Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz a precizat că raportul preliminar al Comisiei de la Veneția, care reunește specialiști europeni în drept constituțional și este legat de Consiliul Europei, a ajuns la concluzia că separarea Crimeii de Ucraina este ilegală sub raport constituțional.
Austria deține în prezent președinția comitetului de miniștri, “organul executiv” al Consiliului Europei care reunește miniștrii de externe din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei și reprezentanții lor.
Și oficialii români s-au exprimat în privința faptului că aceste referendum ar fi neconstituțional.
Legislativul din Crimeea, dizolvat de Radă
În acest timp, Parlamentul din Ucraina a dizolvat sâmbătă legislativul Republicii Autonome Crimeea.
Rezoluția adoptată de Radă prevede că încetarea anticipată a puterilor legislativului regional se adoptă în baza avizului Curții Constituționale a Ucrainei, care vineri a declarat neconstituțional referendumul convocat de regiunea autonomă Crimeea pentru a determina integrarea sa în Rusia.
În plus, Curtea Constituțională a dispus încetarea activității tuturor comisiilor electorale care pregătesc consultarea în regiunea autonomă și a interzis autorităților din Crimeea să finanțeze referendumul.
Primele rezultate ale referendumului, duminică seară
Ignorând deciziile luate la Kiev, autoritățile pro-ruse din Crimeea se pregătesc pentru referendum, la care locuitorii trebuie să decidă dacă doresc integrarea regiunii în Rusia sau menținerea ei în Ucraina. Locuitorii Crimeii sunt chemați să răspundă la două întrebări: “Sunteți de acord cu reunificarea Crimeii cu Rusia, ca subiect al Federației Ruse?” și “Sunteți de acord cu revenirea la aplicarea Constituției Crimeii din 1992 și cu statutul Crimeii ca parte a Ucrainei?”. Primele rezultate urmează să fie anunțată duminică seară. Totuși, acestea sunt previzibile.
Populația care trăiește în peninsula din Marea Neagră este formată din aproape 60 la sută ruși, 25 la suta ucraineni și 12 la sută tătari, notează EFE.















































