Reînvie industria de apărare?

Anii cu vânzări bune pe plan internaţional au schimbat nu doar starea de spirit, dar şi cifrele bilanţurilor anuale. Decolarea este frânată însă de două pietre de moară – datoriile acumulate în trecut şi întârzierea retehnologizării. Statul ar trebui să aibă un răspuns pentru ambele probleme.

Profitabilitatea prezentului, umbrită de datoriile trecutului

Industria autohtonă de armament nu este un morman de fiare vechi – dovadă stau realizările la zi, expuse pentru a-şi găsi cumpărători, în cadrul EXPO-MIL 2013, eveniment care se desfăşoară în acest sfârşit de septembrie (26-29 septembrie) la ROMEXPO în Bucureşti. Această a opta ediţie a „târgului” survine într-un moment special pentru evoluţiile din domeniu de la noi– lăsăm în urmă un deceniu de acumulări care au repus lucrurile în mişcare după degringolada de după Revoluţie, dar ne pregătim de o schimbare majoră a întregului cadru prin formarea pieţei unice europene a industriei de apărare.

Producătorii români au regăsit reţeta profitului  – vând mult la export, mult mai mult decât pe plan intern, dar resimt, din nefericire, greutatea datoriilor acumulate mai demult şi lipsa fondurilor destinate schimbării tehnologiilor, absolut necesară pentru a ţine pasul cu ce se întâmplă la nivel mondial.

Statului, în calitatea sa de proprietar al multor unităţi de producţie destinate apărării, îi revine obligaţia de a găsi soluţii – şi în ceea ce priveşte datoriile, care în cea mai mare parte a lor sunt către alte companii şi regii publice, dar şi în ceea ce priveşte tehnologiile, prin investiţiile pe care trebuie să le aprobe.

Companii pe profit, dar cu datorii istorice

„Unităţile din industria de apărare nu au pierderi, dar pierderile vin din trecut. Toate au datorii mai mari decât pot plăti. Capitalul social este mic în raport cu datoriile. Iar aceasta face ca imaginea generală a industriei de apărare să fie cea a unei industrii pe pierdere. De fapt, însă, industria a reuşit prin activitatea ei să îşi plătească salariaţii şi să îşi realizeze producţia”, a recunoscut Varujan Vosganian, ministrul Economiei, în cadrul unei discuţii purtate la standul unui producător român de armament.

Privatizarea ar fi o soluţie bună pentru depăşirea acestei situaţii în beneficiul producătorilor de armament, ca „afaceri sănătoase”, dar şi a industriei naţionale de apărare prin conservarea capacităţilor de producţie strategică.

„Pentru şantierul naval Mangalia, pentru Intreprinderea Optica Română (IOR), ROMAERO, pentru Intreprinderea de avioane de la Craiova, pentru elicopterele de la Ghimbav, avem în proiect privatizarea. Aşteptăm, însă, ca strategia de securitate să fie adoptată în CSAT, pentru a avea o imagine de ansamblu”, a continuat Vosganian cu acelaşi prilej, precizând că aceasta nu înseamnă însă retragerea totală a statului ca proprietar din industria de apărare. „La ROMARM nu am introdus încă conceptul de privatizare pentru că la ROMARM trebuie să ştim ce anume păstrăm pentru nucleul de securitate şi ce anume putem privatiza”, a mai spus el.

Ministrul Economiei este preocupat totodată şi de atragerea secorului bancar în finanţarea sectorului de apărare, în special a EXIMBANK, un important susţinător al exporturilor româneşti, în urma modificării cadrului normativ în vigoare.

„Acum, când se discută în Uniunea Europeană pe marginea unui concept de strategie de securitate şi de dezvoltare a capacităţilor de apărare, este posibil să schimbăm puţin lucrurile”, a spus în încheiere Varujan Vosganian.

Vindem guvernului SUA, dar putem pierde piaţa autohtonă

„Facem export de 6-7 milioane de dolari, 97% din producţia noastră pleacă la export şi piaţa pe care o estimăm pentru noi este de 10 milioane de dolari. Avem o problemă de fond, care înseamnă costurile de producţie prea mari. Preţurile pe piaţa internaţională au rămas constante, nu ţin cont de fluctuaţiile din intern. Avem nevoie de retehnologizare. Fiind societate cu capital integral de stat, statul are moral această obligaţie – mai ales că vorbim despre o companie care are piaţă, mai ales la export – să facă această investiţie”, a declarat pentru Q Magazine Gheorghe Băleanu, director general Uzina Mecanică Mija. Vechimea tehnologiilor, de care se leagă costuri de producţie mai mari, este cea mai gravă dintre bolile industriei naţionale de apărare – şi ar putea fi chiar o boală mortală.  „Toată industria de apărare suferă datorită lipsei investiţiilor în retehnologizare. Riscăm să ieşim de pe piaţă cât de curând datorită costurilor de producţie”, a continuat Băleanu. Uzina sa are deja depus un studiu de fezabilitate pentru retehnologizare, care a parcurs întreg traseul, ajungând acum la minister. Exportând 97% din producţie, principalul beneficiar al uzinei de la Mija este guvernul Statelor Unite.

Nu ne e frică de deşert

După ce în misiunile din Afganistan şi Irak transportoarele de producţie românească au avut probleme în cea ce priveşte adaptarea la condiţiile geo-climatice total diferite de cele din ţara noastră, principalul fabricant român de profil mizează în acest moment pe un produs nou.

„Maşinile noastre rezistă de la minus 50 la plus 50 de grade, variaţii de temperatură – aşa cum se întâmplă în deşert. Este o lecţie învăţată din toate exporturile pe care le-am realizat”, a declarat pentru Q Magazine Ioan Manu, director general al UM Moreni, care a ţinut să precizeze că unitatea sa realizează produse „bune şi ieftine” pentru Armată.

Interesul care se citea pe faţa unei echipe de ataşaţi militari ai unei ţări din Orientul Mijlociu în faţa cărora cei de la Moreni le prezentau ultimul transportor gândit de ei, aceştia punând numeroase întrebări de natură tehnică şi comercială privind produsul, pot sugera că vorbim nu doar despre un echipament fiabil şi eficient, dar şi de o marfă bună.

Cine e interesat de armele produse de români

Am văzut acordând atenţie deosebită unor produse ale industriei militare româneşti echipe de ataşaţi militari din ţări aflate pe lista principalilor parteneri de export, dar nu numai. Două foarte vizibile echipe au fost cele care purtau uniformele armatei irakiene şi ale armatei chineze. Membrii acestora nu au ratat niciun producător român important – pe aproape toate categoriile de produse militare. Din discuţiile purtate cu persoanele de la stand am mai aflat că au primit vizite şi din partea reprezentanţilor altor ţări, precum Maroc, Polonia sau Mexic, dar şi a mai multor state arabe din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Alţi expozanţi ne-au mărturisit că aşteaptă în zilele de târg oaspeţi din ţări din regiunea Mării Caspice şi Asiei Centrale.

Toţi aceştia vor avea ce să vadă – la Expo Mil participă în acest an şaptezeci de firme din România, dar şi din Belgia, Canada, Franţa şi Italia.