Procurorii îl acuză pe omul de afaceri că a votat la Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, în 2018, fără a avea acest drept. Dosarul a fost deschis la data de 3 ianuarie, la Judecătoria Buftea, urmând să intre în procedură de cameră preliminară, iar George Becali va fi judecat pentru fraudă la vot.
- Raed Arafat, pus sub acuzare pentru contrabandă
- Cristian Pîrvulescu propune un prim-ministru cu profil neutru / independent sau „un guvern cu un grad ridicat de independență politică”
- Bolojan: Vom iniția discuții cu USR, UDMR și grupul minorităților, pentru a clarifica prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar
- Era Tim Cook se încheie. Apple va avea un nou CEO din toamnă
- Raed Arafat chemat la Parchetul Militar
George Becali a fost condamnat, definitiv, de două ori, prin decizia din 2013 a instanței, când a primit și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a alege și de a fi ales, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Acum, procurorii îl acuză pe omul de afaceri că a votat fără a avea acest drept și a comis fapta în stare de recidivă. Adică, după ce a fost condamnat definitiv la închisoare, până la împlinirea termenului de reabilitare, a săvârșit o altă infracțiune, pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea.
La data de 6 octombrie 2018, Gigi Becali a trecut peste această pedeapsă complementară și s-a prezentat la secția de votare nr. 84 din Voluntari. El a spus atunci că dreptul de a vota la referendum nu i-l poate lua nimeni, niciun judecător.

Întrebat în legătură cu argumentele care îl determină să încalce o sentință, el a răspuns că este un om inteligent și că indiferent dacă o mie de avocați îi spun că nu are voie să ia o anumită decizie, el tot o ia.
,,Păi știu, pentru că am inteligență! Păi, mie, dacă-mi spun o mie de avocați că nu am voie, eu știu că am voie, pentru că inteligența mea și bunul meu simț și legea firii spun că am voie să votez la referendum pentru mii de ani”, declara George Becali, în 2018, la România TV.
Referitor la frauda la vot, Codul Penal precizează că se consideră infracțiune dacă persoana votează fără a avea acest drept, votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă a mai multe buletine de vot decât are dreptul.
Potrivit legii, această faptă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul referendumului, Constituția României specifică la articolul 36, alineatul 2, că nu au drept de vot persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă.













































