„Nu doar că o considerăm posibilă, o considerăm şi dezirabilă, pentru că ea salvează timp şi salvează bani pentru toată lumea. Am încurajat băncile să creeze mecanisme de consultare, mediere, conciliere cu clienţii“, a spus Olteanu, întrebat dacă BNR consideră posibilă soluţia unei înţelegeri între bănci şi clienţi pe clauze abuzive, la un colocviu organizat de banca centrală cu tema „Relaţia bancă – client perspective legislative”.
BNR: Procesele colective pe clauze abuzive nu vor afecta stabilitatea financiară a sistemului
Cu toate că a început precizând că nicio clauză abuzivă nu are ce căuta în contractele de creditare, Olteanu a avut un discurs construit în sensul protejării băncilor comerciale.
Dacă în precedentele luări de poziţie, BNR a adus ca argumente pentru o abordare precaută a proceselor colective stabilitatea financiară şi protecţia deponenţilor băncilor, de această dată viceguvernatorul Olteanu a invocat interesul public al relansării creditării.
BNR: Românii să-şi asume responsabilitatea pentru contractele cu clauze abuzive pe care le-au semnat
Oficialul BNR a arătat că în cazul unor pierderi semnificative din acţiuni colective pe clauze abuzive vor fi afectate resursele viitoare ale băncilor, iar băncile vor scumpi acele tipuri de credit pentru care au fost penalizate, întrucât vor internaliza în cost riscul unei pierderi.
În logica BNR, o bancă va include în riscurile viitoare aferente unui tip de credit pierderile eventuale dintr-un proces pe clauze abuzive cu opozabilitate erga omnes (fără excepţie), ceea ce sugerează că banca centrală se aşteaptă ca acea instituţie de credit să continue practica unor clauze abuzive.
De asemenea, Olteanu a pledat pentru modificarea legii insolvenţei, care protejează excesiv debitorul şi avantajează practicienii în insolvenţă, care încasează onorarii în detrimentul băncii şi s-a arătat împotriva unei legislaţii a falimentului personal.
Avocatul Gheorghe Piperea vrea să dea în judecată Banca Naţională a României















































