Transelectrica va prelua, în sistem, doar cantităţile de energie eoliană notificate în prealabil de către producători, astfel încât să nu fie afectată siguranţa sistemului, potrivit unei proceduri iniţiate de Transelectrica şi aprobate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).
Procedura este denumită „Stabilirea puterii maxime instalabile în centralele eoliene şi a rezervelor de putere suplimentare necesare pentru siguranţa SEN (sistemul energetic naţional – n.r.)”.
„OTS (Transelectrica – n.r.) stabileşte anual puterea maximă instalabilă în CEE (PmaxCEE) şi rezervele de putere suplimentare, la încărcare şi la descărcare, necesare pentru siguranţa Sistemului Energetic Naţional”, se arată în documentul postat pe site-ul ANRE.
Potrivit reprezentanţilor Transelectrica, în ultima vreme, din cauza producţiei mari de energie eoliană, au trebuit oprite mai multe hidrocentrale, care furnizează cea mai ieftină energie.
Legislaţia din domeniul regenerabilelor spune că producţia de energie eoliană este preluată cu prioritate în reţea, atâta vreme cât nu afectează siguranţa sistemului energetic naţional.
Mai puţine certificate verzi
Autorităţile pregătesc o altă modificare legislativă care va reduce subvenţiile.
Producătorii de energie din parcuri fotovoltaice vor primi mai puţine certificate verzi de la 1 ianuarie 2014, potrivit noii forme a legii care stimulează investiţiile în sectorul energiei regenerabile.
Deşi a intrat în vigoare abia de un an, legea a fost din nou modificată, iar noile prevederi vor fi aplicate abia după avizul Comisiei Europene.
În prezent, producătorii de electricitate din radiaţii solare (energie fotovoltaică) primesc cele mai multe certificate verzi, respectiv şase pentru fiecare MWh livrat în reţea. Investitorii în eoliene primesc două certificate, iar cei din biomasă, trei certificate.
Producătorii primesc gratis certificatele verzi, de la stat, pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig în plus faţă de preţul propriu-zis al energiei. Furnizorii sunt obligaţi să achiziţioneze un număr de certificate verzi, proporţional cu cantitatea de energie livrată. Numai că furniorii transferă costurile cu achiziţia certificatelor în factura finală, deci aceste subvenţii sunt suportate de toţi consumatorii.
















































