Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, va continua să-şi execute pedeapsa în regim deschis, după ce Judecătoria Sectorului 4 a respins, luni, contestaţia Penitenciarului Jilava faţă de acest regim, decizia instanţei fiind definitivă.

Intern

Pedeapsa lui Gigi Becali rămâne în regim deschis

 

În 5 decembrie, judecătorul delegat de la Jilava a decis modificarea regimului de executare a pedepsei lui Becali, din semideschis în deschis.

Penitenciarul Jilava a contestat decizia judecătorului, demersul fiind respins, luni, de Judecătoria Sectorului 4.

“În baza art. 26 alin. 8-10 din Legea nr. 275/2006 (în vigoare la momentul pronunţării încheierii contestate) respinge ca nefondată contestaţia formulată de petentul Penitenciarul Bucureşti Jilava împotriva încheierii judecătorului delegat la Penitenciarul Bucureşti Jilava nr. 1484/05.12.2013 în contradictoriu cu intimatul BECALI GEORGE. În baza art. 274 alin 1 C .pr.pen., obligă petentul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2014”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 4.

Pe de altă parte, Tribunalul Constanţa a respins, în 20 februarie, cererea de întrerupere a pedepsei a lui Gigi Becali, pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Avocata lui Becali, Maria Vasii, a declarat sâmbătă, că în cazul în care judecătorii Curţii de Apel Constanţa vor menţine soluţia dată de Tribunalul Constanţa, de respingere a cererii de eliberare, această decizie va fi atacată la CEDO.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au luat act, în 19 februarie, de raportul medico-legal întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Constanţa, Gigi Becali fiind adus de la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat, la Tribunalul Constanţa, unde a avut loc un nou termen în procesul în care a cerut întreruperea pedepsei din motive medicale.

Becali le-a spus magistraţilor că la dosar sunt depuse cinci opinii ale unor medici neurochirurgi, toţi concluzionând că în cazul său o intervenţie chirurgicală la coloană este iminentă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top