Diana Șoșoacă a fost citată la Parchetul General, dar nu s-a prezentat
Foto Gov.ro
Actual

Diana Șoșoacă, urmărită penal. Alex Florența cere Parlamentului European ridicarea imunității președintelui SOS

Parchetul General solicită Parlamentului European ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care propagandă legionară.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană, membru al Parlamentului European, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;

4 infracțiuni de promovarea în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;

promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002; ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal”, a transmis marți Parchetul într-un comunicat de presă.

Totodată, procurorul general Alex Florența a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a Dianei Șoșoacă.

Diana Șoșoacă a fost chemată astăzi la sediul Parchetului, însă nu s-a prezentat la audieri.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top