Deschidere faţă de Rusia

În jurul nostru, alţii au depăşit demult acest stadiu şi culeg beneficii de miliarde de euro.

Spre Rusia cu… dragoste
Ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, este în vizită oficială în Rusia (8-10 iulie 2013) la invitaţia omologului său din această ţară, Serghei Lavrov. Vizita pe a cărei agendă oficială se află subiecte ce ţin de cooperarea în domeniile culturii, educaţiei, mass-media, tineretului, sportului şi turismului, este primul contact, în plan bilateral, la nivel de miniştri ai Afacerilor externe, după 2009, fapt care poate facilita un dialog mai larg. Dominate de reticenţă în cei douăzeci de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice – o reticenţă alimentată de orientările şi soluţiile diferite alese de cele două ţări în materie de securitate – nu se pot trece cu vederea obiecţiile exprimate de Moscova faţă de aderarea României la NATO, la prezenţa bazelor militare americane în Dobrogea şi la includerea ţării noastre în programul american de apărare antirachetă – relaţiile româno-ruse par să se afle în faza unei „resetări”. Semnalul acestei resetări pare a fi dat de toate centrele implicate în realizarea politicii externe de la Bucureşti, deopotrivă preşedinte şi guvern.

„Cu cât se lărgeşte piaţa cu atât este mai bine pentru noi”
Analiştii de politică internaţională au remarcat că, în faţa schimbărilor petrecute în sistemul internaţional în ultimii 20 de ani, pieţele şi actorii lor, companiile au fost cele care au reacţionat cel mai rapid. Şi în cazul relaţiilor România – Rusia lucrurile stau la fel. Pentru oamenii de afaceri români, Rusia reprezintă o piaţă cu oportunităţi uriaşe, pe care şi-ar dori să îşi vândă produsele şi serviciile. Singurele reticenţe care există sunt de ordin economic şi privesc riscurile inevitabile ce planează asupra oricărei activităţi de export. Prin urmare, ei salută noua atitudine a Bucureştiului către Moscova.
„Cu cât se lărgeşte piaţa, cu atât este mai bine pentru noi”, a declarat pentru Q Magazine Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, acesta accentuând că pentru intensificarea relaţiilor comerciale cu Rusia este esenţială crearea unei infrastructuri care să asigure riscul exportatorilor români, de preferat prin EximBank, un obiectiv care nu trebuie să scape din vederea Guvernului.
Pentru producători, Rusia este în acest moment o “zona liniştită” a economiei mondiale, puţin afectată de căderile crizei, unde vânzările merg bine.
„Noi trebuie să reluăm vechile rute de export ale României. Relaţiile cu Rusia ţin deja de tradiţie. Şi, oricum, în contextul actual fiecare piaţă nouă este importantă. Ei nu au fost afectaţi de cutremure financiare şi căderi eonomice, pentru că au resurse şi s-au putut echilibra”, a declarat pentru Q Magazine Ştefan Pădure, director executiv al Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc, grup care promovează interesele celor mai importanţi producători români din industria de profil. Totodată, el a mai atras atenţia asupra unor importante provocări pentru exportatorii români. “În Rusia sunt numeroase oportunităţi dar nu trebuie uitat că şi ruşii sînt din ce în ce mai pretenţioşi. Au devenit foarte selectivi. În domeniul cărnii spre exemplu, noi am demarat demersurile, inspectorii lor venind să vadă unităţile de la noi”.

Rusia – de la “fosta URSS” la “naţiune BRIC”
România nu este singura ţară din regiune care a privit spre Rusia cu scepticism în aceşti aproape douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului. Ca moştenitoare de jure a fostei URSS, în felul său şi Rusia a hrănit această atitudine a unor ţări „traumatizate” în trecutul nu foarte îndepărtat de politica sovietică. Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România au trecut cu toate prin această etapă a „reticenţei” – depăşită, însă, rând pe rând, pe măsură ce Europa s-a restructurat, graţie extinderii euro-atlantice în spaţiul fostului Pact de la Varşovia. Una după alta, aceste ţări au identificat „dosare” în care cooperarea cu Rusia să le aducă beneficii. Relaţiile economice din ce în ce mai intense, cu fluxuri de bani şi mărfuri în ambele direcţii, au acţionat ca un analgezic oferit durerilor de cap ale decidenţilor de politică externă. Economia a facilitat cea mai semnificativă schimbare în ce priveşte Rusia – dacă în plan politic accentul percepţiei cădea asupra formulei „moştenitoarea fostei URSS”, în plan economic acesta era mutat pe „naţiune BRIC” – producându-se o transmutare de la „riscuri geopolitice” la „oportunităţi economice”.

