Vești bune pentru membrii Tineretului Social Democrat, care își vor alege mâine președintele pentru următorii doi ani: au primit susținerea mai multor grupuri ai tinerilor de stânga din SUA, UE și Republica Moldova, arată un comunicat de presă al TSD-ului.
Alegerea noului președinte
Tinerii Social Democrați au anunțat un congres important pentru gruparea lor din România. Este momentul în care își vor alege președintele, eveniment care are loc o dată la doi ani. Pentru a marca ceremonia cum se cuvine, în așteptarea invitaților, TSD a închiriat pavilionul expozițional C3, de la centrul Romexpo, din București. Congresul este programat pentru ora 14:00.
Invitați internaționali
La eveniment sunt așteptați să vină câțiva mii de invitați, alături de reprezentanți ai grupărilor de tineret social-democrate din SUA, Uniunea Europeană și Republica Moldova. Astfel, vor fi prezenți reprezentanți ai tinerilor de stânga din Statele Unite ale Americii, precum președintele Tinerilor Democrați Americani – Louis Elrod și președintele Tinerilor Socialiști Europeni – Joao Duarte Albuquerque, alături de vicepreședintele Uniunii Internaționale a Tinerilor Socialiști – Garo Chadoian, din Uniunea Europeană. Și-a anunțat, de asemenea, prezența președintele Tineretului Democrat din Republica Moldova, Alexandru Căuia.
Peste 2.500 de tineri din România
Mai mult, din România sunt așteptați peste 2.500 de persoane, reprezentanți ai organizațiilor de tineret din toată țara. De asemenea, sunt așteptați să ia cuvântul mai mulți președinți ai organizațiilor de tineret, alături de liderii Partidului Social Democrat și invitații din străinătate.
Gruparea TSD a dezvoltat multe parteneriate cu organizații similare din SUA și din Europa, având reprezentanți la nivel înalt în conducerea Tinerilor Socialiști Europeni.
Momentan, președintele partidului este Gabriel Petrea.
Programul pentru ziua de 12 noiembrie
- 14:00 – Intonarea Imnului Național
- 14:02 – Intervenție – Gabriel Petrea – Președinte TSD
- 14:12 – Intervenție Mihai Tudose – Prim ministrul Românieiâ
- 14:37 – Intervenție Adrian Marius Rândunică – Secretar General TSD
- 14:40 – Intervenție Stefan Țintă – Trezorier TSD
- 14:42 – Intervenție Marian Neacșu – Secretar General PSD
- 14:52 – Intervenție Ioana Bran – Președinte TSD SM
- 14:54 – Intervenție Liviu Pleșoianu – Deputat PSD
- 15:00 – Intervenție Liviu Dragnea – Președintele PSD
- 15:25 – Intervenție Adrian Marius Rândunică – Secretar General TSD
- 15:30 – Intervenție Catana Claudiu – Președinte Organizația de tineret ALDE
- 15:32 – Intervenție Oltean Csongor – Președintele Tineretului Maghiar din România
- 15:38 – Intervenție Marcel Ciolacu – Președinte PSD BZ – Vicepremier în Guvernul României
- 15:43 – Intervenție Cătălina Ștefănescu – TSD – Vicepreședinte YES
- 15:45 – Intervenție Emilian Pavel – Europarlamentar TSD
- 15:47 – Intervenție Joao Duarte Albuquerque – Președinte al Tinerilor Socialiști Europeni
- 15:49 – Intervenție Louis Elrod – Președinte al Tinerilor Democrați Americani
- 15:51 – Intervenție Garo Chadoian – Vicepreședinte al Uniunii Internaționale a Tinerilor Socialiști
- 15:53 – Intervenție Alexandru Căuia – Președinte TD Republica Moldova
- 15:55 – Intervenție Georgiana Mocanu – Coordonatoare LTSD
- 15:57 – Intervenție Viorica Dăncilă – Președintele Organizației de Femei PSD – Europarlamentar
- 16:02 – Intervenție Marius Mărgărit – Președinte TSD GL
- 16:04 – Intervenție Cosmin Floreanu – Vicepreședinte TSD OT
- 16:06 – Intervenție George Olăraș – Președinte TSD TL
- 16:08 – Intervenție Mihai Fifor – Președintele Consiliului Național PSD – Ministrul Apărării Naționale
- 16:13 – Intervenție Nicu Roșu – Președinte TSD CT
- 16:15 – Intervenție George Șoldan – Președinte TSD SV
- 16:17 – Intervenție Horia Stancu – Președinte TSD BV
- 16:19 – Intervenție Alexandru Dobre – Președinte TSD S3â
- 16:21 – Intervenție Alexandra Dobre – TSD S4
- 16:23– Intervenție Cosmin Butuza –TSD MM – Secretar de Stat – MTS
- 16:25 – Intervenție Ingrid Iordache – Președinte TSD AR
- 16:27– Intervenție Slavic Șarament – Coordonator TSD Republica Moldova – Secretar de Stat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
- 16:29 – Intervenție – Gabriel Petrea – Președinte TSD
- 16:35 – Vot















































