Reprezentativa de fotbal a României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Greciei, în etapa a opta a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016. Salvarea a venit de la Belfast, acolo unde Irlanda de Nord a egalat în prelungi în fața Ungariei și a menținut ecartul dintre români și unguri.

Actual

România, egal cu Grecia. Salvarea a venit de la Belfast

Meciul a fost arbitrat de Aleksei Kulbakov, din Belarus, ajutat la cele două linii de Vitali Maliutin şi Oleg Maslianko. Arbitri adiţionali au fost Sergei Tsinkevici şi Viktor Şimusik, iar rezervă Dmitri Zhuk.
La partidă au asistat aproximativ 38.000 de spectatori, în tribune fiind prezenți şi premierul Victor Ponta și ministrul Energiei, Andrei Gerea.
În ciuda ocaziilor avute, tricolorii nu au reușit să marcheze. România nu a mai înscris din luna martie.
Reprezentativa României ocupă locul doi în grupa F, cu 16 puncte, după disputarea a opt etape din preliminariile Campionatului European din 2016. După opt etape, România are patru victorii, scor 1-0 cu Grecia, 1-0 cu Finlanda, 2-0 cu Irlanda de Nord, 1-0 cu Insulele Feroe, şi patru remize, scor 1-1, cu Ungaria, 0-0 cu Irlanda de Nord, 0-0 cu Ungaria şi 0-0 cu Grecia.
Primul loc în grupă este ocupat de Irlanda de Nord, cu 17 puncte, urmată de România, cu 16 puncte, şi Ungaria, cu 13 puncte. Finlanda este pe locul patru, cu zece puncte, iar Insulele Feroe este pe locul cinci, cu şase puncte.
România: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Grigore, Raţ – Hoban (Andone ’80), Pintilii – Torje, Budescu (Sânmărtean ’64), Maxim (Popa ’64) – Keşeru. Selecţioner: Anghel Iordănescu
Grecia: Karneis – Kitsiou, Papastathopoulos, Manolas, Holebas – Aravidis, Tziolis – Samaris, Fortounis (Kone ’54), Fetfazidis (Vyntra ’46) – Mitroglou (Karelis ’87). Selecţioner: Kostas Tsanas
Etapa a noua programează, la 8 septembrie, meciurile România – Finlanda, Irlanda de Nord – Grecia şi Ungaria – Insulele Feroe.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top