Nole cel Mare

L-am văzut cu toții pe Novak Djokovic, un mare campion dintr-o țară mică, dominându-și adversarii și stăpânind nu doar pământul cu iarbă de la Wimbledon, ci orice teren de tenis.

• Liderii lumii șocați de atacul armat din Washington, dar ușurați că Donald Trump nu a pățit nimic
• Nicușor Dan a convocat liderii partidelor pro-europene pentru discuții privind SAFE și PNRR
• Trump evacuat de urgențǎ de la Cina Corespondenților
• Ziua mondială a proprietății intelectuale
• Hijab-ul a intrat în lumina reflectoarelor la Paris

Relaxat, concentrat, încordat, vesel, asudat, frustrat, zâmbitor sau victorios, acest super-star și-a dat bătăliile cu propriul sine, înainte de a-și înfrânge competitorii.

Generos în momentele de triumf și smerit în clipele de grea încercare, tânărul Djokovic este un model de perseverență și curaj pentru milioane de tineri ai planetei.

Familist convins, tată grijuliu, poliglot talentat, credincios ortodox, purtând cu discreție, dar fără rușine, o cruce de lemn la gât, Nole a ales din fragedă pruncie să-și înalțe visul copilăriei pe aripile unei devoțiuni secrete.

Succesul nu l-a transformat într-o vedetă infatuată. Dimpotrivă. Toți apropiații îl știu ca pe o voce liberă, care știe că demnitatea are un preț: curajul.

Va rămâne cunoscut în istoria sportului ca Nole cel Mare.

Independent de scandalul de la Australian Open (unde un judecător independent i-a validat viza, iar un politician i-a anulat-o) și dincolo de greșelile omenești ale unui sportiv solicitat mereu de presă și de fani, fără să uităm opoziția lui Novak Djokovic la vaccinarea obligatorie, e important să spunem și că sârbul a investit sume colosale în cercetarea medicală. Credința, așadar, nu exclude știința.

Încercarea de a-l prezenta pe Djokovic drept un reacționar obscurantist, lipsit de empatie față de mulțimile suferinde, e lovită de nulitate. În zeci de situații, sportivul balcanic a făcut donații consistentă către copii, bătrâni, cămine și case lovite de apă sau de flăcări.

Beneficiar al ordinului Sfântul Sava (cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Sârbe conferită de Patriarhul Irineu în luna aprilie a anului 2011), Novak împreună cu Jelena (soția lui fidelă) au oferit sume de bani pentru a salva o capelă din Franța, pentru a renova școli, sprijini educația copiilor abandonați, pentru a hrăni oamenii străzii, pentru a îmbunătăți situația celor vulnerabili.

Credința dreaptă a lui Novak este mereu însoțită de fapte. A ales Djokovic soluții de optimizare fiscală în plata taxelor? Desigur. Doar pentru că sportivul crede mai curând într-o investiție filantropică directă, fără intermedierea costisitoare a elementului birocratic-administrativ.

Ambasador UNICEF în Serbia, tatăl fericit al celor doi copii (Ștefan și Tara), Novak a deprins arta generozității, nu doar asceza încordării mentale înainte de fiecare meci.

În drumul către performanța sportivă la vârf, Djokovic s-a folosit și de înțelepciunea naturală a unor tradiții orientale. Folosind anumite tehnici de respirație (pranayama) pentru îmbunătățirea concentrării n-a însemnat niciodată lepădarea de Crezul Bisericii.

Dragostea pentru viața mănăstirească este vizibilă prin prisma donațiilor făcute unor mănăstiri din Kosovo și Metohija.

Deși a petrecut ultimul său Crăciun într-un hotel-închisoare din Melbourne, deși poliția australiană i-a interzis unui preot cucernic (protopresbiterul Milorad Loncar) să-l viziteze și să-l consoleze pe durata arestului, deși s-a trezit demonizat de-o presă aservită agendei globaliste, deși n-a căutat prietenia miliardarilor lumii (precum Bill Gates ori George Soros), Novak Djokovic a devenit emblema libertății de conștiință – un gladiator curajos în lupta pentru demnitate.

A continuat să joace, să câștige trofee și să ne facă viața mai frumoasă.