Abandonuri economice

Acum, nemţii de la E.ON vor să-şi vândă afacerea de energie şi gaze naturale Fondului Proprietatea. Aceste multinaţionale completează o listă bogată a abandonurilor grele: Coca-Cola, Kraft, Colgate-Palmolive, Shell. Motivele care au dus la aceste decizii au fost diverse, fie că piaţa românească nu mai permitea extinderea, fie că s-a găsit mână de lucru mai ieftină în alte ţări sau a fost invocată criza economică mondială.

În urmă cu ceva mai bine de doi ani, Frank Hajdinjak, directorul E.ON România, făcea o declaraţie surprinzătoare într-unul dintre ziarele de business: „Mai bine duceam banii la bancă decât să investim în România!”. Această frază a alimentat şi mai tare zvonul că nemţii vor să plece din România, deşi au intrat pe piaţa de distribuţie şi furnizare de energie electrică şi gaze naturale de abia în 2005. Zvonul a fost confirmat zilele acestea, când administratorul Fondului Proprietatea, Franklin Templeton, a anunţat prin vocea şefului local, Greg Konieczny, că până la finele anului va căuta să atragă una sau două bănci de investiţii pentru asistarea la o posibilă tranzacţie pentru achiziţia afacerii autohtone a unui mare grup energetic care intenţionează să renunţe. Numele multinaţionalei nu a fost rostit dar cercul celor care se încadrează în descrierea lui Konieczny – firmă din domeniul distribuţiei de energie şi gaze şi cu investiţii de milioane de euro – cuprinde doar  patru investitori: CEZ din Republica Cehă, GDF-Suez din Franţa, Enel din Italia şi E.ON din Germania. Analizând mişcările din ultimul timp ale acestor companii precum şi strategia firmelor mamă, situaţia cea mai vulnerabilă o are E.ON.

Cehii au venit cu gânduri mari în România şi au pregătit terenul pentru investiţii de miliarde de euro în sectorul de producţie de electricitate. Planurile lor erau să ridice o centrală electrică la Galaţi şi să participe la construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă. Au renunţat însă la investiţii din pricina relaţiei defectuoase cu autorităţile române. Totuşi, au rămas şi au continuat cu ridicarea parcului eolian de la Fântânele-Cogealac din Dobrogea, de 600 MW, după o investiţie de 1,1 miliarde de euro, estimată pentru a fi gata anul viitor.

Italienii de la Enel au dorit, la un moment dat, să vândă câteva active unor investitori ruşi însă tranzacţia nu a fost finalizată. Ca şi cehii, ei sunt prinşi în proiecte de producţie. În ciuda abandonului mai multor investitori la Cernavodă, ei au rămas pe poziţie, alături de combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, şi aşteaptă alăturarea altor companii în investiţia totală de patru miliarde de euro. Totodată, Enel a mizat şi pe producţia de energie curată, punând deja în funcţiune capacităţi în ferme eoliene în Dobrogea.

Francezii de la GDF-Suez au renunţat şi ei la reactoarele 3 şi 4 dar au început în urmă cu ceva ani o ofensivă pe piaţa de distribuţie de gaze naturale pentru cumpărarea de jucători mai mici însă cele mai mari tranzacţii le-au făcut în sectorul de depozitare a gazelor, prin achiziţia Depomureş şi Amgaz.

Nemţii, cuminţi şi tăcuţi

Strategia E.ON a fost mai cuminte în ceea ce priveşte extinderea, în ciuda faptului că nemţii au fost singurii care au achiziţionat atât o distribuţie de energie electrică (Electrica Moldova), cât şi una de gaze naturale (Distrigaz Nord). Intenţiile în sectorul de producţie au rămas în stadiul de dorinţă întrucât au fost opriţi de declanşarea crizei. Ei au anunţat că vor să construiască în parteneriat cu Enel o centrală electrică de 800 MW la Brăila, dar proiectul a intrat în stand-by. În acest an, grupul german, cel mai mare operator integrat de energie şi gaze naturale din Europa, cu afaceri anuale de aproape 100 miliarde de euro, a primit o lovitură puternică din partea cabinetului Angela Merkel, pentru că Germania a luat decizia de a renunţa la energia nucleară. Acest fapt a schimbat complet strategia grupului iar primele măsuri consistente sunt retragerea de pe anumite pieţe.
Surse bine informate din piaţa energetică autohtonă au declarat pentru Q Magazine că două dintre acele state vizate sunt România şi Ungaria. „Au mari probleme după închiderea centralelor nucleare din Germania, se gândesc la o reconfigurare a propriei strategii şi sunt foarte nemulţumiţi de cadrul de reglementare de aici. În plus, pot pleca uşor pentru că nu au foarte multe active”, au spus sursele citate. Contactaţi de
Q Magazine pentru a prezenta o poziţie oficială, reprezentanţii E.ON România au preferat să tacă. Prima reacţie a avut-o însă Matthis Keuchel, senior vicepreşedinte al Diviziei de Furnizare Gaze pentru regiunea sud-caspică din cadrul E.ON, iar aceasta a venit după cinci zile şi în urma insistenţei mass-media în timpul unui seminar pe teme energetice. „Nu comentăm niciun plan în derulare, indiferent că e vorba de a investi sau a dezinvesti înainte ca decizia să fie publică”, a spus acesta. Colegii săi din România au chemat apoi câţiva jurnalişti prieteni şi le-au comunicat sub rezerva anonimatului „unui director E.ON” că grupul, în ciuda problemelor pe care le are în Germania şi în România, nu renunţă. Q Magazine a fost sărită de la această întâlnire, deşi a solicitat prima punctul de vedere în scris, din cauza „unei neînţelegeri”. „Piaţa de gaze este departe de a fi competitivă şi liberalizată. România trebuie să urmeze calea către liberalizare care presupune şi ajustarea preţurilor, altfel investitorii pot fi tentaţi să aleagă alte pieţe. Noi nu dorim să plecăm, vrem ca liberalizarea să se facă treptat cu protejarea consumatorilor cei mai vulnerabili”, a spus directorul anonim. Practic, E.ON susţine că nu poate să convingă autorităţile să mărească preţurile la gaze pentru că asta ar însemna o problemă în prag de an electoral.

