Actual

România, gazda unei conferințe dedicată egalității de gen

„Egalitatea de gen la 20 de ani de la adoptarea Rezoluției Consiliului de securitate al ONU 1325 privind Femeile, Pacea şi Securitatea. Impactul acesteia asupra sectorului securității și apărării”, tema conferinței internaționale organizată la Ministerul Apărării Naționale.

Conferință internațională dedicată problematicii de gen

La data de 31 octombrie 2001 se aproba, în unanimitate, Rezoluția 1325/2000 a Consiliului de Securitate ONU. Era prima Rezoluție a Consiliului de Securitate care avea ca obiect impactul războiului asupra femeilor, precum și contribuția femeilor la rezolvarea conflictelor și realizarea unei păci stabile.

În sumarul Rezoluției 1325 se subliniază că, în cele 18 puncte ale sale, Consiliul de Securitate:
• Roagă statele membre să mărească numărul reprezentantelor feminine la toate nivelele decizionale.
• Încurajează pe Secretarul General să își implementeze planul strategic de acțiune (A/49/587), cerând o creștere a participării feminine în procesul decizional în soluționare conflictelor și a procesului de pace.
• Roagă pe secretarul General sa numească mai multe femei ca reprezentanți speciali si ambasadori.
• Roagă pe Secretarul General sa extindă rolul si contribuția femeilor in cadrul operațiilor din teren ale Națiunilor Unite, incluzând cele ale observatorilor militari, poliție civilă, drepturile omului și a personalului umanitar.

Anul acesta, inițiativa românească coincide cu aniversarea a 75 de ani de când la San Francesco, California, a fost semnată (26 iunie 1945) Carta Organizației Națiunilor Unite și a 65 de ani de când, la 14 decembrie 1955, Adunarea generală a ONU a decis, prin Rezoluţia A/RES/995 (X), primirea României în ONU.

Clare Hutchinson, reprezentantul special al Secretarului General al NATO privind femeile, pacea si securitatea

Nu este pentru prima dată când Rezoluția 1325/2000 este aniversată la nivel internațional. Sporirea permanentă a rolului femeii în întregul spectru al vieții societății, susținută prin Rezoluția Consiliului de Securitate ONU, a prilejuit organizarea unor evenimente interne și internaționale aproape în fiecare an. O amploare deosebită s-a acordat aniversării a 10 ani de la adoptarea Rezoluției 1325/2000.

Conform Comunicatului de presă al MApN evenimentul organizat la 5 noiembrie a.c. „s-a desfășurat sub egida Procesului Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM) și s-a înscris în ansamblul de acțiuni întreprinse de România, în calitate de națiune-lider, pentru continuarea dezvoltării proiectului Femei Lider în domeniul Securității și Apărării. Țara noastră este, după 2017, pentru a doua oară gazda unei conferințe internaționale dedicată promovării egalității de gen”.

 La conferință au participat experți din statele membre ale SEDM – Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herțegovina, Croația, Georgia, Grecia, Italia, Republica Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Slovenia, Serbia, Turcia, SUA, Ucraina, reprezentanți ai ONU, NATO și ai Centrului pentru cooperare în domeniul securității din sud-estul Europei (RACVIAC) precum și oficiali ai unor instituții importante din țară.

Concluzionând asupra evenimentului, Secretarul de stat Simona Cojocaru, șeful Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul MApN a precizat că,în baza cadrului legal naţional, MApN promovează şi sprijină accesul echitabil al femeii la toate nivelurile de decizie și prin urmare , „nu există restricţii privind participarea şi selecţia femeilor pentru posturile din cadrul ministerului, inclusiv în cadrul misiunilor permanente ale Reprezentanţelor Militare ale României la organizaţiile internaţionale sau la misiunile temporare în cadrul structurilor de comandă şi execuţie dislocate în afara teritoriului național”.

Conferință internațională dedicată problematicii de gen

În același context, al activităților dedicate marcării a 20 de ani de la adoptarea Rezoluției 1325/2000, au fost lansate public Strategia națională și Planul Național de Acțiune privind implementarea Rezoluției 1325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Femeile, pacea și securitatea, pentru perioada 2020-2023, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2020. Sala de conferințe a Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a MApN a primit numele primei românce cu brevet de parașutist, Smaranda Brăescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top