Sergiu Nicolaescu

Iolanda Nicolaescu, în vârstă de 86 de ani, contesta la tribunal legalitatea testamentului lăsat de fratele său în favoarea soției.

„Sunt bătrâni care invocă părul alb, în loc de mintea din cap”, citeam de curând pe undeva. Nimic mai adevărat și mai trist în același timp. Am fost rugată de curând să comentez scandalul iscat între soția marelui regizor Sergiu Nicolaescu si sora acestuia. Dana și Iolanda. Dana are 36 de ani și e cea de-a treia și ultima soție pe care a avut-o regizorul. Cealaltă, e mai mare decât prima cu juma’ de secol, și o cheamă tot Nicolaescu, pentru că am înțeles că nu s-a măritat niciodată, dar a avut un frate celebru, frumos, deștept și foarte prolific într-ale filmului. Nu le cunosc personal pe niciuna dintre ele, iar acum, dacă stau să mă gândesc, nici nu țin neapărat.

Două femei despărțite de o jumătate de secol și de o moarte
Povestea scandalului e cea mai banală din lume: lupta pentru averea defunctului. Omul a muncit mult la viața lui. A avut o inimă mare, a iubit mult sau, mai bine zis, multe femei, dar n-a avut norocul să fie și tată. Dumnezeu a decis ca Sergiu Nicolaescu să fie ultimul bărbat din neamul său. În schimb, i-a dat curaj și talent cu carul. Așa a ajuns să o cunoască pe Dana, o fată care abia împlinise vârsta majoratului și care era îndrăgostită de el încă din anii în care fetele de vârsta ei se gândesc cu ce rochie să se îmbrace la banchetul de clasa a XII-a. A avut curaj să o curteze și cred că nu i-a fost teamă niciodată că o să-l părăsească, deși el era mai mare cu 47 de ani decât ea. Când a împlinit 75 de ani, ca un act de curaj suprem, recunoștiință și, evident, iubire, a luat-o și de nevastă. Ea nu împlinise încă 30 de primăveri.

Nu știu cum a fost căsnicia lor. Poate că a fost frumoasă, poate că au avut și neînțelegeri. I-am văzut pe amândoi, demult, într-o emisiune. Dansau. Nu s-au certat niciodată în public și nici nu s-au mângâiat afectuos pe șolduri. Și-au dus viața departe de ochii publicului, cu eleganță și decență. Singurul martor tăcut (sau poate nu!) al acestei căsnicii a fost doar doamna Iolanda. Fratele Sergiu avea grijă de ea, locuiau la aceeași adresă. Acolo a găsit-o și Dana după ce a devenit nevastă de regizor. Nu cred că i-a trecut niciodată prin cap că ar vrea să o îndepărteze pe bătrâna ei cumnată. Nici nu avea de ce. E loc sub soare pentru toată lumea, chiar dacă toți vor să stea la umbră.

Iubirea se măsoară în bani
Cu timpul, starea sănătății regizorului s-a înrăutățit. Vârsta înaintată, stresul, zecile de ani în care pierdea nopțile pe platourile de filmare, și Dumnezeu mai știe ce alte sacrificii a mai făcut la viața lui, și-au spus cuvântul. Au urmat numeroase internări, operații și intervenții. Dana, soția lui, i-a fost alături tot timpul. Nu avea alături de ea un soț, un bărbat, un iubit… Avea alături un mentor, un tată, un idol și, nu în ultimul rând, un bătrân de care avea grijă. Pentru că odată îl iubise mult, cu toată puterea ei de fată tânără. Iar el a știut. Și i-a apreciat iubirea, loialitatea și sacrificiul. La vârsta la care alți bărbați se gândesc unde să-și cumpere loc de veci pentru a lua o povară de pe umerii copiilor și nepoților, Sergiu Nicolaescu se însura. Nu cred că el mai avea nevoie de stabilitate socială. Dar dintr-o recunoștință profund înțeleasă, a vrut s-o apere pe această femeie care i-a oferit cel mai de preț dar al ei: iubirea și întreaga tinerețe. A vrut ca, măcar după ce el nu mai este, ei să nu-i lipsească nimic. Să fie liberă să-și trăiască viața așa cum vrea și de ce nu?, să-și aleagă bărbatul alături de care să apuce și ea să îmbătrânească, neconstrânsă de compromisuri materiale.

Trei nunți și o înmormântare….

Inevitabilul s-a produs. Marele regizor a trecut în neființă la începutul acestui an. Ce a urmat a fost oribil… Au apărut peste noapte bocitori, prieteni adevărați, prieteni de mult uitați, specialiști, sergiologi, ciocli și colegi de breaslă care s-au înfruptat cât au putut din coliva celebrității unui mare cineast. Lăturile au început să curgă în capul tinerei neveste cu puterea unui stăvilar rupt. Dacă puteau, ar fi ars-o pe rug. Pentru că ea i-a făcut voia și l-a dus pe el la crematoriu. Cineastul nu a vrut să fie mâncat de viermi. Nici sor-mea nu vrea. Sunt oameni care vor să fie arși. Nu e nimic rău în asta. Dar nuuuu… Și atunci, unde să ne mai punem și noi puțin poalele în cap dacă nu la mormântul lui Sergiu Nicolaescu? Să se organizeze ceva excursii cu școala, să vină vânzătorii ambulanți la cimitir, să vândă vederi cu Comisarul Moldovan, sucuri, semințe și alte drăcovenii… Într-un târziu, s-au potolit toți. Nu bag mâna în foc, dar cred că a divorțat sau s-a însurat cineva important, așa că opinia publică a uitat de Sergiu Nicolaescu destul de repede. Din când în când, câte un tabloid care nu avea subiecte ne mai punea în temă cu locul în care s-ar afla cenușa lui.

Lege sau bun simț?
Și, totuși, calvarul Danei Nicolaescu nu s-a încheiat aici. Reintră în scenă, deși nu dispăruse niciodată, sora defunctului, care brusc consideră că frati-su nu are voie să-i lase toată averea soției sale. Că, dacă tânara ei cumnată nu-i dă bani… mulți… atunci se răzgândește și ea și contestă testamentul. Ce dacă ea are 86 de ani și niciun moștenitor? De ce să ia soția tot? Cum adică așa a vrut soțul ei, regizorul Sergiu Nicolaescu? Ea nu crede! Ceva e necurat la mijloc. Sergiu n-ar face așa ceva! N-ar lăsa-o la mâna soției, care l-a îngrijit și pe el până la moarte… Oare astea sunt întrebările pe care și le pune Iolanda Nicolaescu? Asta e lupta care se dă în ea? Așa își cinstește ea fratele? Prin tribunal? Sunt întrebări retorice, evident. Rămâne de văzut ce va decide instanța. Sau bunul-simț al doamnei Iolanda Nicolaescu…