Posibil şantaj

„E.ON neagă degeaba. Toate informaţiile care au apărut despre plecarea din România sunt în avantajul lor, pentru că pun presiune pe cumpărător. E un fel de şantaj”, susţin surse din piaţă.

Posibilul abandon al nemţilor nu este bine văzut de analiştii din piaţă. „E.ON este văzut ca unul dintre cei mai serioşi investitori – un adevărat barometru al sectorului energetic. O eventuală retragere de pe piaţa românească va crea un «suflu negativ» care va spulbera încrederea investitorilor străini mari, strategici. În comparaţie cu retragerea Nokia, efectul va fi devastator în a convinge alţi investitori mari să vină în România. Ar însemna împingerea României către periferia Europei în acest domeniu şi transformarea noastră într-un paria”, a declarat Adrian Băicuşi, fostul şef al Siemens România şi al Transelectrica. „E un mesaj îngrozitor. Noi avem nevoie de investitori strategici care au forţă financiară şi care ştiu cu ce se mănâncă această meserie. Fondurile sunt considerate în Occident ca nişte lăcuste care vin, rod şi pleacă”, a mai spus un analist pe piaţa de energie dar care a dorit să nu fie nominalizat.

Bomba Nokia

Informaţia legată de plecarea E.ON vine la foarte scurt timp după ceea ce s-a spus că e bomba anului – decizia Nokia de a renunţa la afacerea de la Jucu, Cluj. După o investiţie de 60 de milioane de euro timp de trei ani, finlandezii au zis pas din cauza scăderii cererii de telefoane mobile la nivel mondial. Pentru economie asta înseamnă scăderea drastică a exporturilor, cu efecte negative în balanţa comercială, şi implicit diminuarea producţiei industriale. Primele abandonuri au venit din partea unor multinaţionale care au intrat pe piaţa autohtonă în anii ’90. Gigantul petrolier Shell a căutat mai mulţi ani hidrocarburi în Transilvania pentru care a cheltuit 70 de milioane de dolari, însă fără rezultate. Concomitent, a creat o reţea de staţii de carburanţi de aproape 100 de unităţi. Eşecul din explorare a fost scânteia care a dus la retragerea treptată a englezilor din România, o piaţă considerată nu foarte tentantă. Au vândut benzinăriile ungurilor de la Mol pentru 90 de milioane de euro, apoi au înstrăinat reţeaua de distribuţie GPL companiei Petrom, iar în 2007 au tras definitiv obloanele.

Americanii au zis pas

Americanii de la Colgate-Palmolive au venit în ţară în 1992, când s-au alăturat producătorului local Norvea şi, printr-o campanie publicitară intensă, au ajuns printre primii jucători pe piaţă. Chiar înainte de declanşarea crizei economice mondiale, ei au anunţat că renunţă la fabrica de la Braşov şi că îşi mută producţia în Polonia. Americanii şi-au motivat mişcarea prin schimbarea strategiei, şi anume, reorganizarea globală şi consolidarea activităţii. Tot la Braşov şi tot în anii ’90 au mai venit producătorii de dulciuri Kraft, tot din SUA. Au preluat 82% din Poiana Produse Zaharoase şi au mers pe acelaşi sistem de marketing agresiv. Şi ca să continue paralelismul cu Colgate, Kraft a anunţat în 2008 că pleacă din România şi îşi mută o parte din instalaţii în Bulgaria. Ei au invocat printre altele că locaţia de la Braşov, aflată chiar în oraş, nu le permite extinderea. În urmă cu doi ani, alţi americani, Coca-Cola, au decis să mute fabricile din Bucureşti şi Oradea peste Prut, în Republica Moldova, pentru a-şi maximiza profitul de pe urma mâinii de lucru mai ieftine.