Cine poate salva patrimoniul de la Roşia Montană?

Aşa cum era de aşteptat, Ziua Roşiei Montane a reaprins discuţiile în presă, pe bloguri şi în cadrul societăţii civile, principalul subiect fiind importanţa conservării patrimoniului cultural din zonă. De-a lungul ultimilor ani, am citit, cred, sute de articole pe tema Roşiei Montane şi am auzit multe puncte de vedere.
Ceea ce mă surprinde însă de fiecare dată este poziţionarea foarte clară a opiniei de o parte sau de alta: ori e pro, ori e contra, ori e albă, ori e neagră.De foarte puţine ori am surprins vreo interogaţie autentică, vreo întrebare preocupată, vreo frunte îngândurată real.Toată lumea ştie deja ce să creadă şi toată lumea e de o parte sau de alta a baricadei, de cele mai multe ori fără o cercetare atentă a situaţiei.Aşa că, atunci când m-am apucat să scriu acest articol, am zis să încep cu paşi mici.Să văd exact ce ştiu despre Roşia Montană şi să-mi pun întrebări despre ceea ce nu ştiu.  Roşia Montană de azi Roşia Montană e o mică localitate din Munţii Apuseni, în al cărei subsol se află cel mai mare zăcământ de aur şi argint din Europa.Din cele mai vechi timpuri, mineritul a fost ocupaţia de bază a roşienilor, care au exploatat aurul din pământ din tată în fiu.
Asta au muncit, din asta au trăit.În zonă au fost descoperite o serie de mărturii arheologice care au definit patrimoniul cultural al Roşiei Montane, devenit un subiect de interes atât de mult dezbătut în ultima perioadă. În prezent, Roşia Montană e o localitate cu şomaj foarte ridicat (80% din populaţia activă nu are un loc de muncă), mediu poluat de exploatările iresponsabile din trecut şi cu de patrimoniu care au nevoie de restaurare şi îngrijire.Nu o spun eu, nu o spun ziarele, o spun fotografiile, vizitele la faţa locului şi disperarea oamenilor din zonă. Pornind de aici, încep să mă întreb: care sunt alternativele realiste de a salva Roşia Montană, cu oamenii săi, cu moştenirea istorică şi culturală pe care o are?Cine şi în ce mod le poate reda speranţa acestor oameni care nu vor decât să ducă un trai decent şi să îşi poată câştiga o pâine prin forţe proprii?Este proiectul propus de Roşia MontanăGold Corporation (RMGC) salvarea acestui loc uitat de lume sau nu?
Ce trebuie salvat: oamenii sau patrimoniul?Sau putem cumva să le salvăm pe amândouă? Analizând fapxele, voi încerca în continuare nu să dau răspunsuri, ci să trasez măcar nişte direcţii de reflecţie pentru aceia dintre dumneavoastră care sunt preocupaţi de subiect.Potrivit comunicatului de presă transmis în urmă cu o săpxămână de Asociaţiile Bucureşti şi Alburnus Maior, organizatorii unor evenimente de sărbătorire a zilei localităţii Roşia Montană în câteva oraşe din ţară, manifestările au avut rolul de a sublinia importanţa conservării patrimoniului cultural al zonei şi de a-l încuraja pe ministrul Culturii să ia decizia corectă în legătură cu înscrierea Roşiei Montane pe lista indicativăUNESCO – de altfel, un subiect foarte dezbătut în presă în ultimele luni. În căutarea unor răspunsuri, am cercetat acest subiect.  Ce spun investitoriiProiectul RMGC vorbeşte despre nişte soluţii complexe de salvare a patrimoniului zonei şi despre fapxul că moştenirea culturală a Roşiei Montane nu ar fi rasă de pe faţa pământului în urma viitoarelor exploatări miniere, aşa cum se zvoneşte.De fapx, în mod surprinzător, moştenirea culturală a Roşiei Montane nu a fost cercetată în mod sistematic până în anul 2000, când investitorul şi-a început activitatea.Un an mai târziu, a fost demarat Programul Naţional de Cercetare Alburnus Maior, coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României şi finanţat de RMGC prin fonduri în valoare de 11 milioane de dolari. Sunt lucruri concrete care s-au făcut la faţa locului.
La fel de concretă este prima casă restaurată de compania investitoare, în urmă cu un an, care găzduieşte o expoziţie modernă de istorie a mineritului.De asemenea, au fost finalizate lucrările de proiectare pentru restaurarea altor 11 clădiri din centrul istoric al Roşiei Montane – toate parte din programul amplu de conservare, restaurare şi revitalizare a centrului istoric din Roşia Montană, pentru ca acesta să redevină funcţional şi locuit, după decenii de părăginire.  Ce soluţie văd opozanţii proiectului minier?De cealaltă parte, soluţia opozanţilor proiectului  minier de a salva zona pare să fie, cel puţin până acum, includerea Roşiei Montane pe lista monumentelor protejate de UNESCO.Rămâne de văzut dacăRoşia Montană ar avea într-adevăr şanse să fie inclusă pe această listă înaintea Sibiului, spre exemplu, sau dacă includerea pe o listăUNESCO ar echivala automat cu salvarea economică a zonei, mai ales în lipsa oricărei infrastructuri.
Cert este că valorificarea turistică a unor vestigii istorice presupune, în orice loc al lumii, alocarea unor fonduri considerabile, pe care, cel puţin până în prezent, numai un investitor privat este dispus să le ofere zonei.Iar implicarea statului român prin resurse financiare proprii trebuie cântărită cu mare seriozitate, fiind evident pentru oricine că priorităţile unui stat în curs de dezvoltare, lovit de nelinişti economice şi sociale, trebuie să fie altele.  Roşienii vor mineritRoşienii văd în acest proiect minier salvarea propriei existenţe.Cu orice ocazie, ei cer să le fie ascultate glasul şi voinţa, în calitate de locuitori ai acestei zone din moşi-strămoşi.Luna trecută, zeci de organizaţii, instituţii, sindicate şi primării din regiune şi-au declarat public sprijinul faţă de proiectul minier, respingând protestele şi acţiunile organizaţiilor şi ale persoanelor care nu locuiesc în zonă şi care nu reprezintă comunitatea. În respectivul document, oamenii cer Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României sprijin pentru demararea proiectului care le poate salva existenţa, dându-le de lucru şi asigurându-le o sursă sigură de venit.Poate fi oare neglijată voinţa comunităţii locale?
Dacă judeci lucrurile de departe, dintr-un birou, de la sute de kilometri depărtare, poate că da.Pentru că este adevărat că trebuie să ajungi la Roşia Montană ca să te înfiori de condiţiile în care trăiesc aceşti oameni.  În loc de concluzieDacă mă gândesc la Roşia Montană peste 15 ani, mă gândesc la o Roşia Montană cu un centru istoric reabilitat, cu clădiri recondiţionate, cu mine restaurate şi transformate în muzee şi cu infrastructură modernizată.O Roşia Montană transformată faţă de cea de azi.Transformată nu pentru mine, care stau la distanţă, într-o capitală de stat, ci mai ales pentru roşieni, pentru oamenii simpli care trăiesc acolo zi de zi şi ştiu cu ce griji şi probleme se confruntă.Având în minte această
Roşia Montană, eu ţin cu cine poate să o transforme în realitate, fie că este RMGC, fie oricine altcineva.