Forumul de la Bucureşti doreşte să devină o replică a Forumului de la Davos în regiune – o regiune văzută în mod extins în jurul României din Europa de Est până în Asia Centrală.

Featured

A doua ediție Bucharest Forum

La a doua ediţie (26-29 septembrie) tema principală a fost aducerea ţării noastre în fluxurile generate de dezvoltările noului Drum al Mătăsii.

jdksTema reuniunii din acest an este „Ancorarea Noului Drum al Mătăsii în Regiunea Celor Trei Mări: Caspică, Neagră și Adriatică”. În cadrul diferitelor „panel”-uri găzduite de sălile de conferinţe de la Palatul Parlamentului au participat lideri politici și importante personalități din mediul de afaceri la nivel mondial.

România, recunosc participanţii ca punct de plecare în abordările lor, are o poziţie strategică la intersecția mai multor rute de energie, investiții, transport, infrastructură şi comerț între regiuni precum Balcani, Levant, Asia Centrală și Uniunea Europeană – lucru de care se leagă oportunităţi de dezvoltare nebănuite.

În acest context, forumul își propune, aşa cum declară organizatorii, să aducă o mai mare claritate atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru actorii guvernamentali. În pofida dificultăţilor şi a complexităţii reale a problematicilor suprapuse din această super-regiune, care uneşte continente şi include plăci tectonice economice şi strategice, Noul Drum al Mătăsii oferă soluţii de durată pentru creştere economică, dar şi pentru pace şi securitate în regiune.

Este şi locul unde într-un cadru mai puţin formal se transmit mesaje care capătă ulterior greutate la nivelul politicilor regionale.

România arată din punct de vedere economic foarte bine, economia este stabilă, sistemul bancar este solid, dar guvernul trebuie să dea impuls unor proiecte mari, mega proiecte care să convingă pe plan internaţional. Acesta este capitolul la care România a pierdut un pic ritmul”, a declarat pentru Q Magazine Asad Aleem, energy specialist Asian Development Bank.

Forumul se bazează pe activitatea de politici publice din ultimii ani a Institutului Aspen și a partenerilor săi. Anul acesta, conferința este organizată de Institutul Aspen România și German Marshall Fund of the US – Black Sea Trust în parteneriat cu New York Forum (organizatorii conferințelor de la Davos și ai altor conferințe economice la New York, Shanghai, Washington, Gabon și Doha), Guvernul României, Parlamentul României și Comitetul Național pentru Dezvoltare.

mkAnul acesta, Bucharest Forum se bucură de participarea unor personalități importante din sfera politică și economică. Invitatul de onoare este John Engler, președintele Business Roundtable, organizație ce reprezintă cele mai importante companii americane. Printre speakerii conferinței se numără Victor Ponta (primul-ministru al României), Mircea Geoană (președintele Aspen România), Babamyrat Taganov (ministrul Economiei din Turkmenistan), Constantin Niță (ministrul delegat pentru Energie), Remus Pricopie (ministrul Educației Naționale), Mariana Câmpeanu (ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), Haluk Ilicak (secretar de Stat pentru Afaceri Europene, Turcia), Péter Balás (director General adjunct DG Trade, Comisia Europeană), Tim Judah (corespondent The Economist), David Koranyi (Atlantic Council).

Acestora li se alătură reprezentanți ai unor instituții internaționale precum Banca Mondială, OECD, German Marshall Fund, Banca Asiatică pentru Dezvoltare și reprezentați ai unor instituții de prestigiu din Rusia, Turcia, Armenia, Georgia, Ucraina, Croația, Azerbaidjan, China sau Iran.

Mai multe despre cele discutate la Bucharest Forum 2013 puteţi afla în paginile revistei Q Magazine, numărul din octombrie.

NATO și… Drumul Mătăsii

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top