Unul dintre liderii opoziției ucrainene, Vitali Kliciko, a declarat vineri cotidianului german Bild că opoziția este dispusă să semneze cu președintele Viktor Ianukovici un acord mediat de Uniunea Europeană pentru a pune capăt violențelor sângeroase de la Kiev, dar a precizat că înainte de a lua o decizie trebuie să se consulte cu demonstranții, relatează agenția Reuters.

Extern

Vitali Kliciko: Opoziția ucraineană va semna acordul propus de UE, dar numai dacă protestatarii îl acceptă

 

‘Vom semna acordul. Suntem pregătiți să facem totul pentru a ajunge la o soluție prin mijloace pașnice. I-am spus ministrului german de Externe că voi discuta personal cu protestatarii înainte de a semna’, a spus Kliciko, menționând însă că ‘toate argumentele trebuie luate în considerare înainte de a semna’.

După baia de sânge din ultimele zile, când cel puțin 80 de persoane și-au pierdut viața în confruntările dintre manifestanții pro-europeni și forțele de ordine, președintele Viktor Ianukovici a făcut vineri concesii majore opoziției, anunțând alegeri prezidențiale anticipate, o reformă constituțională și formarea unui guvern de uniune națională.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top