Actual

Decizie de ultimă oră în Parlamentul European. Ce i-a cerut Marii Britanii

Marea Britanie trebuie să respecte dorința majorității cetățenilor săi, pe deplin și cât de repede posibil și să se retragă din Uniunea Europeană oficial înainte de a discuta aranjamentele pentru orice tip nou de relație, susține Parlamentul European, într-o rezoluție adoptată marți, în cadrul sesiunii plenare extraordinare convocate în urma referendumului din 23 iunie privind apartenența Marii Britanii la UE, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Eurodeputații subliniază și nevoia urgentă de reforme pentru ca UE să poată răspunde așteptărilor cetățenilor săi.

După dezbaterea dintre liderii grupurilor politice din PE, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și ministrul olandez al apărării, Jeanine Hennis-Plasschaert, reprezentanta președinției Consiliului UE, eurodeputații au adoptat o rezoluție cu 395 voturi pentru, 200 voturi contra și 71 abțineri.


PE cere guvernului britanic să respecte decizia democratică a poporului printr-o implementare rapidă și coerentă a procedurii de retragere — prin activarea articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, pentru a permite începerea rapidă a negocierilor de retragere.


Pentru a preveni nesiguranța care afectează pe toată lumea și pentru a proteja integritatea Uniunii Europene, premierul britanic trebuie să-i informeze despre rezultatul referendumului pe participanții la Consiliul European din 28-29 iunie pentru a începe cât de curând posibil procedura de retragere și negocierile.

Eurodeputații reamintesc faptul că Parlamentul European trebuie să își dea consimțământul pentru acordul de retragere și pentru orice formă de relație în viitor, conform tratatelor, și că trebuie să fie implicat pe deplin în toate etapele procedurilor viitoare.

Pe de altă parte, PE cere Consiliului să modifice ordinea președințiilor Consiliului UE pentru a împiedica procesul de retragere să afecteze gestionarea activităților actuale ale UE. Marea Britanie ar fi trebuit să preia președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2017.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top