România TV
Actual

Ceaușescu de Crăciun în rolul românului tradițional

Într-un articol anterior, Q Magazine a arătat felul în care poporul român a sărbătorit Crăciunul sub comunism. Acum vom vorbi despre distracțiile, obiceiurile și meniul care erau prezente în familia cuplului dictatorial.

Aflați în poziția de conducere, chiar și a unui stat comunist care demonstra pe zi ce trece că nu se poate descurca fără o piață liberă de desfacere, existau mereu speciale în viețile cuplului Ceaușescu și a prietenilor politici și nepolitici. În acest sens, Crăciunul nu făcea excepție de la regulă.

Mese obișnuite, fără lux

Totodată, alimentația rațională își găsea, într-o oarecare măsură, loc și pe masa familiei prezidențiale, astfel încât mesele de Crăciun nu erau pline cu bucate, ci alimentele erau alese cu strictețe, să fie suficiente pentru toată lumea, fără să fie vorba de exces. Se achiziționa o cantitate strictă de alimente și băuturi, atât cât se putea consuma.

Citește și: Felul inedit în care comuniștii au încercat să pretindă că nu există Crăciunul

Tovarășul și cu tovarășa preferau mâncăruri tradiționale, precum sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie și salată de boeuf. Chiar dacă mâncarea lui preferată de sărbători ar fi fost sarmalele, Nicolae Ceaușescu se înfrupta, în mod deosebit, din preparatele tradiționale din pește: ciorba de peşte, plachia şi saramura. La capitolul băuturi alcoolice, cuplul Ceaușescu consuma și servea mesenilor vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită, iar Elena Ceaușescu consuma și băuturi alcoolice dulci.

Acesta era meniul familiei Ceaușescu, mai mult sau mai puțin același, timp de ani de zile, pentru sărbătorile de iarnă și pentru aniversări. Până și procesul de preparare era aproape neschimbat.

Bucătăreasa preferată a lui Ceaușescu

Tot la capitolul mâncare, Ceaușescu ar fi avut o bucătăreasă preferată, pe care ar fi întâlnit-o la o vilă din Azuga, unde au ajuns să vină foarte des. Meniul pentru fiecare vizită se întocmea cu o zi înainte, iar bucătăreasa pregătea mâncare pentru opt până la 15 persoane. Cele mai cerute preparate erau ciorbele acre, friptura la grătar și prazul umplut cu carne. Existau și numeroase pachete cu ingrediente pe care Ceaușescu le primea de la tovarășii din țară, cu mulțumiri și cu respect pentru „munca revoluționară”. Ei considerau, probabil, că Ceaușescu merita ce-i mai bun, așa că-i trimiteau șuncă afumată, cârnați, carne de porc și brânzeturi. Au fost cazuri în care Ceaușescu a primit până și lemne de foc sau cărbuni.

Citește și: Știința explică drumul lui Moș Crăciun, din noaptea de Ajun

Așa cum era de așteptat, toate pachetele primite erau verificate cu strictețe de Securitate.

În ciuda posibilităților financiare, Elena și Nicolae Ceaușescu nu consumau produse extravagante, mai ales pentru acea perioadă, cum ar fi fructele de mare sau caviarul.

Încredere maximă!

O altă curiozitate pentru portretul unui dictator este faptul că niciun aliment pregătit de bucătăreasa preferată a cuplului, Irina Sava, nu era testat înainte să fie servit familiei prezidențiale. Ea a servit pe post de bucătăreasă a familiei la Ștevia, în Azuga, unde cuplul venea aproape săptămânal. Această încredere oarbă nu s-a întâlnit la foarte mulți comuniști: „Nimeni nu a luat o bucată să ducă la laborator, prima dată, să se guste. V-o spun pe cuvântul meu de onoare!”, a zis Irina Sava, într-un interviu pentru RTV.

Citește și: Politicienii despre Crăciun: Cele mai dragi amintiri!

Ceaușescu și religia

Religia, mai ales cea din vremea sărbătorilor de iarnă, nu a fost în totalitate ignorată de Ceaușescu. Chiar tatăl său, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969). Cu ocazia Crăciunului, familia Ceaușescu se aduna la masă. Președintelui îi plăcea în mod deosebit să mănânce cozonac, iar fiica sa, Zoe, era foarte religioasă, chiar în punctul în care ținea toate posturile creștine. Familia era, în cel mai bun caz, formată din creștini ascunși, iar superstițiile i-au împiedicat să-i persecute pe liderii Bisericii. Însăși tatăl dictatorului, Andruță Ceaușescu, a fost înmormântat cu preoți, după datina Creștină.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top