Abandonații

O învățătoare a schimbat viața a 30 de copii.

Nouă familii cu aproximativ 30 de copii, cu vârste între 2 luni și 13 ani, trăiesc într-un fost pichet militar din Hilișeu-Crișan, Botoşani. Ca să ajungă la școala din sat, copiii merg doi kilometri pe jos, prin pădure, sau cu microbuzul şcolar, care trece pe lângă localitate.

• Coaliția condusă de euroscepticul Rumen Radev câștigă zdrobitor alegerile din Bulgaria
• Khaled Hassan: Încercând să ștergem o identitate masculină mândră și sănătoasă, nu am eliberat societatea, ci am distrus-o
• „Legături primejdioase”: Axa Călin Georgescu-Simion-PSD
• Deschisă, închisă, redeschisă, iar închisă… și bombardată
• Dinescu, această pasăre Phoenix care va renaște din cenușa casei sale

„NU AM FĂCUT APROAPE NIMIC”

Gabriela Munteanu este OMUL care nu suportă să-i vadă plângând pe cei mici, nici ideea că aceștia ar putea suferi, știind că mulți copii din România trăiesc asemenea celor „30 de pitici” de la fostul pichet militar aflat la 1 km de granița cu Ucraina.

Reportajul din satul Hilișeu-Crișan, difuzat la Antena 3, a făcut din această învățătoare un erou al României.

„Momentan, nu am făcut aproape nimic. Eu doar am văzut, am povestit. Cei care au făcut ceva pentru copiii aceștia sunt oamenii care au aflat și care s-au mobilizat exemplar. Eu am fost doar învățătorul care le-a călcat pragul și a realizat în ce condiții trăiesc.

La școală, mă confruntam cu tot felul de probleme, intuiam că trăiesc în niște condiții grele, dar, până când nu am ajuns acolo la ei, nu mi-am imaginat că trăiesc în asemenea condiții. Și am văzut cu ochii mei realitatea cruntă. Cumva m-a indus în eroare și faptul că erau bine îmbrăcați, curați. De câte ori ceream bani pentru vreun auxiliar, aduceau, și ceea ce mă supăra era faptul că nu prea învățau.

Rămâneau doar cu ce făceau la clasă. Când am văzut exact condițiile în care trăiesc, mi-am dat seama că am greșit amarnic, acuzându-i că nu învață. De fapt, nu aveau unde. Camerele sunt mici, stau mulți într-o cameră, de diverse vârste: unul plânge, altul doarme, al treilea aleargă.

Nu am făcut altceva decât să povestesc familiei, soțului, prietenilor apropiați ceea ce am văzut. Întâmplarea a făcut s-o cunosc pe doamna Mihaela Mihăescu, prin copilul meu care a participat la o campanie demarată de dumneaei. Fiica mea este operată pe cord, are un grad de invaliditate și așa am pătruns în lumea Mihaelei Mihăescu”, a povestit pentru Q Magazine Gabriela Munteanu.

RUGĂCIUNEA M-A AJUTAT SĂ TREC MAI DEPARTE

Gestul învățătoarei de a-i ajuta pe acei copii rupți de lume este împlinirea unui jurământ și, în același timp, felul în care Gabriela îl slăvește pe Dumnezeu.

„Sunt o fire credincioasă. Vara asta am avut o problemă cu fiica mea, căreia i s-a pus un diagnostic, dar care, slavă Domnului, nu s-a confirmat. Se bănuiau niște noduli pulmonari și a trebuit să aștept 40 de zile rezultatele CT. Din acel moment, genunchiul meu nu s-a mai ridicat de la rugăciune. M-am rugat și pentru fata mea, și pentru acei copii. M-am rugat la Cel de Sus, pentru că sunt un simplu om, un învățător, care nu are putere să răstoarne orânduirea actuală. Numai Dumnezeu mă poate ajuta să fac ceva pentru copiii aceia.

Eu nu am decât o fată, am căpătat-o după multă suferință, a stat la Reanimare 1 an și 4 luni la Iași, operată pe cord. Am avut ocazia să aprind câte 13 lumânări pentru copiii care au murit în salon. S-a creat o legătură cum nu pot explica în cuvinte între mine și copii. Nu suport să văd copii plângând.

Am rămas marcată de plânsul celor de la Reanimare, de durere, de neputință, și mi-am jurat să fac ceva. Ajunsesem în momentul în care știam că singură nu pot face nimic. Rugăciunea m-a ajutat să trec mai departe. Răspunsul a venit, într-un final. Am zis să scriu pe Facebook și am mizat pe acest fapt, în ideea că voi stârni cumva empatia celor din jur. Chiar așa a fost”, ne-a mai spus învățătoarea.