Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor, care va avea loc la Singapore între 25 octombrie și 1 noiembrie, a anunțat site-ul wtafinals.com.

Actual

Simona, calificată în Turneul Campioanelor

Simona Halep este a doua calificată la Turneul Campioanelor, după Serena Williams, liderul mondial. La această competiție participă primele opt jucătoare ale lumii.

Anul trecut, la prima ei participare la Turneul Campioanelor, Simona Halep a disputat finala, fiind învinsă de Serena Williams, în fața căreia se impusese în grupe. “Sunt foarte bucuroasă că m-am calificat din nou la Turneul Campioanelor. Anul trecut am avut un parcurs extraordinar, ajungând în finală și învingând-o pe Serena în grupe, și mă voi strădui să reușesc chiar mai mult în acest an. Am avut până acum un sezon formidabil, fiind susținută de mulți fani din toată lumea, și sper să văd și mai mulți fani în octombrie la Singapore”, a spus Halep.
În turul 3 al probei feminine de simplu la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, Halep o întâlnește pe americanca Shelby Rogers (duminică, 02,00).

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top