Omul care a schimbat lumea… cu arma

Alături de Nikola Tesla, Bill Gates, Steve Jobs, Kalaşnikov a modificat în felul său chipul civilizaţiei.

Generalul-locotenent Mikhail T.Kalaşnikov- pentru a folosi titulatura sa completă de la vârful recunoaşterii ce i s-a acordat, s-a născut pe 10 noiembrie 1919 într-o familie de ţărani din localitatea Kurya, regiunea Altay, undeva prin stepele siberiene. Biografia tipică a multora dintre cetăţenii Rusiei. A fost unul dintre cei 18 copii ai familiei, din care doar şase vor trăi pentru a vedea viaţa adultă. Educaţia sa formală, puţină de altfel, a fost compensată de un talent tehnic, mecanic, ce avea să îi modeleze traseul viitoarei cariere.

În 1938 tânărul Kalaşnikov a fost chemat de Armata Roşie pentru a lucra la diferite design-uri de tancuri şi alte echipamente. Rănit în octombrie 1941, încă  de la primele luni ale invaziei germane, el a folosit timpul dedicat convalescenţei pentru a proiecta arma ce avea să îi aducă faimă.

Armele automate apăruseră cu circa un secol în urmă. Mitralierele de câmp Maxim şi Gatling fuseseră testate cu succes pe câmpurile din Africa în conflictele asimetrice care îi opuneau pe colonialiştii albi popoarelor recalcitrante dominaţiei acestora.

Ulterior mitralierele de câmp, greu transportabile, punctează tranşeele de sârmă ghimpate ale primului război mondial. Nu peste mult timp saltul tehnologic se simte şi în acest domeniu unde puterile industrializate şi în special germanii lucrează la pistoale automate uşor de manevrat şi capabile de exponenţial mai multe victime decât cu o generaţie în urmă.

Trupele sovietice aveau să simtă la propriu superioritatea maşinii de război naziste de la  primele clipe ale Operaţiunii Barbarossa. Industria şi geniul sovietice, deşi bulversate, s-au redresat pentru a produce echipament cel puţin egal în calitate cu cel nemţesc şi cu siguranţă în cantităţi superioare. În spiritul corectitudinii istorice trebuie precizat că noua puşcă de asalt nu era originală, ci reprezenta un bricolaj ce aduna componente eterogene de la alte formule mai vechi – spre exemplu mecanismul de declanşare fusese folosit la puşca de asalt 44 creată de Louis Schmeiser. Se spune chiar că la proiectarea AK-ului au participat şi ingineri germani, relatează Vili Stancu într-un articol din revista Historia. Arma Kalaşnikov a făcut parte din acelaşi portativ al freneziei inventicii. Avtomat Kalashnikova model 1947 nu a reuşit să joace un rol în drumul spre Berlin, aşa cum  de altfel  indică anul din titulatură. AK-47-ele îşi vor inaugura cadenţa teribilă de abia în timpul Războiului Rece.

Secera şi Kalaşnikovul

Echipând armatele Pactului de la Varşovia, dar mai ales gherilele lumii a treia, mitraliera va deveni sinonimă cu efectele distructive ale erei industriale. Creată într-o ţară semi-occidentală, eurasiatică, Kalaşnikovului i-a fost sortit să devină instrumentul egalizării forţelor dintre Occident şi restul lumii, cel puţin în ciocnirile de pe variile teatre de operaţiuni.  Vietnamul a fost unul dintre acestea. În pădurile sale luxuriante nu s-au ciocnit doar o populaţie împărţită de ideologii diferite, ci şi două tehnologii diferite, mărci ale superputerilor care antrenaseră acele ideologii. Avantajul Viet Congului consta astfel în posesiunea unei arme de infanterie mult mai rezistentă pentru condiţiile de junglă decât M-16 american, puşcă de asalt mai exactă, dar greu de întreţinut. Elogiul suprem adus puştii sovietice a fost faptul că numeroşi infanterişti americani (GIs) au preluat la rândul lor AK-uri de la duşman pentru a le folosi în locul propriilor dotări. Se povestesc episoade când soldaţi SUA care posedau Kalaşnikovuri au fost împuşcaţi de colegii lor care i-au luat drept nord-vietnamezi.

Odată cu anii 1970 industria sovietică aduce în prim-plan AK-74, model îmbunătăţit al originalului, des întâlnită până astăzi. Ca date tehnice arma are o rază de 800-1000 metri în mâinile unui ţintaş profesionist şi de 6-800 metri pentru cei neexperimentaţi. Primul model folosea cartuşe de 7.62 x 39 mm înlocuite pe versiunea-74 cu 5.56 x 45 mm, similară armelor standard din NATO. Cea mai nouă serie, cu modelele AK-101;102;104 şi 105, păstrează moştenirea anterioară, dar implică materiale compozite pentru reducerea greutăţii şi funcţionează pe gloanţe de calibru  5.45×39 mm  compatibile cu arsenalul  occidental. Seria 100 este destinată  în principal exportului.

 Catastiful zeului Marte

Asemenea bijuteriilor şi armele beneficiază de piaţa proprie formată  din connaisseurs. Nelipsit rămâne Kalaşnikovul al cărui preţ variază dar este accesibil uneori pentru câţiva dolari americani. Precum medicamentele anti-retrovirale piratate, micile arme de foc întreţin un ecosistem propriu:

S-a calculat că actualmente pe mapamond există între 70-100 de milioane de exemplare, echivalentul unei naţiuni. M-16 american ocupă locul trei de departe cu circa 5-7 milioane exemplare găsibile la nivel global, arăta un raport al Amnesty International din 2006.

Cât despre creatorul fiabilei arme, acesta a fost decorat cu Ordinul Stalin Clasa I în 1949. Mult mai târziu în 1987 devine cetăţean de onoare al oraşului Izhevsk unde locuise din 1949, iar în 1994 Boris Elţîn îi conferă gradul  de general al armatei ruseşti.

Contrar a ceea ce ar părea firesc la prima vedere, Mikhail Kalaşnikov nu s-a îmbogăţit de pe urma brevetului său. La un moment dat remarca cu ironie că ar fi câştigat mai mulţi bani dacă ar fi creat utilaje agricole sau electrocasnice.

În ceea ce priveşte  partea etică a succesului invenţiei sale, Kalaşnikov a refuzat să accepte vreo responsabilitate:

„Scopul meu a fost să creez armament pentru a proteja graniţele ţării mele.. Nu este vina mea că arma Kalaşnikov a fost folosită în locuri atât de instabile. Cred că politicile din aceste ţări sunt de vină iar nu inventatorii.”