Satelit indian porneşte spre Marte

După ce timp de mai bine de trei săptămâni dispozitivul s-a învârtit în jurul Terrei, pe 1 decembrie, ora locală 00:49 unul dintre propulsoarele sale va imprima direcţia planetei roşii, destinaţia fiind atinsă undeva la mijlocul anului 2014, conform predicţiilor oamenilor de ştiinţă.

Programul balistic indian a început în anii 1980 sub oblăduirea fizicianului Abdul Kalam (n.1930) atât din raţiuni militare cât şi pentru a afirma prestigiul naţional faţă de restul mapamondului. Rivalitatea cu Pakistanul şi China a impulsionat oamenii de ştiinţă  indieni să dezvolte motoare de rachete tot mai ambiţioase. Cum scopurile marţiale nu au epuizat geniul ingineresc al acestora, programul spaţial a putut beneficia de suficiente talente şi finanţe pentru a echivala performanţele similare din Rusia, China sau America.

Misiunea de Orbitare spre Marte (abreviată drept MOM-Mars Orbiter Mission ), botezată în sancrită Mangalyaan are rolul de „demonstrator tehnologic”- îi revine sarcina adunării de expertiză necesară unei viitoare aventuri umane interplanetare. Proiectul în sine a început în 2008 odată cu lansarea satelitului lunar Chandrayaan-1, tatonare a viitoarelor manevre ce urmau să vină, afirmă Deviprasad Karnik, purtător de cuvânt al ISRO pentru the Washington Post.

După trei ani de cercetări intense şi alte testări de mai mică anvergură Mangalyaan s-a desprins de sol pentru a sfida gravitaţia cu ajutorul unei rachete PSLV-XL, de fabricaţie autohtonă. Locul de lansare a fost baza de la Sriharikota, localitatea Chennai. Data de 1 decembrie a fost aleasă întrucât corespunde unei conjuncturi favorabile Pamânt-Soare-Marte: acestea formând acum un unghi de 44 grade, eveniment ce are loc odată la 780 de zile. Următoarele date de lansare cu trăsături asemănătoare ar fi fost ianuarie 2016 şi mai 2018, conform site-ului ISRO.

Configuraţia MOM o îmbunătăţeşte pe cea anterioară a lui Chandrayaan-1. MOM are trei panouri solare, mai multe tipuri de camere de filmat şi foloseşte combustibil lichid cu o rezervă totală de peste 800 kilograme.

Lansarea nu este lipsită de critici sau controverse. Costul de 72 milioane$ este socotit obscen de mare pentru o ţară în care penuria este o constantă a atâtor milioane de oameni. O altă critica se referă la probabilitatea mică de succes aferentă unui ţel atât de ambiţios: din 51 de misiuni cosmonautice spre Marte efectuate de-a lungul anilor doar 24 şi-au atins scopul.

De partea avocaţilor misiunii pledoaria infirmă costurile exagerate şi arată că Mars Reconnaissance Orbiter al NASA, omologul american al Mangalyaan are un preţ de zece ori mai mare. Dacă mândria naţională este un factor demn de luat în seamă de cei care creează politicile publice, atunci New Delhi-ul se poate lăuda că tocmai a devenit al treilea pol de putere după Statele Unite şi Uniunea Europeană care au ajuns la asemenea performanţe.

Iniţiativele comune ruso-chineze, Fobo-Grunt  şi Yinghuo-1- cu acelaşi scop au eşuat şi vor cădea înapoi de pe orbită în câteva luni.

Alăturarea contrastantă dintre chestiunile sociale şi visele icarice nu pare să ii deranjeze pe toţi indienii. În cuvintele lui Bharath Gopalaswamy, locuitor al Chennai-ului şi director adjunct al South Asia Center at the Atlantic Council:

„India are ambiţiile sale proprii. Doar pentru că suntem săraci nu înseamnă că nu putem avea propriile ambiţii. Nu aşa ne concepem pe noi înşine.”