Scenariul The Economist. Cum va arăta Marea Britanie în 2021 după Brexit

După ce a spart Uniunea Europeană, Marea Britanie încearcă un model economic alternativ. Experimentul se dovedește dureros.

The Economist a făcut un scenariu care ne duce în viitor. Ce poate însemna Brexitul pentru Marea Britanie și cum ar putea avea loc un nou referendum, de data aceasta pentru reîntoarcerea în Uniunea Europeană.

Suntem în  2021 și Marea Britanie este în afara Uniunii Europene.

Negocierile de doi ani ale Brexitului nu au mers niciodată cu adevărat. În urma alegerilor generale din 2017, conservatorii, deși cel mai mare partid, nu aveau majoritatea în Parlament. Ei s-au luptat să formuleze un plan coerent pe care să-l prezinte Uniunii. Linia dură a partidului a promis să dezlănţuie iadul ori de câte ori există vreo sugestie de compromis cu Bruxelles-ul. Cele două părți nici măcar nu s-au apropiat de o înțelegere asupra tranziției. La 29 martie 2019, Marea Britanie a zburat din club.

Rezultatul imediat a fost panica. Liniile aeriene britanice au fost excluse din spațiul aviatic comun al UE, deci nu mai au permisiunea să decoleze dintr-o țară UE și să aterizeze în alta. Mașinile, al doilea produs de export britanic, s-au confruntat cu o taxă de 10% pentru a intra pe piața europeană. Exportatorii nu știau cum să treacă prin vămile UE, provocând lungi întârzieri. Lira s-a prăbușit.

Cum bancherii s-au mutat la Frankfurt și se profila o recesiune severă, conservatorii au pus la punct un plan pentru ca economia britanică post-Brexit să rămână competitivă. Planul implica taxe scăzute și un stat minimal. A fost un impuls renăscut în direcția adoptată de George Osborne, cancelar în 2010-2016, care a redus cheltuiala publică de la 45% la 40% din PIB, scăzând totodată taxarea firmelor și a bogaților.

Conservatorii au respins ideea, promovată de tabloide, că Marea Britanie devine „Singapore-pe-Tamisa”. Se temeau să nu și-i înstrăineze pe adepții de stânga ai Brexitului, care îi votaseră pentru prima oară în 2017. Și totuși, planul era radical.

Au început prin a scădea taxa corporatistă de la 17% la 10% (amenințare pe care Marea Britanie o lansase mai de mult partenerilor din UE, în negocierile Brexitului). Procentul cel mai ridicat al impozitului pe venit a fost micșorat de la 40% la 25%. De asemenea, guvernul a îmbunătăţit legile privind confidențialitatea impozitelor. Au fost reintroduse, după abolirea din 2015, acțiunile la purtător, aproape universal scoase în afara legii pentru că permit deținerea anonimă a unei companii.

La început, planul a părut să funcționeze. Spotify, o aplicaţie muzicală, s-a mutat de la Stockholm la Londra. Lira slăbită a transformat firmele britanice în ținte pentru investitorii străini. Unilever, una dintre cele mai mari firme din topul 100 al indexului FTSE, producătoare, între altele, a muștarului Colman și a maionezei Hellman, a fost în sfârșit preluată de Kraft Heinz, o companie americană, formând UniKraft, care este acum firmă britanică din motive de impozite, dar marile decizii sunt luate în America.

Realitatea e dramatică

Dar, în ciuda unei ușoare creșteri a PIB, toate acestea n-au prea ajutat economia. În plus, au văduvit de resurse serviciile publice.

În primul rând, economia. Tăierea taxei corporatiste și introducerea unor portițe fiscale poate determina marile firme să-și schimbe domiciliile de impozitare, dar face prea puțin pentru a le încuraja să creeze locuri de muncă sau să producă în Marea Britanie. Chiar și cel mai optimist calcul guvernamental, care susține că investițiile mai mari duc la o creștere mai rapidă și o sporită colectare de taxe, sugerează că, după 20 de ani, ar putea fi recuperate doar jumătate din încasările pierdute.

Una peste alta, Marea Britanie rămâne de departe mai puțin atractivă pentru investitorii străini după Brexit decât fusese înainte. Nu se mai află pe piața UE și, cu reguli mai stricte ale imigrației, firmele au probleme să-și găsească personalul potrivit. UniKraft a economist mult din factura de taxe, dar şi-a și mutat fabrica de muștar Colman din Norvegia în Polonia.

Tăierile de impozite personale au avut de asemenea un efect sub așteptări. Scăderea cu 15 puncte a ratei maxime a folosit unui număr mic de persoane: 15% din contribuabili, conform estimărilor oficiale. Oamenii aceştia sunt mai bogați, deci probabil că mai degrabă vor economisi decât să investească venitul suplimentar.

Scăderea taxelor ne-a oferit deci doar un impuls marginal. Tabloidele au salutat afluxul bugetar de peste hotare și desființarea Departamentului de Afaceri, Energie și Strategie Industrială, văzut ca o risipă de bani. Dar toate departamentele guvernamentale au fost nevoite să economisească, fapt care s-a dovedit în mod special dificil pentru Serviciul Național de Sănătate (NHS).

Planul de austeritate a impus înghețarea pentru 10 ani a cheltuielilor în numerar ale Serviciului, cea mai mare restrângere din istoria sa (comparativ cu o creștere în termeni reali de 4% pe an în perioada 1950-2010). Dureros a fost și exodul personalului străin; la începutul anilor 2010, o treime din doctori erau imigranți.

Pentru NHS a fost greu să facă față chiar și unei ierni relativ blânde, precum cea din 2020. De regulă, țara înregistrează circa 30.000 de morți suplimentare, dar cifra a crescut la 60.000.

Asta a doborât popularitatea guvernului. Simțindu-și șansa, un grup de parlamentari pro-europeni au format un nou partid, Britain Up! Are cam 100 de parlamentari plecaţi de la laburişti şi liberal-democraţi, plus câţiva conservatori, a căror migraţie a declanşat noi alegeri. Campania Britain Up! este axată pe promisiunea de a organiza un referendum pentru eventuala solicitare a reprimirii în UE. Restul Partidului Conservatorilor insistă că Brexit înseamnă Brexit. Sondajele sugerează că e o cursă umăr la umăr.