Conform martorilor oculari, avionul a pierdut controlul după desprinderea de pe pistă şi a rezistat doar câteva secunde în aer.
Potrivit IRNA, avionul de tip Iran-140 aparţine companiei Sepahan Air şi se îndrepta spre oraşul Tabas, situat în nordul Iranului. Informaţiile în legătura cu numărul morţilor au fost contradictorii. Agentia IRNA preciza cel puţin 48 de decese, în timp ce Ministrul Transporturilor din Iran a anunţat 38 de morţi şi 10 supravieţuitori. Alte trei persoane, aflate la sol, au fost rănite.
Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a produs din cauza unei probleme la unul dintre motoarele aeronavei. Conform martorilor oculari, avionul a pierdut controlul după desprinderea de pe pistă şi a rezistat doar câteva secunde în aer. Mohammad Ilkhani, directorul Companiei Aeriene iraniene, a declarat că avionul avea la bord 40 de pasageri şi 8 membri ai echipajului. Ilkhani a confirmat că pilotul a piedut controlul aeronavei la sfârşitul pistei şi s-a prăbuşit la câteva secunde.
În ultimii 25 de ani au avut loc peste 200 de accidente în care au fost implicate avioane iraniene, provocând moartea a peste 2.000 de oameni.
2014, un an plin de tragedii
Aceasta nu este singura tragedie aviatică care a avut loc anul acesta. Un un avion Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines, care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, majoritatea olandezi, s-a prăbuşit la 17 iulie în regiunea Doneţk.
O altă aeronavă care aparţine tot de compania Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 8 martie cu 239 de pasageri în Oceanul Indian.
Pe 20 ianuarie, în România, două persoane şi-au piedut viaţa după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit. Studenta Aura Ion şi pilotul Adrian Iovan au murit în cursa pentru prelevare de organe de la Oradea.
















































