Fiind întrebat dacă a discutat în SUA espre campania electorală din România, în sensul în care Statele Unite doresc continuitate în poziţia externă a României, premierul Victor Ponta a spus: “Categoric, Statele Unite doresc stabilitate şi predictibilitate în relaţia cu România. Au lucrat cu mine ca prim-ministru doi ani şi jumătate foarte bine şi ştiu acest lucru”.
Premierul Victor Ponta a precizat că nu a constatat la oficialii americani vreun regret pentru faptul că Traian Băsescu îşi termină mandatul de preşedinte.
“Dacă cineva din alţi candidaţi crede că vii la ONU ca să faci poze, atunci poate să îşi facă poze la Madame Tussaud sau cu Mickey Mouse (…) Nu m-a întrebat nimeni nici în America, nici la întâlnirea cu membrii Uniunii Europene despre Iohannis, pentru că nu ştiu cine este Iohannis. Nu m-a întrebat nici premierul ucrainean, nici premierul Moldovei, nici cel al Georgiei, pentru că nu ştie nimeni cine este. Partenerii noştri americani ştiu foarte bine de Băsescu şi de mine, care de doi ani şi jumătate sunt prim-ministru şi vreau să fiu preşedinte “, a afirmat premierul Victor Ponta.
















































