Scutaru subliniază faptul că președintele PC a făcut public respectivul document pentru o mai bună informare a cetățenilor, și nu fiindcă PC și-ar dori să revendice funcția de președinte al Senatului.
“De trei ani milităm pentru menținerea unității în USL. Ne dorim un USL puternic. Am fost și suntem factorul de echilibru din USL. Domnul Crin Antonescu trebuie să țină cont de faptul că acel partid, pe care-n 2012 îl vedea de 10% și pe care acum îl vede de numai 1%, este partidul care a oferit PNL președinția Senatului și paritate în USL. Conform documentului USL prezentat de președintele PC, ieri, funcția de președinte al Senatului revenea Partidului Conservator nu “în anumite condiții”, așa cum susține Crin Antonescu. Îi revenea fără nicio altă condiționare. În ciuda acestui angajament politic, PC a acceptat să cedeze funcția către domnul Antonescu pentru a proteja candidatura acestuia la funcția supremă în stat, în spiritul parteneriatului din USL. Nu ne dorim acum această funcție, vrem doar că românii să fie corect informați”, afirmă liderul conservator, conform unui comunicat de presă remis AGERPRES.
Codrin Scutaru reamintește faptul că PC a renunțat, în anul 2012, și la funcția de vicepremier.
“Tot noi, PC, am fost cei care, în 2012, am renunțat la funcția de vicepremier. Președintele PC i-a reîmprospătat memoria domnului Antonescu, amintindu-i că știa de doi ani de zile de pactul de coabitare. Nu am răspuns până acum jignirilor repetate adresate de domnul Antonescu președintelui fondator al PC și președintelui PC, jigniri care au început în vara lui 2013. Toate au însă o limită. Acesta este motivul pentru care președintele PC a decis să prezinte public documentele USL și ale Alianței de centru-dreapta, pentru a înlătura orice urmă de îndoială. (…) USL trebuie să meargă mai departe. Românii au alte priorități, diferite de circul politic. Cine suntem noi, politicienii, să uităm de agenda cetățeanului și de motivul încrederii românilor în parteneriatul nostru politic?”, mai spune acesta.
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, textul acordului semnat în martie 2012 împreună cu Victor Ponta şi Crin Antonescu, potrivit căruia, după alegerile parlamentare, nominalizarea USL pentru funcţia de preşedinte al Senatului revenea PC.
















































