamintesc cititorilor că la summit-ul de la Praga (21-22 noiembrie 2002), când România a devenit membru cu drepturi depline al NATO, s-a decis, pentru prima oară, ca NATO și UE să fie autonome una față de cealaltă.

În data de 16 decembrie 2002, la Bruxelles, NATO și UE au parafat un parteneriat strategic prin adoptarea unei „Declarații Comune” care admitea inițierea de acțiuni comune, mai ales în Balcani. Acest document permitea europenilor să utilizeze mijloacele de planificare și de logistică ale NATO, inclusiv în domeniul intelligence-ului. Acordul a primit „undă verde” în data de 13 decembrie 2002 la Reuniunea Consiliului Permanent al Alianței, după ce, timp de doi ani, Grecia și Turcia au blocat procesul.

Jean-Claude Juncker, Jens Stoltenberg și Președintele Consiliului European, Donald Tusk

Cotidianul britanic „Telegraph” remarca intenția UE de constituire, la Bruxelles, a unui „Euro-Pentagon” condus de un șef al apărării european care ar fi avut dreptul să lanseze  operațiuni militare oriunde pe glob. Declarația de la Bruxelles a subliniat faptul că evenimentele de la 11 septembrie 2001 au demonstrat că apărarea națională a devenit limitată opțional. Din aceste considerente, „Forța de Reacție Rapidă”, care urma să includă un efectiv de 60.000 de militari, va putea acționa în străinătate pentru a risipi ostilitatea localnicilor, abordare care urma să diminueze considerabil caracterul umanitar al unor intervenții militare.

În opinia lui Ivo Daadler, Marea Britanie s-a opus constant acestui demers instituțional, dar Brexit-ul a diminuat semnificativ forța sa de negociere în viitor. O armată europeană va avea rolul de a amplifica capabilitățile NATO, iar cele două structuri politico-miliare își vor putea baza activitatea pe „complementaritatea acțională”.

Din perspectiva mea, miza de maximă generalitate a summit-ului de la Varșovia este determinată de intenția părților de a demonstra determinarea Alianței de a fi centrată pe efortul prezervării securității colective prin cooperare. Va fi un test decisiv atât pentru liderii politici, cât și pentru comandanții militari, să convingă necesitatea obiectivă a măsurilor propuse care vor permite gestionarea performantă a riscurilor globale emergente.

Și o perspectivă românească

Cum va putea România să-și asume obligațiile art.3 din Tratatul Alianței și să-și potențeze capabilitățile naționale de securitate, în condițiile unui climat economic fragilizat de corupție și de jocurile de putere transnaționale?

Dorim să avem trupe NATO dislocate pe teritoriul național, dar oare infrastructura de transport – terestră, feroviară, aeriană sau navală – permite redislocări rapide impuse de acțiuni militare ostile?

Generalul Degeratu:România are capaitate de apărare 15%

Dorim să devenim componentă a unei flote navale internaționale în Marea Neagră cu două fregate second hand care, dacă nu le cumpăra România, ajungeau la fier vechi?

Istoria recentă a NATO a demonstrat, cu prisosință și indubitabil, fragilitatea acestei structuri colective de securitate, iar pe culoarele de la SHAPE, cum îmi spunea acum două decenii un amiral german, există mai multe întrebări decât soluții.

Noile sintagme inventate de experții NATO nu vor putea gestiona adecvat turbulențele mediului internațional de securitate. Rezultatele acestei reuniuni vor oferi satisfacții unora și dureri de cap altora. Dar consensul va fi realizat și ovaționat!

[1] Daniel Kochis este analist politic în Afaceri Europene la The Margaret Thathcer Center for Freedom iar Luke Coffey este director la Douglas and Sarah Allison Center for Foreign Policy. Ei au semnat articolul NATO Summit 2016:Alliance Membrers Must Commit to Increased Defense Spending, www.heritage.org, 15 iunie 2016

[2] Operațiunile militare din spațiul fostei Iugoslavii au subminat grav atât credibilitatea Alianței, cât și viabilitatea prevederilor Tratatului de la Washington, care stă la baza existenței NATO. Bombardamentele efectuate de forțele aeriene ale Alianței în Balcani au umbrit festivitățile reuniunii la nivel înalt de la Washington, din martie 1999, consacrat celor 50 de ani de existență a NATO. În urma presiunilor fostului secretar de stat american, Madeline Albraight, juriștii au inventat vestitul nonarticle five care permite Alianței să lanseze operațiuni militare și în afara zonei de responsabilitate. Adoptată printr-o simplă declarație politică, fără a fi ratificată, și deci fără temei legal, această nouă viziune strategică a determinat o reacție aproape fățișă a membrilor Alianței referitor la implementarea ei, cu o excepție notabilă: Marea Britanie.

[3] Lordul Hastings Ismay  primul secretar general al NATO, ales la 15 martie 1952, ( general britanic care a lucrat foarte aproape cu Wiston Churchill în Al Doilea Război Mondial) a afirmat, cu inegalabilul umor englezesc, că NATO a fost conceput “pentru a-i ține pe americani în Europa, pe ruși în afara Europei și pe germani la pământ”.

[4] Pe 6 iulie 2014, a fost dat publicității raportul comisiei speciale de anchetă privind implicarea Marii Britanii în agresiunea împotriva Irakului. Fostul premier britanic și-a manifestat public regretul profund față de deciziile sale din acel moment, în pofida concluziilor comisiei Baradei care sublinia că Irakul nu deține capabilități de realizare și utilizare a unor Arme de Nimicire în Masă, nucleare, chimice sau biologice. Azi Irakul este devastat de acțiunile grupurilor teroriste iar costurile intervenției militare vs atingerea obiectivelor inițiale sunt vădit disproporționate. Ar fi de dorit ca decidenții NATO să nu facă eroarea de a trata “amenințarea rusă” cu aceeași unitate de măsură!

[5] Ivo Daadler este Președinte al Chicago Council on Global Affairs iar în intervalul 2009-2013 a fost  reprezentantul permanent  al SUA la NATO. El a făcut o analiză asupra summit-ului de la Varșovia în cadrul articolului “What expect  from NATO summit in Warsaw”, publicat de Financial Times, 06 iulie 2016