Actual

Valentin Mircea, despre plagiate: Să permiți celui care și-a însușit fără drept creația altuia să plece liniștit doar fiindcă a renunțat între timp la bunul însușit, forțat de oprobriul social, nu este deloc în regulă

Șeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, spune că statul este obligat să vegheze și să protejeze dreptul de proprietate ferm și prompt.

“În ceea ce privește plagiatele, este vorba de dreptul de autor — drept de proprietate, protejat de Constituția României. Să permiți celui care și-a însușit fără drept creația altuia să plece liniștit doar fiindcă a renunțat între timp la bunul însușit, forțat de oprobriul social, nu este deloc în regulă. Este aproape o încurajare a furtului proprietății intelectuale, ceea ce contravine art. 44 din Constituție și sănătății morale a societății românești. Statul este obligat să vegheze și să protejeze dreptul de proprietate, ferm și prompt”, a scris Valentin Mircea, joi, pe Facebook.

Potrivit acestuia, universitatea care a organizat doctoratul afectat de plagiat nu este cea mai potrivită să ia măsurile care se impun.

“În egală măsură, universitatea care a organizat doctoratul afectat de plagiat nu este cea mai în măsură să decidă și să ia măsurile care se impun, având în vedere că a eșuat deja o dată în supravegherea corectitudinii lucrării și că ar fi un fel de judecător în propria cauză”, a adăugat Valentin Mircea.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top