Legatum Institute/ YouTube
Actual

De ce PSD-ul este tot la 43%? Explicația Alinei Mungiu-Pippidi

Situația politicii autohtone din ultimele săptămâni pare să se fi deteriorat, ținând cont de comentariile din presă și de protestele care au avut loc.

Modificările aduse Codului Fiscal, împreună cu cele legate de Legea Justiției și problemele pe care le întâmpină medicii au trimis românii în stradă.

Legat de acest subiect, politologul român, Alina Mungiu-Pippidi a scris recent un articol pe site-ul România Curată, pe care îl redăm integral:

De ce e PSD tot la 43%?

Presa ne informează că Partidul Național Liberal a organizat un miting în Parcul Izvor din București, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură inițiată de PNL, „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. În fotografia luată de pe palatul Parlamentului se vede cam care a fost efectul acestei chemări, precedată de consultări în ultimele zile cu mai mulți reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor precum și cu organizații neguvernamentale civice și diverse grupuri active din societate în care liberalii au făcut apel către toți cei interesați „să oprească haosul din economie și atacul la Justiție”.

politica Q Magazine_România Curată

Sursă foto: România Curată

Întrebările care se pun, elementare de altfel, sunt dacă lumea ascultă chemarea PNL și aduce la putere o alianță în jurul lui Klaus Iohannis, aceste două posibilități s-ar materializa. Adică:

  1. S-ar opri haosul din economie.

E greu de spus. În primul rînd, România crește spectaculos economic, în urma stimulării prin reducerea CAS, susținută de liberali din opoziție și promovată de social democratul Ponta aflat la putere, nu de pesediștii aflați acum la guvernare. Aș putea fi de acord că a fost o prostie, că economia creștea deja și nu era nevoie să tăiem direct dintr-un buget deja subfinanțat (toate țările fac exact invers, poate de asta cresc mai puțin, dar în schimb nu fac ce e obligat PSD să facă acum, să caute soluții în fiecare trimestru să plătească pensiile). Și așa am și scris la vremea respectivă, că atunci cînd ai pensii în deficit, o populație activă care pleacă în masă și un deficit demografic prognozat nu reduci contribuțiile sociale decît dacă ești nebun. Inițiatorii moțiunii de azi și cei mai vocali antipesediști din generația a treia (că altfel nu se poate numi antipesedismul de după 2015 al lui Moise Guran, Cristian Tudor Popescu, etc, după douăzeci de ani în care PSD era mult mai rău și mai tare și s-ar fi putut manifesta contra lui) au fost însă, dimpotrivă, pentru. Tot ei sunt azi cei care deploră o creștere pe consum, pe deficitul bugetar, etc, etc, deși ideile lor despre cum se poate face o creștere pe productivitate, în care să depășim în sfîrșit penibila cifră de cinci milioane de angajați la 18 milioane de votanți nu le prea aud și citesc. Să mai reducem niște taxe, poate? Păi asta aud și de la PSD, cînd motivul pentru care PSD face atîtea prostii e că vrea să păstreze taxe prea mici (plus pensii speciale, că altfel se clatină securitatea statului) dar să își țină promisiunile electorale – față de oamenii cu venituri mici, doctori, profesori, ceea ce nu e foarte greu, ci imposibil de realizat. Și, desigur, dacă încearcă prin taxe focusate la grupuri speciale, precum lucrătorii în multinaționale, se umple Piața Victoriei de manifestanți.

Să fie soluția ieșirii din haos să tot reduci taxe dar să nu mai mărești nici un salariu la categoriile de mai sus? Cam greu și asta, avem două rapoarte europene de coeziune și un nou compact social care se discută zilele astea al Bruxelles unde faptul că România a trecut pe locul 1 la inegalitate de venituri în Europa, și la persoane fizice, și la regiuni, joacă un rol proeminent. Și mai avem piața de muncă europeană comună, unde orice om calificat pleacă dacă e prost plătit în România, cu deficit prognozat la doctori de proporții catastrofice. Nu mai vorbesc de femei în casă și instalatori, că de ăștia deja nu se mai găsesc. Au liberalii soluțiile de ieșire din acest haos? Care sunt? Revenirea la guvernul de anul trecut, cel asupra căruia s-a mai pronunțat odată electoratul, la precedentele alegeri legislative, și care între timp (PNL + USR) a făcut manifestații mai multe, dar soluții mai multe nu a propus?

