La Dolby Theater din Hollywood pregătirile sunt pe ultima sută de metri, covorul roşu a fost întins deja, iar organizatorii fac ultimele repetiţii. Nici cei mai mari bijutieri ai lumii nu fac excepţie. Au scos din seif cele mai frumoase şi scumpe creaţii, pentru ca starurile să arate cât mai bine.
An de an, vedetele aşteaptă cu nerăbdare noaptea Oscarurilor, unii pentru a afla dacă merg acasă cu cea mai râvnită statuetă din lume, alţii pentru a etala cele mai spectaculoase ţinute. Nici alegerea bijuteriilor nu este lăsată la voia întâmplării. Aşa că bijutierii din întreaga lume aduc la Hollywood cele mai extravagante, dar şi cele mai scumpe bijuterii.
Un colier purtat în marea noapte a Oscarurilor poate ajunge şi la zece milioane de dolari, o brăţară la şapte milioane de dolari, iar un inel cu diamante încrustate în platină poate preţui şi două milioane de dolari. De cele mai multe ori însă, vedetele nu pleacă cu bijuteriile acasă.
Cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.
Cele mai scumpe bijuterii purtate de vedete de-a lungul anilor

Nicole Kidman a purtat la Oscarurile din 2008, colierul Sautoir de la Casa L’Wren Scott. Bijuteria are 7.645 de diamante, 1.400 de carate și este evaluat la 7 milioane de dolari.

Unica bijuterie purtată de Angelina Jolie la gala premiilor Oscar din 2009 a fost o pereche de cercei din smarald columbian de 115 carate. Cerceii creati de Lorraine Schwartz valorau 2,5 milioane de dolari în 2009.

Una dintre cele mai scumpe bijuterii purtate vreodată la Oscar a fost un colier cu un diamant albastru de 20 de carate, purtat de Gloria Stuart, nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, în Titanic. Diamantul valora 20 de milioane de dolari în 1998.

Diamantul în formă de pară de 69,42 de carate, în jurul căruia Cartier i-a creat un fabulos actriței Elizabeth Taylor, a fost purtat de frumoasa actriță la gala premiilor Oscar din 1970. Colierul valora la acea vreme 1,1 milioane de dolari. Ulterior, bijuteria a fost vânduta cu 5 milioane de dolari, iar din acei bani s-a construit un spital în Botswana.

La Oscarurile de anul trecut, Gwyneth Paltrow a purtat o uimitoare brățară creată de către Anna Hu, din colecția Hearts of Winter. Brățara cu 2.368 de diamante valorează un milion de dolari.














































