Președintele PDL, Vasile Blaga, a minimalizat, duminică, gestul lui Emil Boc, fostul președinte al partidului, de a se înscrie în Fundația Mișcarea Populară spunând că nu trebuie acordată prea multă importanță acestui demers.

Life & Style

Reacția lui Vasile Blaga la anunțul lui Emil Boc

 

„Sper să nu se fi înscris într-o fundătură. E problema domnului Boc”, a declarat Vasile Blaga la Digi24.

„Dl președinte Boc s-a înscris într-o mișcare. Cât de populară este ea, apreciați dumneavoastră”, a spus Vasile Blaga la Digi24, menționând, în context, că la mitingul PDL de ieri din Capitală au participat 15.000 de persoane, „adevărații PDL-iști”.

Vasile Blaga a precizat că a aflat de la televizor despre această decizie a lui Emil Boc și nu au avut anterior discuții pe această temă.

Totuși, președintele PDL a recunoscut că nu sunt incompatibilități între a fi membru PDL și primar din partea PDL, pe de o parte, și a face parte dintr-o fundație, pe de altă parte, arătând că și primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este de anul trecut înscris în Fundația Mișcarea Populară.

Întrebat dacă Emil Boc ar putea fi exclus din PDL, Vasile Blaga a subliniat că nu a fost niciodată adeptul excluderilor, în afara unor situații extreme.  Liderul PDL a cerut să nu i se dea gestului lui Emil Boc o importanță mai mare decât o are. „Îl privește!” a spus Vasile Blaga, dar a admis că aceste aspecte vor fi luate în discuție în forurile de conducere ale partidului.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top