Cu o majoritate de 52% de votanţi care au optat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, Marea Britanie ar putea deveni a doua naţiune, după Groenlanda, care părăseşte UE. Cu toate acestea, se pare că, potrivit rapoartelor Google Trends, britanicii nu prea au ştiu… ce votează.
Pe contul de Twitter Google Trends au fost publicate cele mai căutate întrebări, cu referire la votul din Marea Britanie, cu doar câteva ore înainte de deschiderea urnelor.
Începând de joi seara, cetățenii Irlandei de Nord, ţară ce face parte din Regatul Unit, au inundat Google pentru a afla cum pot obține un pașaport irlandez.
Totodată, Google Trends a anunțat o creștere cu 250% a căutării ce se întâmplă dacă părăsim UE la aproximativ două ore după închiderea urnelor de vot. Alte subiecte căutate de britanici sunt – ce se întâmplă cu străinii dacă ieşim din UE şi ce se întâmplă dacă rămânem în UE.
Pe departe, însă, cea mai mai interesante căutări – care arată măsura interesului britanicilor pentru referendumul Brexit, dar şi cât de mult (nu) au înţeles implicaţiile unui astfel de vot – sunt întrebările ce înseamnă Uniunea Europeană, câte ţări sunt în Uniunea Europeană sau ce reprezintă ieşirea din UE.
Nici David Cameron nu a scăpat de sub lupa “internauţilor”. Cea mai populară căutare a britanicilor a fost cine îl va înlocui pe Cameron, de ce a demisionat sau de ce a organizat un referendum. Printre top 5 al referințelor de astăzi în ceea ce îl priveşte pe premierul Marii Britanii vizează vârsta acestuia, întrebarea câţi ani are David Cameron închizând clasamentul căutărilor britanicilor, potrivit Google Trends.













































