Tendința anului 2021: „NOI” împotriva „LOR” – indiferent care ar fi subiectele aflate în discuție

Sfârșitul de an este un bun prilej de bilanț. Dacă ar fi să identific cea mai importantă tendință în planul comunicării publice în anul pe care tocmai îl încheiem, aș indica fără ezitare polarizarea opiniei publice pe marginea unor subiecte medicale/ științifice. O polarizare simultan cognitivă și emoțională, care, diferit de formele de polarizare cu care ne-am obișnuit în perioadele de dinaintea exploziei social media, se manifestă la fel de uniform și de intransigent – „noi” împotriva „lor” – indiferent care ar fi subiectele aflate în discuție.

• AUR a readus în Parlament un nume pe care sistemul a încercat să-l scoată din memoria românilor: Mircea Eliade
• Ce a transmis, de fapt, Ilie Bolojan în discursul de azi
• Bolojan s-a numit interimar la ministerul Energiei
• Rețineri la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Procurorii cer astăzi arestarea pentru 30 de zile
• Miniștrii PSD au demisionat: „Guvernul nu mai are legitimitate”

Ținta fake news

​În ultimii doi ani, narațiunile înșelătoare care au circulat la nivel global, în paralel cu evoluția pandemiei, au fost frapant de asemănătoare în toate spațiile geografice și au fost marcate de un fir roșu unificator: neîncrederea în știință și în instanțele de autoritate (nu doar „simpla” neîncredere în autoritățile publice/ politice). Dacă această neîncredere poate fi înțeleasă relativ mai ușor în cazul primelor luni de pandemie, când existau multe lacune de informație, este greu de explicat de ce ea s-a consolidat, s-a adâncit pe parcursul anului 2021, pe măsură ce s-au acumulat studiile medicale, datele statistice și cercetările publicate în reviste științifice de top la nivel internațional. 

Relevant este că nu deciziile administrative sau politice legate de managementul pandemiei sau al campaniei de vaccinare au fost primele sau preponderent disputate – cum ar fi, de altfel, firesc și sănătos într-o democrație. Ținta informațiilor înșelătoare, sau chiar a unor fake news de-a dreptul extravagante l-au reprezentat descoperiri științifice de vârf în domeniul medical, cum este tehnologia ARN mesager, sau acte medicale care și-au dovedit eficiența de-a lungul deceniilor (cum ar fi vaccinarea, în general, ca mijloc de ținere sub control a bolilor infecțioase). Comportamente relativ mai simple după părerea mea, sau oricum de natură pragmatică, precum purtarea măștii sau acceptarea vaccinării, au devenit chestiuni hiper-emoționale, încărcate ideologic/ politic, forme de manifestare a identității socio-economice sau chiar culturale. Îmi aduc aminte cu acuitate o reclamă care a rulat mult pe televiziunile americane și care încuraja cetățenii să poarte mască: „this is not a political statement”. Nici nu știi ce să analizezi mai întâi, faptul că purtatul măștii a devenit, într-adevăr, și printr-un proces de interpretare în exces, o formă de exprimare a unei opinii politice sau faptul că, în lumea în care trăim, dominată de publicitate, purtatul măștii poate fi promovat ca oricare obiect commercial, ca un deodorant sau ca un detergent. 

Cum s-a ajuns aici?

Aș spune că perioada de pandemie și perioada campaniei de vaccinare la nivel global reprezintă prelungirea unor fenomene de opinie publică articulate cu mult timp în urmă la nivel global: competiția retorică la nivel global între super-puterile comunicaționale ale spațiului public global, revolta împotriva globalizării, frustrări și sentimente de injustiție socială care explică, cel puțin parțial, rezultatul referendumului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană sau alegerea Președintelui Donald Trump în 2016. Fără a merge prea mult în urmă, bagaje emoționale create în ultimii 12-14 ani în lumea occidentală și-au găsit acum forme de exprimare, de manifestare: categorii socio-economice pe care literatura de specialitate le-a denumit “people left behind”, la care unii politicieni s-au raportat ca la „flyover country”, oameni invizibili, „basket of deplorables”; categorii ignorate sau chiar excluse din conversația publică și care, într-un context cu totul neobișnuit, cel al pandemiei, au găsit o modalitate de exprimare, o modalitate de a se insera singuri în această conversație publică. 

Aceasta ar fi, pe scurt, explicația de fundal, contextul de ansamblu în care ar trebui plasată, după părerea mea, întreaga discuție referitoare la dezinformare – forme de manifestare, efecte. 

