Actual

Proteste violente la Paris: 62 de persoane arestate

Ciocniri violente la Paris, între polițiști şi manifestanții care se opun noii legi a muncii. Cel puțin 11 persoane au fost rănite. Sindicatele spun că vor continua în tribunale lupta împotriva legii care permite patronilor să apeleze mai ușor la disponibilizări.

„De la începutul manifestațiilor cu privire la legea muncii, 620 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi. Aceste violenţe sunt inacceptabile şi au determinat forţele de ordine să aresteze astăzi (joi) 62 de indivizi, dintre care 32 au fost plasaţi în arest preventiv. În total, 15 poliţişti şi jandarmi au fost răniţi la Paris şi în provincie, dintre care doi grav, care au fost spitalizați”, a precizat ministrul Bernard Cazeneuve, potrivit News.ro.

Ministrul şi-a exprimat regretul faţă aceste de incidente care au avut loc în capitală, dar şi la Nantes, Rennes, Rouen, Grenoble, Toulouse şi Montpellier.

http://scd.france24.com/en/files/imagecache/france24_ct_api_bigger_169/article/image/09042016-manif-khomri-samedi.jpg

Potrivit Prefecturii de Poliţie (PP) a Parisului, 16 persoane au fost reținute în timpul manifestației la Paris, pentru „port de arme interzise, rebeliune, violenţe asupra agenţilor forţei publice şi distrugere de bunuri publice”.

Patru manifestanți au fost răniți, dar şi opt polițiști şi jandarmi, dintre care doi prezintă arsuri în urma unor tiruri cu cocteiluri Molotov, potrivit PP.

Aproximativ 78.000 de persoane – 65.000 în provincie şi aproximativ 13.000 la Paris – au manifestat joi împotriva legii muncii, potrivit autorităților. Organizatorii afirmă că 170.000 de persoane au participat la aceste proteste, potrivit unei numărători CGT, scrie Le Figaro.

La Paris, ciocniri au izbucnit în mai multe rânduri în timpul manifestației. În provincie au avut loc 168 de mitinguri la care au participat 65.000 de persoane, a precizat Pierre-Henry Brandet, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top