Moțiunea de cenzură bate la ușă, iar cabinetul condus de Viorica Dăncilă are de dat primul test politic în Parlamentul României, după ce Liviu Dragnea nu se mai află la conducerea partidului. Moțiunea este dublată de un congres național, unde liderii PSD își vor alege președintele. Senatorul PSD Florian Bodog analizează situația din partid, șansele moțiunii de cenzură și creionează un portret al noului lider social democrat.
„Să fie un om echilibrat, proeuropean, ataşat valorilor social-democrate, un om hotărât, în stare să ridice toate barierele”. Asta spune premierul Viorica Dăncilă despre viitorul președinte al PSD. Colegii de partid o completează.

„Viitorul preşedinte al PSD ar trebuie să fie extrem de echilibrat, diplomat şi cu foarte multă carismă, pentru că avem un deficit în ceea ce priveşte imaginea şi atacurile împotriva PSD continuă. Trebuie să fie cineva care să reziste şi să contrabalanseze ce vine din exerior.
PSD-ul are foarte mulţi oameni valoroşi, oameni profesionişti, întrebarea este cine îşi va asuma să preia conducerea partidului? În momentul în care devii președinte al PSD, devii o țintă în mișcare, o țintă vie.”, susține senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătății pentru Q Magazine.
Deocamdată Viorica Dăncilă care ocupă și fotoliul de președinte interimar al PSD este singura care a anunțat că va candida la șefia partidului. În rest, e liniște în rândul celorlalți social democrați.
„Da, Viorica Dăncilă președinte și după congres este o variantă de lucru. Indiferent cine ar candida pentru șefia partidului și indiferent cine va câștiga, trebuie să asigure o continuitate. Nu poți să ștergi cu buretele toată istoria PSD, care este un partid mare, cu lucruri palpabile, concrete. Nu suntem un partid care pornește de la zero. Suntem cel mai puternic partid din România, chiar dacă există aceste rezultate de la alegerile europarlamentare despre care cred că nu oglindesc real ce se întâmplă în România la momentul de față.
Așa numitele tabere există și în momentul în care nu sunt probleme în partid și în momentul în care sunt dificultăți. Sunt grupuri de oameni care discută pe zona de prietenie, de interes profesional. Nu înseamnă că se produc scindări în PSD, ci înseamnă că încercăm să găsim soluții cât mai bune pentru a ieși din această situație extrem de grea.”, declară Florian Bodog.
Senatorul PSD mai spune că șansele moțiunii de cenzură sunt zero și că, de fapt, PNL nu își dorește să guverneze.
„Întrebarea este dacă cei care pun în mișcare moțiunea de cenzură pot să-și mobilizeze suficienți votanți sau va fi la fel, un moment de a face scandal în Parlament? Am văzut că există deja grupări politice care nu vor vota moțiunea de cenzură, PSD-ul cu atât mai puțin va vota, nu știu cine o va face. Dacă vrem să facem un joc de imagine, e caracteristic liberalilor, dar nu au nicio șansă. Să lăsăm circul și să facem treabă.”, conchide Florian Bodog pentru Q Magazine.













































