Marți, la ora 11.00, președintele Klaus Iohannis discută cu premierul Viorica Dăncilă despre mutarea ambasadei României din Israel
Actual

Politica de marți de la Cotroceni. Premierul, față în față cu președintele

Consultări la Cotroceni pe teme de politică externă! Premierul Viorica Dăncilă este față în față cu președintele Klaus Iohannis, care a invitat-o luni pentru a discuta cele mai fierbinți subiecte ale momentului. 

Update ora 15.00 Administraţia Prezidenţială a transmis, după discuţia dintre Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, că există unele linii roşii în politica externă de la care politicienii nu s-au abătut, indiferent de culoarea politică, motiv pentru care a cerut corectitudine în relaţiile dintre instituţii.

„În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României şi că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat, pentru ca ţara noastră să rămână un actor credibil în relaţia cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene şi al NATO, precum şi în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care ţara noastră este angajată”, transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis Q Magazine.

Sursa citată precizează că şeful statului a atras atenţia că politica externă trebuie caracterizată „de constanţă şi predictibilitate, având câteva linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. Schimbarea poziţiei echilibrate şi echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare şi nelinişte”.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, în timpul întrevederii cu preşedintele Klaus Iohannis, că principala sa responsabilitate este implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă.

„Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi (marţi – n.r.) consultări cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe teme de politică externă, evoluţiile din Orientul Mijlociu, inclusiv problematica relocării Ambasadei României în Statul Israel. Cu acest prilej, premierul României a declarat că, în calitate de şef al Guvernului, căruia îi revine responsabilitatea principală în implementarea Programului de Guvernare, inclusiv capitolul de politică externă, are ca obiectiv principal susţinerea intereselor României şi identificarea celor mai bune modalităţi de a consolida rolul şi profilul României pe plan internaţional. A subliniat că lansarea unui proces de analiză şi evaluare privind posibilitatea relocării Ambasadei României în Statul Israel este menit să susţină obiectivele mai sus-menţionate, într-un moment în care SUA, partenerul şi aliatul strategic principal al României, a luat această decizie, iar mai multe state analizează această propunere”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Premierul României a reamintit angajamentul României de a sprijini eforturile comunităţii internaţionale în gestionarea provocărilor cu care se confruntă contextul regional deosebit de complicat.

„Pentru gestionarea cât mai eficientă a tuturor acestor provocări este nevoie de adoptarea unei poziţii moderate şi echilibrate din partea tuturor actorilor implicaţi, iar la nivel naţional prezenţa mea astăzi, la Palatul Cotroceni, este o dovadă a susţinerii reale a acestui angajament şi a dorinţei de continuitate în domeniul politică externă”, a declarat, conform comunicatului, premierul la finalul întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis.

Update ora 12.00 Întâlnirea dintre Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis s-a încheiat. Discuțiile au durat aproape o oră. Urmează ca administrația prezidențială să detalieze întrevederea celor doi

Update ora 11.00. Viorica Dăncilă a ajuns la Palatul Cotroceni. Premierul este însoțit de ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu și de Ana Birchall, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice. Printre subiectele de discuție se numără relocarea ambasadei României în Israel, blocarea de către România a unui document UE prin care se critica demersul SUA de mutare a Ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim și, posibil, vizita premierului de la Vatican.

În invitația șefului statului transmisă luni, se arată că V.Dăncilă poate fi însoţită la Cotroceni de miniştrii de resort. Iată textul transmis de administrația prezidențială.

„Stimată doamnă Prim-ministru,

Având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai a.c., ora 11:00, la Palatul Cotroceni.

Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării ambasadei României din statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită.

La această întâlnire puteţi fi însoţită de miniştrii de resort.”

Telefonul cu bucluc

Iniţiativa şefului statului vine în contextul în care, în urma unei invitaţii pe aceeaşi temă adresată ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, prim-ministrul a precizat că nu i s-a cerut acceptul pentru o astfel de discuţie. Ministrul de externe Teodor Meleșcanu a vorbit cu președintele Iohannis și a spus că vine marți la Cotroceni, dacă șeful statului o sună în prealabil pe premierul Viorica Dăncilă.

Pe aceeași temă, a convocării lui Teodor Meleșcanu la Cotroceni, a vorbit și liderul PSD, Liviu Dragnea. El a ţinut să precizeze că, la întâlnirea în trei de la Cotroceni de la instalarea Guvernului Dăncilă, s-a convenit ca preşedintele sau consilierii săi să nu cheme direct miniştrii la discuţii la Cotroceni.

„S-a convenit că preşedintele sau consilierii prezidenţiali sau şefii de cabinet ai consilierilor prezidenţiali nu convoacă şi nu cer miniştrilor să vină la întâlnire la Cotroceni, ci este o discuţie care are loc între preşedinte şi prim-ministru, preşedintele discută cu primul ministru, îi solicită sau îi spune că vrea să aibă o întâlnire cu unul sau mai mulţi miniştri şi amândoi convin să aibă loc această întâlnire. Acest lucru nu s-a respectat niciodată şi va decide doamna prim-ministru ce se întâmplă, pentru că preşedintele nu conduce Guvernul, chiar dacă asta îşi doreşte şi tot ce face Guvernul fără să-l întrebe – nici nu poţi să-l întrebi tot timpul, pentru că nu este foarte uşor de găsit – sau Parlamentul deranjează.” , a declarat Liviu Dragnea.

Şeful statului a mai invitat-o pe Dăncilă la discuţii pe tema conflictului Guvern – BNR, însă aceasta nu a dat curs invitaţiei.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top