  1. S-ar opri atacul la Justiție.

Ei da, asta sună mai plauzibil. Dacă scăpăm de PSD, și mai ales de Nicolae plus Iordache, acești avocați ai corupților care fac legile despre corupție, oprim atacul la justiție. Dar și aici trebuie să ne întrebăm de ce am ajuns așa de departe? De ce sub Ponta sau Cioloș nu era atac la justiție, deși era majoritate PSD-ALDE în parlament? Poate pentru că cei de la putere se simțeau mai puțin atacați de justiție în scop politic, și ca atare nu mai aveau altă ieșire decît să atace justiția? Am mai întrebat și nu o să obosesc să întreb, de ce, din cei trei parteneri în mobilizat lumea la referendumul anti-Băsescu din 2012, liberalii Marius Nicoară și Teodor Anastasiu, la vremea aceea și ei investigați de DNA;  sunt azi cei care apără justiția, iar pesedistul Liviu Dragnea a fost singurul condamnat (ceilalți au sacrificat persoane din staff și familie pe altarul Justiției, dai ei au scăpat), și e ținta continuă a organelor judiciare, pentru fapte din trecut, doar pentru că azi ocupa poziția din care trebuie dat jos (și asta pentru că a cîștigat alegerile într-o democrație, fără să fure voturi)? Și oare oprirea atacului la justiție de către un PSD răsturnat printr-o lovitură de stat nu ar însemna de fapt un control mai subtil al justiției, care ar acorda imunitate celor din tabăra cealaltă (Blaga deja revine lîngă Nicoară și Atanasiu, de George Scutaru nu am mai auzit nimic, Orban se poartă ca și cum știe că a scăpat), mai ales după ce au consimțit că tabăra pro-justiție e și va fi condusă de ofițeri, nu e de civili, aceștia au doar voie să taie panglici și să-și plaseze relațiile prin funcții)? Cine are îndoieli că asupra justiției sunt și presiuni obscure, nu numai gura lui Nicolicea, să consulte aici lista de mandate de siguranță națională cerute, și mai ales refuzate de către judecători în toată România, felicitări Tribunalului București că încă mai mișcă în front. Suntem siguri că nu cumva asta e alternativa?

Răspunsul la aceste două întrebări și-l dă fiecare român, în fiecare zi, indiferent de ce îi spun televiziunile sau păpușarii de pe Facebook, că lumea trăiește aici și tot ce e de perceput important percepe fără intermediere. Ca atare, multă lumea a perceput USR ca pe un eșec, ca atare voturile s-au întors la PNL ca opțiune anti-PSD, și PNL s-a întors la 27%, PSD însă are  exact 43%, scorul său la CURS  de anul trecut cînd a cîștigat alegerile.  Desigur, acest sondaj de la unicul nostru institut credibil (cînd nu e temporar capturat de Sebi Lăzăroiu), CURS, l-ați fi putut citi ieri, dacă presa nu ar fi așa de controlată că agențiile de știri online și ziarele l-au băgat sub preș. Îl citez, ca atare, conform ziarului Hunedoara liberă.

Poate dreapta pricepe că abordarea sa actuală nu e de succes, nici cu ajutorul presei serviciilor, DNA, SUA și Bruxelles contra lui Dragnea, și că de la 27 la 51 la sută trebuie să faci altceva decît ce ai făcut pînă acum, adică mutarea de către servicii a acoperiților sau șantajabililor într-un nou UNPR/aripă PSD/ cu care să faci o majoritate după insurecție? Poate oare pricepe că le trebuie o majoritate a votanților? Că dacă începem de acolo și nu stăm toată ziua la ușa serviciilor pentru soluții, soluții sunt.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top