Anke Huber, director al turneului de la Stuttgart și totodată o persoană apropiată de Ion Țiriac, a dorit să-i acorde un wildcard sportivei din Constanța. Dar, potrivit Fanatik, fostul lider WTA a declinat oferta: „A fost alegerea Simonei să joace la Rouen. La Stuttgart nu îi plăcea atât de mult suprafaţa de joc şi crede că în Franţa poate să se acomodeze mai bine pentru următoarele turnee de zgură”.
Foto FB SH
Actual

Simona Halep se întoarce în clasamentul mondial

Fostul lider mondial Simona Halep a revenit în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) publicat luni, la şapte luni de la ultima sa apariţie în ierarhie şi ocupă locul 1.143, cu cele 10 puncte primite pentru participarea la Miami Open.

Halep, suspendată din octombrie 2022, din cauza unui test antidoping pozitiv, şi revenită în circuit luna trecută, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus sancţiunea de la patru ani la nouă luni, a figurat ultima oară în clasamentul WTA pe 28 august 2023, când ocupa locul 1.138.

Polonia Iga Swiatek şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, având acum un avans de circa 2.800 de puncte faţă de belarusa Arina Sabalenka, în timp ce aceasta se află acum la 840 de puncte de Coco Gauff, ocupanta locului al treilea.

Grecoaica Maria Sakkari a reuşit să urce două locuri şi se află acum pe locul 7.

Americanca Danielle Collins, care a cucerit titlul la Miami, a reuşit un salt de 31 de locuri, fiind acum pe poziţia a 22-a.

Sorana Cîrstea a coborât cinci locuri faţă de acum două săptămâni şi se află acum pe locul 29, Ana Bogdan staţionează pe 66, iar Jaqueline Cristian a coborât un loc şi se află pe 83. Irina Begu a reuşit un salt de 11 locuri după ce a jucat finala turneului WTA 125 de la Antalya, urcând pe 115.

La dublu, Monica Niculescu a pierdut trei poziţii şi se află pe 42, în timp ce Gabriela Ruse a coborât două trepte, fiind pe 83.

Simona halep a decis să nu participe la Cupa Billie Jean King, dar a acceptat un wilde card pentru un turneu mai mic, la Rouen, ceea ce i-a contraiat pe jurnaliștii americani.

„Simona Halep va juca la Rouen Open, care va începe pe 15 aprilie, un turneu indoor în Franța, de categorie WTA 250, la care vor mai participa nume precum Naomi Osaka, Mirra Andreeva sau Caroline Garcia, în ciuda faptului că în aceeași perioadă are loc și întrecerea de la Stuttgart.

Având în vedere că Halep a jucat anterior la Stuttgart, s-a sugerat că ea va primi un wild card, dar aceasta era greu de obținut, având în vedere că jucătoare precum Emma Răducanu și Angelique Kerber dețin contracte de sponsorizare cu brandul care organizează turneul, așa că au prioritate. În plus, este un turneu foarte puternic, cu Iga Swiatek, Elena Rybakina și Coco Gauff printre participante.

Dar, de asemenea, își bate joc de raționamentul ei pentru retragerea de la Billie Jean King Cup, care i-a pus în pericol speranțele la Jocurile Olimpice. Simona s-a retras din confruntarea de Billie Jean King Cup în zilele precedente, din motive medicale, dar se pare că va reveni la acțiune săptămâna următoare, la Rouen.”, au scris americanii de la tennisuptodate.com.


Clasamentul WTA la simplu


1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 10.835 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 8.045
3 (3). Coco Gauff (SUA) 7.205
4 (4). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.848
5 (5). Jessica Pegula (SUA) 4.860
6 (6). Ons Jabeur (Tunisia) 4.118
7 (9). Maria Sakkari (Grecia) 4.030
8 (7). Qinwen Zheng (China) 3.995
9 (8). Marketa Vondrousova (Cehia) 3.895
10 (10). Jelena Ostapenko (Letonia) 3.438
………………………………………………………..
29 (24). Sorana Cîrstea 1.748
66 (66). Ana Bogdan 1.054
83 (82). Jaqueline Cristian 844
115 (126). Irina-Camelia Begu 667
168 (170). Elena-Gabriela Ruse 446
178 (174). Irina Bara 421
185 (188). Miriam Bulgaru 400
217 (226). Anca Todoni 346
224 (214). Andreea Mitu 341
233 (227). Cristina Dinu 326
……………………………………..
1.143 (-). Simona Halep 10


Clasamentul WTA la dublu


1 (2). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 8.565 puncte
2 (1). Elise Mertens (Belgia) 8.345
3 (3). Storm Hunter (Australia) 7.700
4 (5). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.495
5 (6). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 6.250
6 (4). Laura Siegemund (Germania) 5.670
7 (7). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 5.385
8 (8). Ellen Perez (Australia) 5.265
9 (9). Vera Zvonareva (Rusia) 5.060
10 (15). Demi Schuurs (Olanda) 4.680
…………………………………………………..
42 (39). Monica Niculescu 1.940
83 (81). Elena-Gabriela Ruse 1.182
156 (153). Irina Bara 562
171 (147). Andreea Mitu 529
173 (169). Oana Gavrilă 522
214 (213). Jaqueline Cristian 404
269 (274). Cristina Dinu 329

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top