Actual

Care sunt noile restricții instituite de CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), condus de premierul Ludovic Orban, a adoptat astăzi o hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând de azi se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile.

De asemenea, toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați au obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, se organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin
două grupe care să înceapă respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 1 oră.

În localitățile/județele unde valoarea ratei de incidență cumulată a
cazurilor în ultimele 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 06.00.

Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara
locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 22.00 – 06.00 pentru următoarele motive: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță precum și pentru achiziționarea de medicamente.

La nivel național pentru toate localitățile unde rata de incidență cumulată
este egală sau mai mare cu 6/1.000 de locuitori se va institui măsura carantinării localității cu interzicerea deplasării circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei.

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 06.00 – 22.00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale; deplasarea pentru servicii de îngrijire personală; deplasarea pentru servicii de alimentație publică cu excepția celor destinate
activității desfășurate în restaurante și terase care presupun consumul acestora în incinta respectivelor spații.

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 22.00 – 06.00 pentru următoarele motive: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și
locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată
de la distanță.

Persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt
obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Măsurile sunt valabile pe o perioadă de 30 de zile.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top