Rusia, o naţiune BRIC
Rusia face parte din grupul privilegiat al lumii emergente, denumit BRIC – în care sunt incluse Brazilia, Rusia, China şi India – grup definit nu doar prin mărimea pieţelor şi ritmurile de creştere înregistrate, atribute cu care se pot lăuda şi alte naţiuni emergente, ci mai ales prin stabilitatea proceselor de dezvoltare pe care le propune. “BRIC” este zona sigură, „de încredere” a lumii emergente – şi nu doar atât. Ceea ce mai diferenţiază BRIC de alte economii emergente este “diversitatea interioară a pieţei” – în aceste ţări de sute şi mii de milioane de locuitori se identifică mai multe pieţe în sine, definite atât geografic cât şi social-economic – în Rusia, spre exemplu, se vorbeşte despre o piaţă “europeană”, una „siberiană” şi altă „extrem-orientală”, cu puteri de cumpărare diferite, cu preferinţe diferite de consum, cu deschideri diferite către lume; se vorbeşte, de asemenea, de complexul Moscova-Sankt Petersburg, capitalele “scumpe” şi avide de calitate şi lux. Sunt pieţe pe care, alegând strategii potrivite, se poate vinde orice – de la produse de o calitate mai mică şi ieftine la produse de lux. Rusia este un magnet al investiţiilor străine directe – investitorii internaţionali recunoscând în această ţară oportunităţile oferite de un mediu propice pentru creşterea afacerilor: cost competitiv al forţei de muncă de înaltă calificare, creştere constantă a economiei, şi politici pro-business. Rusia a atras în 2011 cele mai multe investiţii străine din întreaga Europă de Est (incluzând nu doar ţări din Europa Emergentă ci şi fosta URSS) – 53 de miliarde de dolari, în creştere cu 20% faţă de anul precedent. Numeroase companii internaţionale deţin câte o “bucăţică” din Rusia, prin achiziţiile efectuate în procesul de privatizare deschis de această ţară în ultimii 15 ani. Cei mai interesaţi de economia rusă sunt, aşa cum o arată datele – britanicii (728 de proiecte), nemţii (560 de proiecte) şi francezii (562 de proiecte). Cea mai importantă garanţie pentru mediul de afaceri este poate aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului, demers care obligă această ţară să respecte toate standardele care guvernează comerţul internaţional.

Exemplul polonez
Polonia a fost foarte sceptică faţă de Rusia în relaţiile stabilite după căderea URSS şi dizolvarea Pactului de la Varşovia – pe alocuri aceast scepticism luând nuanţele unei adevărate fobii. Tensiunile generate în plan politic – mult prea numeroase pentru a fi enumerate – au fost atenuate încet-încet de intensificarea relaţiilor economice. După ce au atins limitele pieţei europene, polonezii s-au îndreptat către spaţiul CSI pentru a găsi pieţe care să le absoarbă producţia. În întreaga zonă a CSI, Rusia s-a dovedit a fi cea mai generoasă. Valoarea exporturilor poloneze către Rusia a crescut la nivelul deceniului trecut de 10 ori, de la 1 miliard USD în 2001, la 10 miliarde USD în 2012. Altădată “sabotori” ai acordurilor UE-Rusia, polonezii au devenit pe măsură ce Rusia devenea destinaţia a tot mai multor produse de-ale lor susţinători acerbi ai cimentării acestei legături. Rusia este, în acest moment, a doua destinaţie a exporturilor poloneze, după pieţele Uniunii Europene, şi ar putea fi la finele acestui deceniu chiar prima, dată fiind dinamica acestor schimburi. Paradoxal, în ce priveşte dinamica, România ar sta mai bine decât Polonia – cu o creştere de peste 10 ori a valorii exporturilor, de la 82 de milioane USD în 2001, la 1,3 miliarde USD în 2012 – se remarcă însă uriaşa diferenţă de nivel – noi realizăm abia acum cât realizau polonezii în urmă cu zece ani.