Apoi, prin natura sa, dezinformarea este polarizantă. De cele mai multe ori, miza nu este atât orientarea opiniei publice într-o direcție sau în alta, cât sădirea îndoielii și împărțirea oamenilor în tabere, fiecare tabără rămânând profund suspicioasă față de intențiile celeilalte. Mai mult decât atât, modul de funcționare al platformelor digitale este unul care răsplătește și valorizează conținutul polarizant, indiferent de calitatea sau de gradul său de adevăr. Algoritmii gândiți pentru a recomanda utilizatorilor conținut care să îi mențină activi pe rețelele sociale sunt aceeași care conduc la împărțirea oamenilor în tabere și la izolarea acestora în „bule” digitale în care nu regăsesc decât ecoul propriilor convingeri, indiferent de subiectul discutat.

Sunt de notorietate dezvăluirile din culisele Facebook: algoritmii Facebook exploatează emoțiile utilizatorilor, fiind programați să afișeze cu precădere conținutul care are cel mai mare potențial să ne enerveze/ să ne înfurie/ să se viralizeze. 

Se creează astfel condițiile pentru furtuna perfectă. Tehnologia se cuplează cu slăbiciunile psihologiei umane, cum ar fi preferința pentru conținutul care reflectă convingerile personale, și cu efectul narațiunilor înșelătoare, construite atent pentru a dezbina și pentru a contraria oamenii. Efectele constau în adâncirea clivajelor existente deja în societate, crearea și întreținerea unor conflicte artificiale, subminarea vieții democratice și a solidarității în numele unor obiective comune. 

Deciziile de sănătate sunt luate mai degrabă politic

Așa cum am spus, dincolo de polarizarea ideologică (despre care putem argumenta că a existat în orice perioadă), se produce o polarizare afectivă, prin manifestarea unor sentimente de dezgust, neplăcere și neîncredere față de cei percepuți ca fiind „în cealaltă tabără”. Am scris de multe ori despre ascensiunea unei retorici periculoase, care generează adversitate profundă între tabere, în funcție de poziția față de vaccinare sau de măsura în care sunt respectate măsurile de prevenție. Astfel, deciziile care pot avea un efect profund dăunător asupra sănătății sunt luate în funcție de atașamentul/ loialitatea față de grup sau față de anumite idei mai degrabă politice. 

Care ar fi antidotul pentru astfel de manifestări, pentru amestecul dăunător dintre politică/ ideologie și știință, medicină? 

Recent am citit un articol despre experiența Noii Zeelande, considerată a fi unul dintre exemplele cele mai reușite de management al pandemiei. Articolul inventariază câteva lecții care ar merita atenție atât pentru eforturile de a pune capăt pandemiei, cât și, în general, pentru eforturile de gestionare a unor subiecte complexe. În primul rând, leadership-ul contează, prin aceasta înțelegând implicarea activă, sistematică, empatică a decidenților; un leadership incluziv, care evită, cu orice preț, polarizarea, împărțirea în tabere, alimentarea psihologiei de trib, discursul moralizator pe probleme medicale.  În al doilea rând, sunt importante calitatea și substanța dezbaterii publice, a discursului public. Tot cum am mai afirmat adeseori, cea mai robustă apărare împotriva dezinformării, a dezordinii informaționale și a haosului emoțional o reprezintă o comunicare publică onestă, sistematică, profesionistă, cu înțelegerea nuanțată a contextului cultural, politic și social, cu înțelegerea profundă a temerilor și îngrijorărilor publice. În al treilea rând, articolul la care mă refer subliniază faptul că, într-o criză medicală, răspunsul de natură medicală trebuie să aibă întâietate, considerentele de natură medicală tebuie să primeze; mai concret, cea mai rapidă modalitate de a redeschide economia, de exemplu, este să gestionezi, cu bine, pandemia. Prelungirea pandemiei, ca urmare a unui răspuns nepotrivit, înseamnă perturbarea activităților sociale, economice, educaționale, deci costuri și iarăși costuri pentru societate, deci cea mai bună măsură economică este chiar managementul inteligent al pandemiei. În sfârșit, tot legat de aceasta, experiența Noii Zeelande arată importanța investițiilor în sistemul public de sănătate și în profesionalizarea administrației publice. 

Sunt câteva lecții care ar putea fi aplicate, într-o formulă adaptată, desigur, și la demersurile de combatere a dezinformării. Un demers care ar trebui să antreneze întreaga societate și care este, în mod fundamental, un demers sistemic și o problemă de leadership.