Potrivit Constituției, în urma demisiei președintelui, automat funcția este preluată interimar de către președintele Senatului, adică de Nicolae Ciucă.
Foto FB NC
Actual

Rareș Bogdan: Mie nu mi-ar conveni să fie Ciucă interimar la Cotroceni

După anunțul președintelui Consiliul Europei, Charles Michel, că va demisiona din funcție pentru a participa la europarlamentare, a forțat Europa să gândească tot felul de scenarii care să-l oprească pe premierul Viktor Orban să preia interimatul acestei funcții.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în iunie, iar până la finalul lunii iulie trebuie să ne formeze noua Comisie Europeană și Consiliul European.

Liderii europeni, nedorindu-l sub nicio formă pe Orban, vor încerca să forțeze un vot cât mai rapid pentru Consiliul European. Potrivit scenariului, aici ar intra în joc Klaus Iohannis, care este cel mai longeviv membru al actualului Consiliu European și, nu în ultimul rând, membru al grupului PPE.

La negocierile europene, este posibil ca socialiștii să aibă șefia Comisiei Europene, iar PPE ar urma să aibă șefia Consiliului European. Klaus Iohannis este principalul favorit din partea PPE să devină propunerea pentru șefia Consiliului European.

Dacă planul de la Bruxelles se va finaliza cu alegerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte al Consiliului European, atunci președintele României va trebui să demisioneze, dacă vrea să preia funcția de la Bruxelles.

Potrivit Constituției, în urma demisiei președintelui, automat funcția este preluată interimar de către președintele Senatului, adică de Nicolae Ciucă.

Liberalii insistă foarte mult pe comasarea alegerilor și se pare că au ajuns la un consens cu cei de la PSD pentru comasarea alegerilor prezidențiale cu alegerile locale, potrivit știripesurse.

Astfel, la finalul lunii septembrie am putea avea alegeri locale plus primul tur al alegerilor prezidențiale.

Întregul scenariu depinde de ceea ce se va negocia la Bruxelles, dar șansele pentru Klaus Iohannis să devină președintele Consiliului European sunt mai mari ca niciodată.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat pentru Q Magazine că nu a auzit de această posibilă strategie decât de la televizor.

„Părerea mea este că Nicolae Ciucă nu ar trebui să vină interimar la Cotroceni. Eu îmi doresc să câștige alegerile prezidențiale, nu să vină pentru câteva luni ca președinte. Am mai avut unul, Crin Antonescu, care a fost interimar în perioada suspendării lui Băsescu. Și? Mie nu-mi convine ideea interimatului, ci câștigarea alegerilor.”, a declarat Rareș Bogdan.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat pentru Antena 3 CNN că „deocamdată” nu a fost discutat acest scenariu și că totul este la nivel speculații. El a subliniat că ar fi „onorant pentru România”.

„Nu este vorba de o fugă din funcție, ci de o recunoaștere a meritelor pe care un lider o poate avea la nivel european. Dar deocamdată sunt speculații”, a declarat Ionuț Stroe.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top